Codrul frate cu românul. Pe Facebook.

Foto edirtorialCel puţin când este vreun event pe Facebook. Dăm join în masă când este vorba despre câţiva copaci. Că ne mai şi prezentăm, asta este desigur o altă poveste. Ia, să meargă alţii. Ce? Nu-s copacii lui buna. Nici pădurea pe care a pus-o Doamne-Doamne în spatele blocului. A mea este însă baia în care am schimbat faianţa după ultima modă. A mele sunt şi termopanele cele noi cumpărate în rate. Iar cu cele vechi, ce-oi face? Că la pubelă nu mă lasă să le arunc. E drept, dacă le arunc în pădure, îmi dă amendă. Dar doar dacă mă prinde. Şi oricum codrul este fratele românului. Ia ţine tu, frate, gunoaiele astea, că nu le-oi ţine în casă. Vezi tu, codrule-codruţule, mai creşte o buruiană-două peste ele, să nu se vadă.

Ştiu. Autorităţile sunt de vină. Întotdeauna. Că nu fac, că nu dreg. Dar să stăm strâmb şi să judecăm, măcar în faţa oglinzii, drept. Dacă v-ar propune, zic eu, Maior, că vă transportă, contra cost desigur, termopanele vechi la o groapă special amenajată, câţi aţi alege varianta asta, în favoarea celei care vine gratis, de la natură? Pentru asta nu ai nevoie decât de iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, cum se spune. Nebăgare de seamă din partea celor care dau amenzi, în teorie, destul de consistente. Câţi sunt însă şi prinşi şi amendaţi, este o cu totul altă poveste. Şi să fim realişti şi oleacă şi obiectivi. Nu poţi pune câte un poliţist de la Locală lângă fiecare copac sau în fiecare poieniţă…

Cu siguranţă ar putea face şi ei mai mult, dar fac şi ei ce pot. Pubele subterane, de exemplu. Dar inventivitatea noastră în a ne debarasa de pisica moartă în curtea vecinului îi surclasează întotdeauna. Şi cantităţile de deşeuri rezultate din construcţii şi din volumul mare de demolări cresc de la an la an, o dată cu apetitul nostru pentru confort şi ultima modă. Iar gunoiul menajer inundă trotuarele.

la editorialLoc de amenzi, de fermitate, recunosc, ar mai fi. Raportul de anul trecut al Poliţiei Locale, publicat pe site-ul Primăriei vorbeşte de la sine. Sau vorbesc sesizările primite…Au fost rezolvate 107 sesizări primite din partea cetăţenilor şi s-au identificat 20 conducători auto, care nu au respectat interdicţia de a parca pe spaţiul verde, rezultând 78 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 17.650 lei. Pe de altă parte, au fost emise doar 38 de somaţii pentru prevenirea creării şi întreţinerii unor platforme clandestine de depozitare a deşeurilor de orice tip, 6 pentru nerespectarea măsurilor privind întreţinerea zonelor verzi, 111 pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura curăţenia trotuarelor, acoperişurilor, teraselor, de zăpadă şi gheaţă, precum şi 14 somaţii pentru nerespectarea obligaţiei de a asigura curăţenia şi buna gospodărire a imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea.

Grăitoare cifre… Alte două acţiuni, subliniez, două, s-au desfăşurat în comun cu inspectori ai Gărzii de Mediu, prin care s-a urmărit stoparea depozitării ilegale de deşeuri pe un teren aparţinând unei firme din zona străzii Nicolae Bălcescu, precum şi identificarea, şi sancţionarea unei persoane care a ars diferite deşeuri pe terenul proprietate personală, aducând prejudicii vecinilor şi mediului înconjurător.Numărul sesizărilor primite a crescut semnificativ în ultimul an, de la 67 la 107. Întrucât nu în toate cazurile s-a reuşit rezolvarea situaţiilor pe cale amiabilă, au fost aplicate 23 de amenzi, în cuantum de 7.600 lei. Şi am văzut eu personal un poliţist de la Comunitară atenţionând pe unul care a aruncat neglijent chiştocul pe jos. UN poliţist. Să-i dăm o diplomă de onoare, zic. Până să-l clonăm însă, sesizările să trăiască.

Deci, cum spuneam, românul este frate cu codrul. Iar când nu s-o mai vedea copacii de gunoaie, mai dăm un join pe Facebook. Uniţi salvăm pădurea. Şi mediul. Şi tot ce vreţi. Like&Share. Zic.

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *