Parc multicolor pentru târnăveneni

Noile pavele la cateva ore de la receptie Bănci multicolore. Pavele colorate. Multă culoare, flori şi verdeaţă în noul parc din piaţa Victoria din Târnăveni, aflat tocmai în curs de finalizare. Valoarea parcului este de peste 100.000 lei, la care se adaugă o clădire de 84 de metri pătraţi, plus un teren unde este în curs de amenajare un nou centru de agrement. Lucrarea este realizată de câtre municipalitate, cu ajutorul uneia dintre cele mai mari sponsorizări făcute de către EON în România.

In fundal, bancile multicolore În centru, “Ruga pentru România”

În ce priveşte aleile cu pavele, acestea vor putea fi folosite de către doritori pentru mersul cu role şi biciclete. Reprezentanţii Primăriei au optat pentru pavele colorate, precizând că „detaliile sunt cele care contează”, în amenajarea parcului. În plus, Primăria a montat corpuri de iluminat şi bănci în parcul Victoriei, care odată finalizat va schimba în totalitate zona respectivă. Nici băncile, anterior vopsite într-un maro tern, nu au fost trecute cu vederea. Asta pentru că municipalitatea a ales să le dea o nouă faţă, multicoloră. Planurile include deasemeni reabilitarea statuii „Rugă pentru România”. Statuia, care patronează parcul Victoria, va fi reabilitată complet de către artistul plastic local Iuliu Moldovan. Zilele acestea au fost montate şi două cişmele stradale, ţâşnitoare cu apă, ca nimic să nu strice cheful de plimbare al târnăvenenilor. Iar în paralel are loc construcţia noului Centru pentru Tineret. Acesta va fi amenajat în locaţia fostei căsuţe de gaz, donată de către compania E-ON Gaz administraţiei din Târnăveni.

Centrul pentru tineret, în fosta casă de reglare

Centrul social de recreere si socializare „Victoria” va fi amenajat în fosta casă de reglare. Imobilul urmează să fie reabilitat şi dotat cu mobilier, jocuri şi calculatoare. “În grupuri organizate, copiii vor putea folosi toate dotările în mod gratuit”, a precizat Megheşan. Potrivit municipalităţii, încă de la faza de proiectare a centrului s-a insistat pentru folosirea a cât mai mult din clădirea existentă în scopul reducerii costurilor şi scurtării termenului de execuţie. Centrul Victoria se adresează tuturor copiilor şi tinerilor din Târnăveni, reprezentând locul unde aceştia îşi vor putea pune în practică abilităţile şi aptitudinile, dar şi pentru întruniri, proiecţii foto-video, cursuri sau informări. Prin toate aceste lucrări, primarul Sorin Megheşan doreşte să ţină tinerii aproape. Lucrările la Centru, în cursAproape, chiar la nivelul pavelelor

Se pare că intenţia de a-i ţine aproape pe târnăveneni a prins. Asta pentru că unul dintre ei a dorit să fie, la doar câteva ore de la finalizarea frumoaselor alei şi recepţia acestora, extrem de aproape de noul parc. Un şofer mureşean, care dealtfel va suporta rigorile legii, a reuşit să şi distrugă în mai multe zone aleile în discuţie, dorind să le parcurgă cu maşina. Acesta a intrat pe aleile proaspăt pavate cu un camion de mare tonaj. “Firma proprietară a camionului a fost deja identificată. Aceasta va suporta integral costul reparaţiilor care se impun”, a subliniat Sorin Megheşan. Necesitatea amenajării noului parc a fost aprobată anul trecut, în octombrie. Atunci au aprobat consilierii locali în cadrul unei şedinţe ordinare necesitatea şi oportunitatea achiziţionării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic pentru lucrarea „Amenajare centru social de recreere şi socializare Victoria”. Primarul localităţii, Sorin Megheşan, afirmă că parcul va fi inaugurat solemn în data de 23 august. Centrul pentru tineret „Victoria” va fi deschis primilor vizitatori spre finalul lunii octombrie.

 

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *