Trio Estate, muzică de cameră în blugi

 Din seria evenimentelor catalogate de însuşi organizatorul lor, Liviu Robu, patronul cafenelei LexArt, drept ciudate, un nou capitol s-a derulat în seara de vineri, 20 martie. Iar dacă arta e ciudată, atunci la fel sunt şi aceste evenimente şi toţi cei care rezonează cu ele. Pentru că arta, cultura a fost personajul principal al serii, dându-le trup, de această dată, Trio Estate, într-un concert de muzică de cameră.

Muzica trebuie simţită

Pentru artişti a fost prima ocazie de a experimenta acest gen de spaţii. O experienţă inedită, dar care promite să se repete. Asta pentru că acustica de la LexArt s-a dovedit a fi perfectă pentru acest gen de muzică, dar în special datorită publicului, care a savurat fiecare moment. Eliberaţi de solemnitatea unei săli de concerte clasice, şi cei pe care lăcaşurile dedicate muzicii clasice îi intimidează s-au putut relaxa. Şi asculta. Pentru că asta trebuie să facă ascultătorii. „Ei nu trebuie să fie pregătiţi în domeniu. Publicul doar trebuie să se lase purtat de muzică. Muzica nu trebuie să fie înţeleasă. Ea trebuie simţită”, consideră pianistul Mihai Morar. Cei trei temerari, Ioan Lircă Moldovan la oboi, Ciprian Bonta fagot şi Mihai Moraru, au alcătuit un program suficient de diversificat încât să corespundă publicului numeros. Un program divers, care a corespuns cu locaţia uşor neobişnuită, şi care a încercat să poarte ascultătorii printre vârstele muzicii camerale. Un trio pentru oboi, fagot şi pian în Si b major de Henri Brod – op. 5, o delicată lucrare preromantică a pregătit ascultătorii, continuând cu eternul clasicist Wolfgang Amadeus Mozart, şi cu un adevărat romantic, Gaetano Donizetti, Trio pentru oboi, fagot şi pian în Fa major, la urmă familiarizând publicul şi cu muzica contemporană, prin lucrarea Madeleinei Dring, trio pentru oboi, fagot şi pian.

Cerul este limita

Indiferent de locaţie, cei trei au dat tot. Asta este menirea artistului, să ardă şi să transmită flacăra.Gravitaţia a renunţat să-şi exercite forţa asupra clapelor pianului, lăsându-le să danseze parcă de capul lor, deşi câtă muncă în spatele acelei uşurinţe aparente! Iar sunetele adânci, terestre şi calde ale oboiului, înviorat de fagot, au răspuns clapelor ca într-un joc doar de ele înţelese, de public doar simţit. Lumânări pe mese, atmosferă atemporală. Nu ar fi surprins pe nimeni apariţia unor prea elegante doamne în falduri generoase şi domni în fracuri ireproşabile. În atmosfera cumva eclectică de la LexArt însă, totul se aşează, iar blugii şi gecile de piele par a fi o parte integrantă. Arta poate locui oriunde, locul ei este în inimile celor care o gustă. Iar Liviu Robu afirmă că abia s-a pornit. El deja visează şi planifică seri inedite de jazz, teatru scurt, toată paleta de evenimente artistice pe care şi-ar putea-o imagina cineva. Tot ce rămâne mureşenilor de făcut este de a se lăsa purtaţi şi să savureze ce li se oferă.