Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara, un cadru favorabil actului artistic

FOTO AÎn perioada 18-25 august a.c., Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Județean Mureș și al starețului Arhimandrit Ghelasie Ţepeş de la Mănăstirea ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Sighișoara, a organizat cea de-a VIII-a ediţie a taberei de pictură „Icoana contemporană din Ardeal”, având drept temă de creație ,,Sfinții apărători ai creștinătății în pictura pe lemn. Această temă generoasă a cuprins ca și subiect de studiu iconografic sfinții români și sfinții universali ai creștinătății.

Între penel și Sfânta Liturghie

Într-o atmosferă de profundă meditație duhovnicească și conform unui program dinainte stabilit, participanţii au putut beneficia atât de lecţii teoretice şi practice în domeniul artei iconografice bizantine susținute de artistul plastic, iconarul Călin Bogătean, dar și de sfaturile duhovnicești și învățăturile oferite cu mare caldură de viețuitorii mănăstirii.Potrivit luiCălin Bogătean, ”Am încercat ca la această activitate să implementez participanţilor conştientizarea actului artistic iconografic în general, rolul iconarului raportat la viaţa monahală privind cultul icoanelor şi trăirea duhovnicească prin actul lor de creaţie împletit permanent cu  rugăciunea.Artiştii și-au început ziua cu Sfânta liturghie şi au terminat-o încununînd-o spre sfârşitul zilei cu vecernia oficiată de părinţii călugări ai acestei mănăstiri. O activitate contratimp pentru aceștia deoarece ziua începea dimineața la 8 și se sfârșea la miezul nopții, puțin după ora 24,00. Una dintre seri a fost dedicată poeziei religioase, fapt pentru care a  fost prezentată cartea de poezie a doamnei Cornelia Hetrea, iar artistul Iuliu Praja a recitat din frumoasele poezii dedicate icoanei, părinților, mamei, sau momentului în care te întâlnești tu cu tine însuți…”

De la Sighișoara, la Mediaș

FOTO B A fost o activitate cât se poate de laborioasă ale cărei rezultate s-au văzut atât la modul concret, cât și la cel intim, dat fiind și cadrul profund spiritual în care s-a desfășurat. Călin Bogătean a mai declarat: ”Atelierul de icoane pe lemn a fost vizitat timp de o săptămână de numeroşi pelerini veniți la mănăstire, dar și de cetățeni străini, doi dintre aceștia aplecându-se asupra actului artistic și luându-și notițe și făcând mici desene cu diferiți sfinți, care să însoțească impresiile de moment. Ultima zi a taberei a fost ziua bilanţului în care toată munca artiştilor a fost expusă  spre binecuvântarea părintelui stareţ Arhimandrit Ghelasie Ţepeş precum şi a părinţilor călugări Protosinghelul Serafim şi Părinţii Ieromonahi Macarie şi Nectarie.Lucrările executate în tabără vor fi expuse în cadrul expoziției cu caracter național Drumul Icoanei, la Muzeul Municipal din Mediaș unde tabăra ocupă un loc special.”

Au participat: Carmen Mihaela Popoviciu, Doina Oltean, Rodica Vescan, Marina Kulcsar, Leontina Fărcaș, Adriana Neghirlă, Violeta Petică, Andreea Bodan, Cornelia Hetrea, Ioan Rusu, Ana Sălăgean, Elena Costinaș și Călin Bogătean.

Pavel BORUGA

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *