Adela Ban: „Fie pâinea cât de rea…”

Concentrare si...nostalgie dupa ceea la ce a renuntatÎn sportul popicelor, o disciplină aflată în puternic regres în ultimii ani, cele câteva cluburi rămase la nivel naţional, mai puţine decât cuprindea şi Campionatul Judeţean înainte de anul 1989, se străduie să se menţină în disciplina care a adus numeroase satisfacţii sportului mureşean şi românesc.

Multipla campioană a României, Electrumoreş Romgaz Târgu-Mureş se străduie şi ea în acest sezon să reînoade seria titlurilor naţionale întreruptă după 11 titluri consecutive în vara anului trecut de Conpet Petrolul Ploieşti. Printre compeonentele lotului se află şi Adela Iulia Ban, o tânără venită la Târgu-Mureş la vârsta junioratului din Gherla. Adela are un palmares bogat cu echipa antrenorilor Seres Sándor şi Orosz István: 8 titluri naţionale cu echipa de senioare, a pierdut deja şirul celor câştigate cu cea de junioare, titluri individuale atât ca junioară, cât şi ca senioară, 4 ani componentă a lotului de junioare al României şi componentă a celui de senioare în 2013. Acest an a constituit o cotitură pentru Adela, care la aproape 25 de ani a decis să-şi încerce şansa în Germania. Absolventă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, a plecat la Karlsruhe, la clubul local Liedolsheim, cu echipe în trei eşaloane valorice. În decembrie a decis să revină în România, tot la Târgu-Mureş şi în luna ianuarie şi-a reluat antrenamentele. Despre experienţa Adelei în Germania şi revenirea în ţară, aflăm de la ea, într-un scurt interviu realizat la unul din antrenamentele echipe mureşene.

Reporter: Ce te-a determinat să alegi o disciplină mai puţin populară?

Adela Ban: Am început să joc popice la vârsta de 12 ani, când acasă, la Gherla era echipă feminină. Înainte am practicat atletism, am participat şi la câteva concursuri, dar o colegă de şcoală care juca popice mi-a spus că echipa caută fete, deoarece multe plecau din motive financiare. De prima dată m-a atras acest sport, pe parcurs l-am îndrăgit şi am decis să continui.

Rep.: Cum ai ajuns la Târgu-Mureş?

A.B.: După cinci ani de când practicam popicele, deoerece echipa din Gherla era pe punctul de a se desfiinţa şi am ajuns să iubesc acest sport, am decis că vreau ceva mai mult, să ajung mai sus. Atunci, împreună cu o colegă, am vorbit cu doamna Matilda (n.r.: Matilda Antal, vicepreşedinte CS Electromureş Romgaz) şi am venit aici, am început pregătirile şi m-am integrat.

Rep.: Ai obţinut aici ceea ce îţi doreai?

A.B.: Pot spune că da. Am obţinut câteva titluri de campioană, am ajuns să joc în afară, în competiţii internaţionale, am reuşit un loc doi la Cupa Mondială, am jucat în Naţionala României.

Rep.: Cum îţi petreceai timpul liber?

A.B.: Eram mai mult cu fetele, cu băieţi nu prea ieşeam, am fost întotdeauna o fire mai timidă. Cu ele ieşeam în oraş, la film, la o plimbare.

Rep.: Ce te-a determinat să pleci în Germania la aproape 25 de ani?

A.B.: Am vrut să încerc ceva nou, să văd cum e afară, îmi doream din nou ceva mai mult. Mă aşteptam să fie bine, atât pe plan sportiv, cât şi profesional.

Rep.: Ce poţi spune despre experienţa din Germania?

A.B.: Când am plecat, eram împreună cu alte două românce, fosta colegă de la echipă, Aneta Ifrim şi pe Nina Răileanu, din Buzău şi era oarecum mai uşor. Doream să lucrez ceva, indiferent de domeniu. Popicarii nu sunt profesionişti în Germania şi nu au niciun venit cei care practică acest sport, cel puţin la clubul la care am fost, nu ştiu la altele cum este. Antrenamentele se fac în timpul liber şi nu au nici un fel de indemnizaţii. Am lucrat mai întâi la un fast-food, apoi în curăţenie, fără nicio tangenţă cu pregătirea mea. Făceam doar un antrenament pe săptămână şi duminica aveam meci. Nu m-am simţit în largul meu şi rezultatele nu erau cele pe care mi le doream, mult sub nivelul meu de acasă. Nu ştiu care este explicaţia, dar nu reuşeam să-mi intru în formă, să mă acomodez. După ce ne-am despărţit de celelalte românce, care au plecat în alte oraşe, am rămas singură şi, în urmă cu câteva luni am renunţat şi să mai joc.

Rep.: Acest lucru te-a determinat să revii?

A.B.: Aş putea spune că mi-a fost dor de tot ceea ce este acasă şi nu am reuşit să mă acomodez acolo. Când am rămas singură îmi era din ce în ce mai greu, nu aveam pe nimeni apropiat şi mi-am spus că tot mai bine e acasă. Am mai fost o dată în luna octombrie, am trecut pe la club, mi-a venit dorul să joc, am participat la un antrenament şi abia aşteptam să revin la echipă.

Rep.: Cu ce amintiri ai rămas, plăcute, sau neplăcute?

A.B.: Bineînţeles că am amintiri. Pe cele neplăcute vreau să le las în urmă, dar spun că au fost mai multe cele plăcute. Am fost singurele străine din echipă, dar am fost tratate foarte bine de toată lumea, era o adevărată echipă, indiferent în care ligă jucam.

Rep.: Cum te simţi la revenirea acasă?

A.B.: După pauza de câteva luni în care nu am mai jucat, mă simt foarte bine, lângă toţi ai mei, aproape de familie, rude şi prieteni. A fost o experienţă bună pentru mine, dar consider că tot mai bine este acasă.

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *