Fără ”Made in România”

FOTO Mihai VeresPeste tot în lume se caută promovarea valorilor şi produselor naţionale. Şi în România, evident se încearcă acest lucru. Mulţi se laudă în schimb că îşi pot achiziţiona produse „de marcă”, cei cu posibilităţi se deplasează în străinătate să se laude cu cine ştie ce cumpărături. Nu aşa am ajuns să fie mai ieftine fructele exotice decât merele sau prunele noastre? Sau nu sunt de marcă? Se ştie câte produse “de marcă” se produc în fabrici din România, unde salariaţii primesc doar o mică parte din retribuţia unui occidental, pentru că beneficiază de materia primă şi tehnologia altora? Important este că nu sunt Made in România, au alte etichete.

Lumea sportului este la rândul ei copleşită de „produse străine” şi îşi vinde adevăratele valori. A devenit o adevărată afacere, pentru mulţi o metodă de a face avere, chiar cu riscul de a ajunge după gratii. Să ne mai mirăm unde ne situăm la competiţiile majore? Multe discipline nu mai sunt susţinute şi se zbat pentru supravieţuire, sau unde deţineam supremaţia abia se mai ajunge la câte o competiţie la nivel înalt. „Sportul rege” deţine supremaţia din toate punctele de vedere. În România nu mai este valabilă această supremaţie în privinţa audienţei. Acest lucru se datorează în primul rând celor care au pus în faţă latura strict materială. În următorii ani partidele din Liga I vor fi trasmise în exclusivitate de posturile Look TV şi Look Plus. Până nu demult, în multe zone ale ţării reţeaua de cablu RCS&RDS deţinea monopolul şi erau majortari în altele. Această reţea nu recepţionează posturile amintite. Recent, RCS&RDS a anunţat că s-a ajuns la un acord şi transmisiile vor fi preluate. Look TV a contraatacat, doar despre fotbal vorbim şi au transmis un comunicat în care catalogau aceste afirmaţii mincinoase, care aduc atingere gravă reputaţiei şi imaginii celor două posturi. „Este o minciună şi nu are alt scop, din păcate, decât de a induce în eroare milioane de suporteri ai fotbalului românesc. În acest moment cele două posturi au încheiat contracte de distribuţie cu peste 20 de reţele de cablu”, se specifică în comunicat. Care imagine? Cea de care nu beneficiază milioane? Milioane de suporteri vor putea urmări doar campionatele altor ţări.

Se mai spune că meciurile pot fi urmărite pe UPc, Focus Sat Orange TV, Ines, alte reţele locale şi, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, vor intra în grila Romtelecom. Nu ştiu dacă are rost să verificăm care este aria de acoperire a acestora, dar ştiu că unele dintre ele, cel puţin în zonă, nu sunt recepţionate, iar cele locale sunt departe de aşteptări pentru a satisface cerinţele, ca şi calitatea recepţiei. Unii amatori de fotbal au afirmat că astfel vor avea mai des ocazia să poată urmări meciurile din campionatele Germaniei, Italiei, Spaniei, Franţei, Angliei şi, de ce nu, noaptea sunt transmise meciuri din America de Sud. Îl mai consideră şi un avantaj, sunt partide mai bune, campionate mai puternice. Asemenea afirmaţii îţi dau de înţeles că nu va creşte astfel nici numărul spectatorilor din tribune. Mai bine renunţă la campionatul României, aşa cum renunţă uşor şi la produsele româneşti.

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *