Radu Florea despre ”žCăutările” lui Vasile Mureșan

“Evenimentul prilejuit de „urma în lume” a artistului târgmureșean  Vasile Mureșan ne-a reunit pe toți iată, în spațioasa Galerie de artă a UAP din Palatul Culturii din Târgu-Mureș. Dacă tot ne-a invitat, vă propun să căutăm împreună cu arta lui plastică să descifrăm sensul și limbajul „lăsării de urme„. Pentru că noi toți prin ceea ce facem suntem preocupați, conștient sau nu, să lăsăm ceva în urmă  indiferent cu ce ne ocupăm, cum ne exprimăm în raport cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Avem aici două mari paliere expoziționale, unul la parter, URMA gestului primordial ca vehicul al operei de artă și sus, la etaj, ANOTIMPURILE artistului, tot un fel de urme dar amprentate de sufletul artistului pentru mai bine de 10 poate 12 ani, cu preponderență în registrul culorilor în dauna liniei, a compoziției. Am să încerc să găsesc o legătură a celor două spații de expresie, cel al anotimpului de factură postimpresionistă și cel al urmei gestuale, dar care nu abdică de la figurativul ei, o legătură de sus de la anotimpurile sufletești ale pictorului și până jos în materialitatea urmei lăsate la propriu de un om în viață, aici artistul. Sensul invers, de ascedere din teluric în celest, este și el valabil. Amprenta temporală a „Căutărilor” lui Vasile Mureșan devine evidentă când ne imaginăm puntea între cele două lumi ca spații de expresie.
Cu o puternică trimitere la rafinamentul nobil al culorilor – tragic  și liric deopotrivă – al „ Toamnelor” și „ Iernilor” din perioada în care Vasile Mureșan era influențat de maestrul Corneliu Baba, dar și de eleganța tușei fulgurante a lui Teodor Harșia și de armonia tonală a pastei lui Mihai Bandac, artistul a izbucnit parcă dintr-o dată, tumultos, intempestiv, nerăbdător să termine ceva ce nici nu începuse bine … acum doi, trei ani, într-o tabără de creație la Nadeș. Probabil, sub presiunea intens meditativă a celor 12 ani de căutări, în tonurile pretențioase de albastruri de cobalt și Prusia și a verzurilor smarald și China, înnobilate de strălucirea pastei aplicate cu șpaclul, grosier dar cu cât rafinament, în  multe… multe, zeci și poate sute de Anotimpuri.
Subiectul părea inepuizabil și artistul prins tot mai adânc în vraja lor, chiar blocat câteodată. Veți vedea sus la etaj iernile încremenite în infinita nunațare a griurilor din restrictiva altfel, paletă cromatică a anotimpului alb și veți observa singuri că nicio lucrare nu e la fel cu vecina. Dar să mă întorc…”pe picioarele” lui Vasile Mureșan. La parter… pe pământul – pânza , pe cartonul -suport al urmei. Pe urma piciorului ca semn al legăturilor sociale, ca instrument al suprimării distanței și măsurător al relațiilor sociale, zice la dicționarul de simboluri al lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant apărut la editura Polirom.

Urma ca vehicul al operei de artă

Sătul oarecum de îngrădirea academică a convențiilor picturale, Vasile Mureșan a căutat un mijloc de expresie liber de acestea. Și l-a găsit în conceptul de urmă ca vehicul al operei de artă. Urma – picior, urma labei piciorului ca simbol al depășirii distanțelor,  – cum explică artistul în catalogul expozițional – urma-palmă ca simbol al inteligenței, cotul și pasul pentru măsurarea distanțelor sau frunza viței de vie ca amprenta împărăției divine, toate aceste semnificații le găsim în poveștile sălilor de la parterul acestei galerii.
Artistul preia simbolistica urmei din preistoria umanității prin  happeningul new yorkez al pop-artului sau acționismul vienez al anilor 60-70 și ajunge astăzi la înțelesul mistic profund cu valențe etnografice ale simbolului. Găsim urma solarității, a trecerii timpului, a sacrificiului, a trecerii de la naștere la moarte, avem urme și în binomul dinamica vieții – liniștea meditației prin tratarea suprafeței compoziționale.

Destin plastic într-o paralelă asumată de artist

Vedem desfășurată această simbolistică pe simezele de la intrare: mergând de la „Căutări”, piesa de titlu a expoziției, începutul devenirii… “Eu sunt precum Adam…”, “Divina Creație”, “Roata vieții”, “Trecere”, “Cina cea de taină”, “Macularea Cristului”, “Răstignirea Cristului” dar și cazna artistului ca și “Învierea”, sunt toate înlănțuite într-un destin plastic într-o  paralelă asumată de artist cu traseul pătimirii divine. În sala din spate, căldura îndrăgostirii și a produsului ei, copilul, în raiul familiei cu șotronul  vârstei amprentează preocupările, urmele artistului ca să asistăm apoi la recurența temei sacrificiului divin și a maculării lui “Crist în zilele noastre”, ingnorat în nebunia de Turn Babel a existenței sociale  fără Dumnezeu.

Convergența celor două lumi

În sala mare din dreapta, artistul se exprimă pe sine în patimile individului – “Singur în pustiul lumii” -, ale dualismul alegerii între dragoste și iad, ajungând cumva la aceeptarea resemnată –  judecând după cromatica pastelată a griurilor autumnale și hibernale din “Toamna sulfetului meu”, “Iarna…” – cu care identifică sfârșitul misiunii sale. O ultimă revoltă e conținută în retorica zbaterii plastice a lui „Asta- tot !?”, o finalitate de neacceptat, un reproș înscris pe ultima lucrare din dreapta. Fără doar și poate că Urma lui Vasile Mureșan nu se va opri aici. Eu cred că artistul va simți nevoia unei convergențe a celor două lumi, de sus de la etaj a anotimpurilor cu cea de jos a urmelor prin viață,  sau măcar o finalitate a „Căutării” sale plastice din nevoia lucrului bine închegat în tehnică și mesaj.
În aceeași idee a tehnicii și a mesajului expoziției „Căutări” de față  semnalez și grafia verbului; a ritmului dat de cuvânt ca punte grafică de suprapunere peste linie și pată de culoare, dar și ca idee -SUPORT a fiecărei teme în parte. Este și aceasta urma poetului în vers, completând-o pe cea a zugravului de subțire a imaginii idolatre dar și pe cea a cioplitorului Vasile Mureșan în carnea vie a existenței materiale. Tratatea cromatică postexpresionsist-gestuală a suprafețelor de culoare e mai superficială în „Urme”, pictorul nedorind să întârzie prea mult într-o compoziție sau alta, preocupat fiind de finalitatea căutării. Zbuciumul său sufletesc pe axa existenței prevalează. Timp și anotimp – căutarea urmei care să conteze, pendularea între urma pământeană și urma celestă, între urma sacră și urma profană, urma ingenuă a copilăriei și urma maturității, până la URMA DE PE URMĂ‚ a artistului – bătrân și înțelept pe care viața nu îl mai poate surprinde.

”Caut, deci exist!”

Vasile Mureșan ne poartă  în „Căutările” lui către poarta spre nicăieri pe drumul fără de sfârșit al sufletului între lumi. E un traseu plastic inițiatic plin de ritm și culoare, pe urmele artistului-pictor Vasile Mureșan, ca să descoperim fiecare pe cont propriu, urma care contează. Urma lui… ”Caut , deci exist !”.
Îl felicit pe Vasile Mureșan  pentru acest regal de energie plastică și aștept cu interes… continuarea „Căutărilor” sale !” și-a încheiat Radu Florea descifrarea sensurilor cătărilor plastice semnate de Vasile Mureșan.”

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *