Jurnalul unui pelerinaj în Țara Sfântă

preot suciuDin dorința de a se întoarce la izvoarele curate ale tradiţiei noastre creştine, de aproape două milenii încoace, pelerinii creştini de pretutindeni continuă să ia drumul către Ţara Sfântă. Despre traseul urmat într-o astfel de călătorie ne vorbește preotul orthodox Ionel Suciu Adrian, coordonator Centru de Pelerinaje Târgu Mureș.

Rep: În ce perioadă va avea loc pelerinajul în Țara Sfântă și care este explicația numărului tot mai mare de oameni interesați să viziteze aceste locuri?

Ionel Suciu: Sub aspect spiritual, Ţara Sfântă rămâne veşnic o ţară de explorat, mereu proaspătă şi nouă, cu bogăţii spirituale inepuizabile. Pelerinajul va avea loc în perioada 2-8 februarie, plecarea se face din Bucureşti şi sosirea este pe aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv, cu deplasare pe coasta Mediteranei, la Haifa. Se organizează vizitarea Mănăstirii Stela Maris, cu altarul deasupra peşterii Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul, iar Templul cultului Bahai și cele 19 platforme cu grădini suspendate pe muntele Caramel sunt o minunăție greu de imaginat. În prima zi, cina şi cazarea se face în Tiberias.

Rep: Când veți intra în orașul Nazaret?

Ionel Suciu: În a doua zi de pelerinaj vom traversa cu barca spre Capernaum și vom vizita ruinele oraşului Capernaum, ruinele sinagogii în care a predicat Domnul Iisus Hristos. Vom face o deplasare spre Tabgha, Biserica ce aminteşte de hrănirea a 5000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti. Biserica Sf. Ap. Petru și Muntele Fericirilor, locul unde Iisus a ţinut Predica de pe Munte. Totodată, se face o deplasare spre oraşul Nazaret, faptul că aici a început mântuirea noastră, că aici a copilărit Cel care prin rănile sale avea să aducă vindecare rănilor noastre, a făcut din Nazaret unul dintre cele mai îndrăgite oraşe de către creştini. Vom vizita Biserica ortodoxă ”Buna Vestire” şi a Bisericii romano-catolice ”Sf. Arhanghel Gavriil”. Apoi, la Cana, vizită la locul unde s-a petrecut minunea transformării apei în vin, o vizită la Biserica Ortodoxă Sf. Gheorghe din Cana. La întoarcere spre Tiberias, pelerinii se vor opri la Yardenit, un loc tradiţional de pe râul Iordan unde a fost botezat Iisus.

Rep: Ce poate simți un om când este martorul unei palete atât de bogate de obiective turistice religioase?

Ionel Suciu: Amestecul de culturi, de religii, de adaptare la un mod de viață impus de aceste locuri, oferă unui pelerin o lume cu totul și cu totul diferită de ceea în care trăim, iar experiența religioasă îl determină pe om să devină mai bun, îl invită la reflexie, îi luminează interiorul. Astfel, un popas duhovnicesc în Țara Sfântă îl facem pe Muntele Tabor, deplasarea se face cu taxiurile, vizităm Biserica ortodoxă Schimbarea la faţă, apoi Mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan. De aici ne îndreptăm spre oraşul Ierihon, cel mai vechi oraş din lume, vizităm aşezământul românesc, apoi ne îndreptăm spre Muntele Ispitirii. Vom intra în Biserica ”Dudul lui Zaheu”, facem o deplasare spre Hozeva și vizităm Mănăstirea Sf. Gheorghe Hozevitul, moaştele Sf. Ioan Iacob Românul, peştera Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul, iar de înnoptat vom înnopta la Betleem.

Rep: Ce vor face pelerinii în a patra zi?

Ionel Suciu: În a patra zi vom vizita Biserica Naşterii Domnului, unul dintre cele mai importante locuri creștine de închinare și una dintre cele mai vechi biserici creștine din lume păstrate până astăzi. Apoi vom lua calea către Biserica catolică Sf. Ecaterina, Câmpul păstorilor și vom continua prin deşert, la Mănăstirile Sf. Sava şi Sf. Teodosie. Apoi ne îndreptăm spre Hebron, pentru a vizita stejarul lui Avraam (Mamvri). De asemenea, vom avea o vizită la Mănăstirea Ortodoxă Rusească din oraş, singura Biserica creştină din Hebron și ne vom întoarce la hotelul din Betleem pentru cină şi cazare.

Rep: Unde veți poposi în orașul vechi al Ierusalimului?

Ionel Suciu: În oraşul vechi al Ierusalimului vom intra în Biserica românească, apoi urcăm pe Muntele Măslinilor, unul dintre cele mai cunoscute locuri biblice din Țara Sfântă și unul dintre cele mai vizitate locuri de pelerinaj ale lumii creștine. Evangheliile ne arată că, de Muntele Măslinilor este legată îndeosebi ultima parte a activității pământești a Mântuitorului, începând cu Intrarea Domnului în Ierusalim, până la Înălțarea Sa la cer. Apoi, vom vizita Biserica Înălţării Domnului, Biserica Tatăl Nostru, Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), Grădina Ghetsimani, Biserica Maria Magdalena, Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului, Grota trădării, apoi ne îndreptăm spre Muntele Sionului. Vizităm Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul – Cina Cea de Taină, Mormântul Regelui David, Zidul plângerii, casa în care S-a născut Sf. Fecioară Maria, în cetatea Antonia. Parcurgem Via Dolorosa, cu cele 14 opriri, până la Biserica Sfintei Învieri, ce deţine Sfântul Mormânt, Golgota, Aflarea Sfintei Cruci şi mai multe altare. Vizităm Biserica Sf. Prooroc Ilie Tezviteanul, Biserica şi mormântul Dreptului Simeon, Biserica Sf. Ana şi locul unde a avut loc vindecarea slăbănogului de la Scăldătoarea Vitezda. De aici plecăm spre Ein Karem, patria Sf. Ioan Botezătorul şi vizităm Biserica naşterii Sf. Ioan Botezătorul şi Izvorul Sfintei Fecioare Maria.

Rep: Ce locuri veți bate cu pasul în ultimele două zile?

Ionel Suciu: În penultima zi vom merge cu maşina de-a lungul Iordanului spre Marea Moartă, vom face o oprire la adevăratul loc al botezului Domnului Hristos, după care ne vom oferi timp liber pentru relaxare în apele sărate ale Mării Moarte. Vom face o deplasare la Sfântul Mormânt pentru a se participa la Sf. Liturghie de la miezul nopţii. Ultima zi a pelerinajului vom fi în vechiul oraș-port Jaffa unde vom face o vizită la Biserica Sf. Petru, cu vedere spre mare şi port. Petrecem puţin timp în oraş admirând priveliştile minunate şi plajele Tel Avivului, după care ne îndreptăm spre aeroport pentru întoarcerea în România.

Rep: Cât costă pachetul de servicii oferit în pelerinajul în Țara Sfântă și ce include acesta?

Ionel Suciu: Prețul este de 670 de euro și include bilete de avion Bucureşti – Tel-Aviv şi Tel-Aviv – Bucureşti, taxe de aeroport, asistenţă în aeroport la sosire şi plecare, primire şi transfer de la şi la aeroport la sosire şi plecare în Israel, 6 nopţi cazare la hotel de 3 şi 4 stele în Tiberias şi Bethlehem, taxa de intrare la obiectivele religioase şi turistice din program, autocar 3* pentru transport în Israel pe toată durata programului, ghid evreu de naţionalitate română în Israel și un preot însoţitor pentru grup.

Amalia VASILESCU

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *