Je suis Charlie

Foto edirtorialPământul abia se aşeza, suspinând, peste mormintele victimelor de la Paris, când alte victime ale extremismului le-au urmat, eveniment umbrit însă la noi de dezvăluirile şi degetele doamnei Udrea. Victimele de la Copenhaga. Simpli civili. Danezi. Cea mai fericită naţie a Europei. Iar existenţa, la doar câţiva kilometri de gloanţe, a propriului meu copil mă îndreptăţeşte să spun ,,Je suis Charlie”. Alături de mine, mamele altor tineri de excepţie, studenţi şi angajaţi, trăitori în Copenhaga. Un cor de Charlie. Sau mai degrabă Je suis un cetăţean al satului universal fără graniţe. Un cetăţean care se vede lipsit de libertatea la care a visat. Pentru că ce libertate ar fi aceea care nu ne lasă să gândim, să ne exprimăm, noi, cetăţeni? Sigur că danezii sunt un popor disciplinat, nu au făcut mare zarvă. Fericit a fost, acum mai degrabă speriat, dar în continuare disciplinat. Iar victimele se măsoară la kilogram. Recolta de victime la hectar dă amploare ştirilor despre asemenea tragedii. Când de fapt victime suntem noi toţi, cetăţeni ai satului universal. Extremismul ne răpeşte nu doar liniştea, ci şi speranţa. Şi nici nu trebuie să ne deplasăm ca să-l întâlnim.

Je suis pur şi simplu.

Iar în ce-l priveşte pe Charlie, aceasta este o cu totul altă poveste.

Este însă o poveste adevărată, şi cine are urechi de auzit, să asculte. Charlie a fost un maidanez, şi pe bune, a fost botezat, nu se ştie de ce, Charlie. O javră aciuiată pe strada Arany Janos din Târgu Mureş, care cu timpul a devenit a tuturor. Căţeaua avea un domiciliu aşa-zis oficial, dar fidelă era oricui îi dădea o felie de pâine şi nu o lua la şuturi. Aşa a ajuns Charlie să fie a tuturor. Fidelitatea ei era cumpărată. Părerile ei despre lume erau diferenţiate, funcţie de persoanele pe care le avea în faţă. Erai străin de zonă? Trebuia să circuli cu atenţie pe acolo. Charlie era de veghe. Cotizai, erai prieten. Nu cotizai, erai duşman. Aşa a ajuns Charlie a noastră să trăiască mulţi ani în zona respectivă. Iar dacă vedeţi vreun maidanez alb cu pete negre în zona centrală, este foarte posibil că genele ei încă circulă.

Iar legătura cu democraţia şi cu extremismul poate să pară subtilă, dar nu este. Până la urmă, toate valorile umane, precum şi nonvalorile, trec printr-un organ obişnuit să rumege tot. Stomacul. Sau fierea. Până să ajungem la organe superioare, se pare că mai avem de aşteptat.

 

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *