Premiul „Gábor Áron”, acordat la Palatul Culturii

2_gabor aron sursa foto maszol.roAnul acesta, Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a distins cu premiul „Gábor Áron” Studioul Regional de Televiziune din Odorheiu Secuiesc. Premiul, care se acordă în mod tradiţional în ziua premergătoare Zilei Libertăţii Secuilor din 10 martie, a fost decernat în seara zilei de luni, 9 martie, în Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu-Mureş, într-un cadru comemorativ şi discret. Premiul „Gábor Áron”, înfiinţat de CNS, este acordat celor care în anul respectiv au activat cel mai mult în scopul organizaţiei, respectiv în promovarea valorilor regiunii judeţelor Harghita, Covasna şi Mureş, precum şi în interesul obţinerii autonomiei acestei regiuni.

Premiat, studioul regional de televiziune Odorhei

Studioul de televiziune a prezentat, în opinia organizatorilor, cele mai reprezentative aspecte ale vieţii cotidiene din regiune într-o manieră obiectivă şi curajoasă. „Momentele în care unii neagă chiar şi existenţa acestor regiuni, atunci sunt aliaţii noştri toţi cei care prezintă valorile culturale şi omeneşti ale acestei regiuni. De aceea ne-am gândit să acordăm premiul „Gábor Áron”, singurul premiu acordat de Consiliul Naţional Secuiesc, acestui studio de televiziune din Odorheiu Secuiescu”, a explicat Izsák Balázs, liderul CNS.

Acesta a subliniat importanţa unui climat de înţelegere şi de respectare a legislaţiei. „Noi dorim să obţinem autonomia pentru această regiune pe cale constiuţională, printr-o lege organică. Este evident că acest obiectiv se poate atinge doar într-un climat de înţelegere şi încredere”, a afirmat liderul CNS. În opinia acestuia, CNS face eforturi pentru a crea acest climat, o condiţie esenţială pentru a convinge Parlamentul României să adopte legea care ar acorda Ţinutului Secuiesc un statut special. „De această lege ar beneficia toţi locuitorii regiunii şi ar avea de câştigat şi România”, a punctat Izsák Balázs. În foarte multe oraşe mari din lume vor fi demonstraţii de solidaritate, printre ele desigur Budapesta, dar şi Londra, Istanbul şi chiar şi Delhi.

sursa foto maszol.ro

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *