Toti fanii Guta mâinile în aer!

Asta e prima chestie ce am auzit-o de cum am intrat, joi, în Sala Sporturilor din Târgu-Mures. Nu, nu era o gluma; undeva în mijlocul a peste 5000, poate chiar 6000 sau 7000 de oameni adusi cu autobuzele galbene din toate satele învecinate, zâmbea cu cei mai stralucitori dinti, nimeni altul decât Nicolae Guta, unul din principalii promotori ai manelelor, numit chiar “Regele manelelor”. Ca sa va descriu în ce s-a transformat Sala Sporturilor pentru aproximativ doua ore ar trebui sa invoc mirosul primaverii mai întâi. Apoi sa va informez ca intrarea a fost libera, deci loc de aruncat o piuneza nu era. Majoritatea celor prezenti în sala erau reprezentanti de etnie rroma, la fel ca protagonistul serii, comunicarea dintre artist si fani fiind desavârsita pe toata perioada concertului.

Cu manelele nu-i de gluma si nici de râs

Am citit zilele astea o chestie foarte interesanta. Cica Florin Salam a ajuns pe BBC Radio. Mai mult, Goran Bregovic va scoate un album împreuna cu Salam, despre care Bregovich spune ca “este modern, mai modern decât generatia anterioara de cântareti de manele; un fel de artist hip-hop al manelelor, se simte liber si se vede asta”. No, cum sa-l contrazicem noi pe marele Bregovic, caruia îi plac manelele la nebunie?! si asta nu e tot, manelele au devenit obiect de studiu la Conservator. Maneaua va fi deci studiata în mod oficial în România, printr-un curs dedicat istoriei manelelor predata chiar de Salam.

Am un nas periculos, periculos

Întocându-ma la concertul de joi, despre care as spune ca a fost concertul anului la Târgu-Mures, – ma mir ca nu l-au pus la Palatul Culturii – doar de bine. Guta a cântat live iar numerosul public a fost în extaz mai ales la piese ca “Dintr-o mie de femei” sau “As renunta”. Eu am fost în extaz la “Am un nas periculos” si cam atât. Noroc ca m-am scos cu Mack’s Ear Seals cumparate din centru, de la magazinul ce începe cu “D” si continua/se termina cu „m”. Pe scena au urcat la un moment dat si dansatorii din Valea Rece, cei ce au câstigat cu ceva timp în urma titlul de cei mai buni dansatori din judet. Show-ul a fost unul pe cinste. Cât despre Guta, arata mai bine ca niciodata, nu-i de mirare ca si-a gasit gagica blonda, cu 15 ani mai tânara. Ca si-ar fi uitat colacul de baie sub camasa, asta nu stim cu exactitate. Ca a fost la Spa înainte de concert, cel mai probabil.  

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *