Economic

Contract pentru viitoarea autostradă, semnat de CNADNR

111Reprezentanţii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) şi cei ai asocierii dintre companiile Strabag şi Straco Grup au semnat marţi, 24 februarie, contractul care vizează construcţia lotului de 10 kilometri dintre localităţile mureşene Ungheni şi Ogra din viitoarea Autostradă Târgu-Mureş – Câmpia Turzii.

Primul contract, semnat în 24 februarie

Contractul are o valoare de 251 milioane lei, fără TVA, are o durată de 60 de luni, dintre care 12 luni pentru execuţia lucrărilor şi 48 luni perioadă de garanţie şi este finanţat din Fonduri de Coeziune în proporţie de 85%, restul de 15 procente fiint asigurate de la bugetul de stat. „Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunță că în data de 24.02.2015, a fost semnat contractul „Realizarea Autostrăzii Braşov – Târgu-Mureş – Cluj – Oradea, Lot 2: Ungheni – Ogra, kilometrul 4+500 – kilometrul 14+605”. Contractul a fost atribuit în urma finalizării procedurii de achiziţie publică – licitație deschisă – asocierii JV SC Strabag SRL – SC Straco Grup SRL, lider de asociere SC Strabag SRL și are o valoare totală de 251.349.460,28 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat de presă remis de CNADNR.

O contestaţie din cinci loturi

Rezultatele licitației pentru cele cinci loturi ale Autostrăzii Târgu-Mureș – Câmpia Turzii au fost anunţate, recent, de CNADNR, care a precizat că din cele cinci contracte atribuite a fost înregistrată o singură contestaţie. “Pentru celelalte patru loturi licitate, urmează, în perioada imediat următoare, semnarea contractelor de execuție a autostrăzii și demararea lucrărilor de proiectare și construcție. Conform caietelor de sarcini ale licitației, lucrările vor dura între 12 și 16 luni”, a precizat luni, 23 februarie, pe pagina sa de Facebook, Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close