O bombă cu ceas: Nu poți să vinzi iluzii la infinit

 Colonia din Gălăuțaș, jud. Harghita, se aseamănă foarte bine cu cea din Lunca Bradului, județul Mureș. Cele două localități, deși situate în județe diferite, sunt foarte apropiate una de cealaltă. Mai puțin de 50 de kilometri. Le unește aceeași sărăcie, aceleași necazuri, aceeași deznădejde… Cei care locuiesc acolo, par că nu mai au nicio speranţă că se vor muta vreodată. Ei îşi poartă ”crucea” cu demnitate. Lupta lor pentru existenţă se derulează între spaimele de fiecare zi şi speranţele pierdute cu fiecare an care trece. Trăiesc un sentiment apăsător şi asta pentru că pentru cei mai mulţi dintre ei nu mai există viitor. Pentru ei există doar un obsedant şi chinuitor prezent. Gălăuţaş este locul unde a murit speranţa. Din nefericire, Gălăuţaş e doar unul dintre miile de asemenea locuri comune. Care par că se înmulţesc cu fiecare zi ce trece. Şi asta pentru că în România, sărăcia tinde să devină endemică. Cei care o văd şi o cunosc, nu au şi puterea să schimbe starea de lucruri din jur. Sau încă nu au capacitatea de a înţelege, de fapt câtă putere au cu adevărat. Situată la doar câțiva kilometri de Toplița, colonia muncitorească din Gălăuţaş, judeţul Harghita, este un asemenea loc.

 De la cea mai modernă întreprindere, la faliment planificat

Combinatul de Exploatare a Lemnului din Gălăuţaș a fost unul dintre cele mai rentabile din timpul regimului comunist. Dar în acelaşi timp şi unul dintre cele mai moderne, un adevărat reper pentru domeniul exploatării forestiere din România. Construită după Primul Război Mondial, fabrica de cherestea din Gălăţaş era în preajma anului 1940 cea mai mare fabrică de profil de pe Valea Mureşului. Din 1955 au fost demarate lucrările la combinat, aşa încât, în 1960 era cea mai mare întreprindere de produse stratificate din sud-estul Europei. Mărindu-şi capacitatea de producţie, la Gălăuţaş a fost nevoie de forţă de muncă suplimentară, forţă pe care zona nu o putea asigura. Aşa că s-a apelat la muncitori din judeţele limitrofe, respectiv din judeţele Mureş şi Suceava. Peste 2.000 de muncitori au ajuns să lucreze la Gălăuţaş şi asta pentru că respectivul combinat se extindea permanent. Între timp, se mai construiseră o fabrică de placaj, una de PAL şi o fabrică de furnire estetice şi panel. Colonia muncitorească de lângă Combinat – de fapt nişte barăci fără apă curentă şi cu WC în curte – se extindea şi ea… Muncitorii veniţi la muncă din diferite judeţe considerau situaţia lor ca fiind una provizorie. Apoi, după 1990, când existau atâtea speranţe de mai bine, a venit, treptat, falimentul întreprinderii. Şi al coloniei muncitoreşti… Oamenii de acolo, par a fi împăcaţi cu soarta, incapabili de o reacţie, fie ea chiar şi verbală. Ei îşi acceptă, deocamdată, soarta cu resemnare. Au fost prea mult timp minţiţi ca să-şi mai lege speranţele de cineva sau de ceva anume. Fructul mâniei nu este deocamdată îndeajuns de ”copt”. Dar este cert că România stă în prezent pe o bombă socială cu ceas. Mai devreme sau mai târziu, aceasta va face explozie. Nu poţi să vinzi la infinit iluzii. România de azi este suma neputinţelor noastre. Trecute şi prezente.