Confesiunile psihologului Sandra O’Connor la Maratonul de lectură din Zanza

1 Sandra o Connor si Florentina VaryMaratonului de lectură “Citeşte-le târgumureşenilor!” desfăşurat de Ziua Culturii Naţionale în Zanza a adus ca şi noutate dezbateri având ca temă lumea spectacolului, a artelor şi educaţiei. Primul oaspete a fost psihologul Sandra O’Connor care a ales ca subiect de discuţie cariera, dificultăţile întâmpinate şi provocările în carieră aici, acasă, şi în Statele Unite ale Americii, unde Sandra şi-a desfăşurat activitatea. Sandra O’Connor și-a început cariera în domeniu la vârsta de 19 ani, ca și asistent maternal la Orfelinatul “Piticot” din Cluj Napoca, unde a lucrat cu un colectiv de 15 copii, cu vârste cuprinse între 0 și 7 ani. A continuat să studieze în SUA, unde a obținut un doctorat în medicină comportamentală și psihologia sănătății. Dar mai bine să o lăsăm pe Sandra să-şi prezinte activitatea, de la perioada studiilor din ţară, pasul spre America şi revenirea la Târgu Mureş “Începutul a fost unul foarte ok , nu a fost nici o provocare de a-ţi începe o carieră în domeniul meu, mai ales în Statele Unite ale Americii. Spun acest lucru deoarece într-un fel mi s-au aliniat foarte multe lucruri, am avut nişte beneficii. Am avut ocazia să cunosc nişte oameni incredibili, aici mă refer la profesorii din cadrul facultăţii din state printre care Clark Moustakas , fondatorul centrului Merrill-Palmer Skillman Institute, unul din precursorii psihologiei umaniste, care este şi fondatorul şcolii unde mi-am făcut masterul, iar în cadrul doctoratului de medicină comportamentală, am avut ocazia să-l am profesor pe Irvin D.Yalom. Traieste încă , are 83 de ani, uneori mai ţine seminarii on line. Un mentor incredibil.Ca atare nu am cum să spun că mi-a fost greu, cu astfel de mentori este imposibil să te poticneşti, deoarece ai resursele pentru a trece mai departe. În acelaşi timp, fiind în Detroit, am nimerit într-un loc foarte propice. Acolo există Centru de Dezvoltare a Coplilului “Merrill Palmer” unde am reuşit să intru încă din vremea facultăţii, în laboratorul de neuropsihiatrie. Mi-am continuat studiile pentru circa 7 ani de zile în laborator. Ca atare cariera me s-a conturat de la sine. Nu pot spune că a fost un noroc, a trebuit să muncesc extraordinar de mult. Am avut oportunităţile de a participa la astfel de instituţii, de a face studiile în secţii de spitale, în secţii de neonatologie, de a interacţiona cu oamneni care într-adevăr puteau să mă îndrume pe un drtum pe care mi l-am ales. Ca atare nu am întâmpina nici un fel de dificultate”, spune Sandra O’Connor.

Un pas spre America nu putea fi posibil fără o bază acumulată în România

“În România focusul meu era mai mult pe cultură. După liceu, sunt abolventă a liceului Bolyai Farkas, secţia engleză-franceză din Târgu Mureş, am dorit să-mi creez o bază de cultură general după care am intrat la UAT la secţia de Teatrologie, ulterior m-am transferat la Cluj Napoca. Era important pentru mine în acel moment să am o bază, de unde să pot porni şi să merg în orice altă direcţie. Pentru mine segmentul cultural a fost foarte important dobândit în liceu şi în facultatea din România”, spune Sandra.

Revenirea acasă din America poate fi cionsiderată de mulţi ca un pas înapoi. Nu şi pentru Sandra.

“Surprinzător, când am revenit acasă, sub privirile reticiente ale apropiaţilor şi prietenilor care nu înţelegeau cum să pot tranzacţiona experinţa din state în România. Acasă nu am întâlnit nicio privire reticientă, poate a prietenilor care nu puteau să înţeleagă această schimbare, de ce m-am întors la Târgu Mureş. Aici pentru mine nu a fost niciodată un loc dificil, ceva neplăcut. Pentru mine e o tranziţie, o experienţă, nu a fost niciodată ceva definitiv, nu m-am mutat din România pentru că nu-mi plăcea această ţară unde întâmpinam nişte greutăţi pe care doream să le evit. Nu, pur şi simplu am dorit să am o altă experienţă de viaţă, o oportunitate de studiu. Se putea şi în Europa occidentală, dar oportunitatea mea a venit cu Columbia University , şansă la care nu am putut renunţa şi aşa am optat pentru Statele Unite. Am luat primul bilet care mi-a fost oferit şi am plecat cu el”, povesteşte Sandra.

De ce acasă şi nu o permanenţă în America ?

2 Sandra o Connor la Maratonul de lectura“Reîntoarcerea a fost în urmă cu patru ani şi jumătate. Mai aveam un an în cadrul programului de medicină comportamentală dar am simit că am ajuns la un punct. Am reuşit până la 31 de ani, cât aveam atunci să realizez toate lucrurile pe care doream să le bifez. Am reuşit să ajung într-o secţie de neunatologie ca şi cercetător principal, deja conduceam laboratorul de neuropsihiatrie şi într-un fel m-am autoplafonat. Nu puteam să mai fac nimic altceva decât să continui cercetările care deja le pornisem , sau să supervizez cercetarea studenţilor din programul de masterat şi doctorat, ceea ce pe mine ma sufocat puţin. Atunci am dorit să fiu într-un mediu care îmi este familiar. La Târgu Mureş am familia, oameni pe care îi iubesc şi am decis să mă întorc acasă”, afirmă Sandra.

Pregătirea terenului de acasă.

“Nu am făcut acest lucru deoarece în state am învăţat un lucru, în momentul în care îţi doreşti ceva, obţii. Ca atare am ştiut din prima secundă în care am revenit la Târgu Mureş că dacă îţi printezi frumos CV-ul, dacă te duci şi baţi la uşă personal şi ajungă să vorbeşti cu omul cu care vrei să lucrezi , posibilitatea să fi refuzat este foarte mică, dacă tu cu adevărat ai ce să oferi. Astfel în a doua secundă am fost acceptată”, spune Sandra O’Connor.

Primele etape după reântoarcerea la Târgu Mureş

“În prima etapă m-am stabilit, am găsit un loc în care să-mi înscriu copilul la grădiniţă după care am mers cu un CV la o clinică de neuropsihologie din Târgu Mureş unde am lucrat încă de a doua zi. Am găsit acolo un om extraordinar, doamna doctor Mihaela Cojoc care un an de zile mi-a oferit oportunitatea de a face ce doresc, fără să-mi ceară nimic în schimb. A fost pentru mine un om pe care am să-l apreciez întotdeauna. Pur şi simplu mi-a permis să exist. Mi-a deschis o mulţime de uşi înspre modul în care pot eu să-mi continui meseria în Târgu Mureş, uşi care nu s-au mai închis”, afirmă psihologul târgumureşean.

Ce a urmat ?

“Am pornit un program, Outreach în care mă ocup de dezvoltare personal. Facem cursuri în şcoli de dezvoltare personal, cu focus pe incluziune, diversitate, în care încercăm să explicăm copiilor că nu suntem toţi la fel, suntem diferiţi şi asta este bine, nu trebuie să ne acceptăm, nu trebuie să ne tolerăm, trebuie doar să înţelegem conceptul de om diferit şi să mergem împreună prin viaţă. Cabinet nu am, deoarece consider că un om nu trebuie să lucreze cu sufletul şi emoţiile oamenilor într-un mediu auster. Am o asociaţie umanitară în care toate veniturile pe care le obţin sunt ca şi contribuţii în cadrul asociaţiei. Practic eu am salar zero, lucrez pentru a-mi susţine proiectul. Am sesiuni de psihologie clinic şi medicină comportamentală în cadrul Asociaţiei Outreach , şi în acelaşi timp, două zile pe săptămână merg în şcoli, în Târgu Mureş, chiar şi în judeţ unde îmi susţin orele de dezvoltare personal”, spune Sandra.

Asociaţia Outreach a scos şi cărţi. Despre ce e vorba ?

“Cărţile sunt parte din proiectul Outreach. Împreună cu Corina Cotoi am decis să punctăm cumva evoluţia şi creştertea copiilor noştri dedicându-le anual o poveste. Dar ne-am dat seama că această poveste nu este neapărat pentru copii noştri, ci pentru toţi părinţii şi copii care doresc să se conecteze. Poveştile sunt interactive, sfârşitul fiecărei poveşti este un exerciţiu în carte părintele şi copilul trebuie să găsească o soluţie de comunicare, o soluţie pentru o problemă cu care se confruntă într-un anumit moment”, declară Sandra.

Ce urmează pentru Sandra O’Connor ?

“Dacă sunt în perioada următoare exact cum sunt acum, ar fi ideal pentru mine”, concluzionează Sandra.

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *