Category: Uncategorized

0

Bucuria muzicii pe acorduri de vioară, cu Alexandru Tomescu

Concertul de joi seara al Filarmonicii Târgu-Mureș a adus pe scena Palatului Culturii doi oaspeți speciali publicului meloman târgumureșean, renumitul dirijor Horia Andreescu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai baghetei românești contemporane, și violonistul Alexandru Tomescu, la rându-i un nume de prim rang În arta interpretativă a ultimilor ani, protagonistul Concertului În la minor de A. Dvorak.

Codul Etic al Profesorilor, o minune așteptată 0

Codul Etic al Profesorilor, o minune așteptată

În urma scandalului iscat la Școala nr. 10 din București, premierul a cerut Ministerului Educației finalizarea Codului Etic pentru Învățământul preuniversitar. Acest Cod a fost redactat Încă din 2012, dar din motive necunoscute publicului larg, el nu a fost definitivat și introdus În Învățământ.

0

Implicarea socială, testată la Ceasul Floral

În cadrul suitei de manifestări dedicate Zilei Mondiale a a Drepturilor Consumatorilor, componenții trupei de teatru “Dicentis” din cadrul cercului oratorie și dezbatere al Palatului Copiilor, condus de directoarea Instituției, Iolanda Cătinean, au prezentat vineri, 14 martie, În zona ceasului floral, o secvență de teatru-forum, cu scopul informării și sensibilizării populației pe teme de protecția consumatorului, și de ce nu, de implicare socială.

Corpul 6 Armată, 20 de ani de la înființare 0

Corpul 6 Armată, 20 de ani de la înființare

Clubul Ofițerilor de Tancuri Mureș a organizat joi, 27 februarie, o Întâlnire de suflet cu ocazia aniversării celor 20 de ani de la Înființarea Corpului 6 Armată.

0

“Tăcerea trandafirului”, premieră târgumureșeană

Asociația K”™ARTE, reprezentată de Eliodor Moldovan, Împreună cu Institutul Balassi, și În parteneriat cu Primăria Târgu-Mureș, au invitat târgumureșenii În perioada 21-23 februarie la a patra ediție a a Zilelor Filmului Maghiar, ocazie cu care s-au putut viziona o largă paletă de scurtmetraje, documentare, animații sau comedii.

0

Patologia cardiovasculară, acoperită în totalitate la Nova Vita

În urmă cu aproximativ opt luni, specialiști de clasă din domeniul chirurgiei cardiovasculare au creat Departamentul de Chirurgie Cardiovasculară la Centrul Medical Nova Vita din Târgu-Mureș, un proiect În care o echipă medicală formată din oameni dedicați și cu mare experiență asigură pacienților servicii medicale de Înaltă competență și siguranță.

0

Dr. Dora Santa: ”žEste mai economic să previi boala decât să o tratezi”

Înființată cu scopul de a face educație În sănătate, dar și pentru a oferi cât mai multe informații despre o nutriție sănătoasă, Asociația ”žBio Nutriție” are În prezent șapte membri, dieteticieni-nutriționiști licențiați, care organizează lunar workshop-uri și evenimente pentru pacienți, Încercând să transmită prin intermediul acestora că este mai economic să previi boala decât să o tratezi.

0

Meseria, brățară de aur, mai mult decât o zicală

După ce s-a vorbit destul de mult În ultimii ani despre reÎnființarea școlilor profesionale, la sfârșitul lunii ianuarie au fost făcuți primii pași, publicându-se spre consultare pe portalul Ministerului Educației Naționale “Metodologia de organizare și funcționare a Învățământului profesional de stat cu durata de trei ani”.

”žDivers” spune ”žNu” intoleranței 0

”žDivers” spune ”žNu” intoleranței

Asociația “Divers” din Târgu-Mureș se alătură Campaniei ”Elimină Ura” de marcare a “Zilei Internaționale Împotriva...