Metaliştii au zguduit Jazz-ul

GE DIGITAL CAMERA Duminică, 26 iulie, am intrat la ora 20.00 în Jazz&Blues Club din Târgu-Mureş, curioasă de cum va decurge concertul trupei Leander Rising, aflată în turneu, dar şi de ceilalţi invitaţi, LSD, Kontrax şi Opus Ruina. Muzica nu a avut nici limbă, nici graniţe culturale. Oricum, sonorizarea a fost excelentă şi orice tentativă de a vorbi peste melodii ar fi avut drept efect o răguşeală serioasă. Acolo ne-am împrietenit şi cu doi turişti veniţi din Ungaria, tată şi fiu, cu care am vorbit în engleză.

Trupele au ridicat spectatorii de la mese

Localul era destul de plin, nu mai erau mese libere. Prima trupă, LSD, a fost hard rock adus direct din Miercurea Ciuc. Au început la timp şi au concertat cu mult profesionalism, drept dovadă fiind faptul că au început să se strângă din ce în ce mai multe persoane în faţa scenei, ajungând şi până la câteva zeci de spectatori care se mişcau pe ritmul muzicii.

Au urmat târgumureşenii de la Kontrax, iar, începând cu soundcheck-ul, fanii au început să se adune. Trupa de heavy metal a strâns mai multă lume decât LSD, a avut o bună comunicare cu publicul şi au cântat coveruri după Sabaton, Helloween şi Manowar.

Până la final, clubul devenise neîncăpător. Băieţii au alternat melodiile agresive cu cele lente.

Capul de afiş, Leander Rising au ridicat literalmente tot localul în picioare, în faţa scenei devenind arhiplin. Fanii făceau două-trei poze şi apoi reveneau la datul din cap. Entuziasmul copleşitor era uşor de remarcat, risipind energia şi asupra celor câţiva care rămăseseră la mese sau la bar. Din păcate, Opus Ruina, ultima trupă, au avut mult mai puţin spectatori pentru că majoritatea au plecat după Leander Rising. Cu toate acestea, au fost exemplari pe scenă.

 

Mona MÎRZA

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *