Razboiul lumilor
Sfântul închisorilor – Marturii despre Valeriu Gafencu, adunate si adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia.
Asa ni se infatiseaza pe scurt o recenta aparitie editoriala ce nu a trecut neobservata in peisajul duhovnicesc ortodox al Romaniei.
Este una dintre acele carti ce lasa o urma adanca in sufletul cititorului si ii
poate da o noua perspectiva asupra vietii si a mortii.
Pe scurt, pentru cei ce nu au avut bucuria sufleteasca a intalnirii cu aceasta carte, e vorba despre destinul unor tineri care, incarcerati de regimul comunist, au evadat spre o libertate interioara, spirituala.
Supusi unor conditii inimaginabile de detentie, izolati, infometati, chinuiti de frig, batjocoriti, acesti tineri, in mijlocul carora se remarca Valeriu Gafencu, “botezat” de Nicolae Steinhardt cu numele de “Sfantul inchisorilor”, au gasit drumul spre exact ceea ce le era interzis de regimul comunist, Hristos.
Zilele trecute s-au implinit 56 de ani de la ziua in care Valeriu Gafencu a trecut la Domnul. Nu ma indoiesc de faptul ca peste ani, daca BOR va ramane pe drumul drept trasat de traditia bisericii ortodoxe, Valeriu va fi canonizat. Va fi o recunoastere oficiala a masurii duhovnicesti la care a ajuns Gafencu, “monah” tuns la Aiud, Pitesti si Targu Ocna, de un regim comunist ce vrand sa-l desparta de Hristos i-a daruit cununa muceniciei.
Constat cu tristete ca atat BOR, cat si statul Roman de dupa 1989 au zabovit si zabovesc prea putin asupra faptelor de sfintenie savarsite de Valeriu Gafencu si multi altii, in temnitele comuniste. Mai rau, impartasesc punctul de vedere al vocilor ce afirma ca nu e vorba de o neglijare a acestor oameni, ci, din pacate, de o dosire deliberata a sfinteniei lor.
Duhul secularizant, intarit de un duh antihristic, face din societatea civila o entitate imuna totalmente la marturii de sfintenie, in timp ce biserica tace, uneori, inexplicabil sau, glasuieste, alteori, abia soptit. Putine sunt vocile ce se ridica impotriva indiferentei generale manifestate vizavi de mucenicii dati de inchisorile comuniste.
Asta in timp ce orice suspiciune de colaborare a unui cleric cu fosta Securitate, sau o relatie banala cu politia politica regimului comunist sunt etichetate drept “pact cu diavolul”, “tradare”, turnatorie”, mult inainte ca faptele sa fie limpezite.
Cred ca in aceste vremui tulburi, in care biserica este lovita din toate partile, BOR are menirea de a raspunde acestor atacuri tocmai cu fapte de sfintenie. Replica trebuie sa stea in propavaduirea Adevarului, iar cum altfel poate fi marturisit Dumnezeu, decat prin vadirea
faptelor celor care, asa ca Valeriu Gafencu, au renuntat la ei pentru a trai in Hristos.
Florin MARCEL