FRAX, metodă de screening eficientă, dar adesea ignorată

tr 1Osteoporoza este cea mai frecventă afecțiune metabolică osoasă, cu potențial crescut de morbiditate și mortalitate, în special prin prezența fracturilor de șold. Boala implică costuri sociale foarte ridicate, fiind astfel mai eficientă prevenția, decât tratarea complicațiilor acesteia. Înființată în anul 1998 la Târgu Mures, Asociația pentru Prevenirea Osteoporozei din România reprezintă intereselor bolnavilor de osteoporoză, îi susține și sprijină printr-o serie întreagă de activități, despre care ne vorbește președintele asociației, dr. Andrea Ildiko Gáspárik.

Rep: Osteoporoza, sau “maladia silenţioasă” cum este numită de către medici, are grave implicaţii la nivel social şi psihologic deopotrivă, din cauza izolării pacienţilor, ca urmare a riscului crescut de fracturi, precum şi din cauza costurilor pe care le presupune această afecţiune. Care sunt activitățile prin care ASPOR sprijină acești pacienți?

Ildiko Gáspárik: În cadrul asociației, în primul rând, membrii noștri socializează, primesc informații, transmit unul de la altul modele de comportament. Ca și principale activități avem publicarea revistei Osteoinfo, producerea materialelor informative , organizarea de simpozioane şi cursuri , programe, campanii, acţiuni publice, sondaje şi studii de cercetare, activităţile colectivelor, grupelor de suport.Înființată în anul 1998, în Târgu Mures, asociația a devenit în timp, o organizaţie naţională, cu recunoaştere mondială, are 1400 de membri şi 18 grupe de suport (de pacienţi) în toată ţara. Totodată, este membrul Fundaţiei Internaţionale de Osteoporoză, IOF (International Osteoporosis Foundation).

Rep: Statistic vorbind, care este riscul îmbolnăvirii?

I.G: Potrivit statisticilor, una din 3 femei adulte va dezvolta în cursul vieţii o fractură osteoporotică, însă nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de acest flagel, circa 1 din 5 bărbaţi căzând victime ale acestei maladii. Pe plan mondial, aceste cifre se vor înmulți de trei ori până în anul 2050, odată cu creșterea speranței de viață și petrecerea mai mult timp la vârsta a treia. La nivel național, costurile medicale directe ale osteoporozei se estimează la peste 130 de milioane de euro, din care jumătate merg pe fracturile de șold, așadar boala atrage nu doar un impact uman, ci și economic, foarte mare.

Rep: Cum ne putem pune la adăpost în fața acestei maladii?

I.G: În situații de risc se încadrează femeile la menopauză, persoanele care urmează tratamente cortizonice, antecedentele familiale, bolile endocrine, digestive. Masa osoasă formată în tinereţe este un factor determinant de risc de fracturi osteoporotice mai târziu în viaţă. Cu cât se atinge o masă osoasă mai solidă, cu atât scade riscul de osteoporoză. Odată atinsă masa osoasă maximă, aceasta este menţinută printr-un proces de “remodelare” – un proces prin care osul vechi este înlocuit (resorbţie) cu osul nou creat. Criteriile privind nutriţia şi stilul de viaţă în vederea construirii unor oase puternice în tinereţe pot fi aplicate şi la adulţi pentru a preveni pierderile excesive de masă osoasă.

Rep: Care sunt metodele prin care putem preveni osteoporoza?

I.G: ASPOR insistă pe prevenția primară. Recomand accesarea unei metode de filtrare a riscului, o metodă pe cât de eficientă, pe atât de mult ignorată, și asta probabil tocmai din cauza faptului că este gratuită. Este vorba despre FRAX, un instrument de calcul care estimează probabilitatea de a suferi o fractură osteoporotică în următorii 10 ani pe baza factorilor de risc, poate fi calculat cu sau fără cunoaşterea valorilor de densitatea minerală osoasă, este validat şi recomandat de OMS, funcţionează şi fără măsurarea densităţii osoase, ceea ce îl face extrem de accesibil. Acest algoritm online este deosebit de util, având în vedere accesibilitatea şi simplicitatea lui. Adresa este: http://www.shef.ac.uk/FRAX/tool.jsp?lang=ro.
FRAX-ul este inclus în ghidurile de osteoporoză în toate ţările dezvoltate din UE.O altă metodă este măsurarea densității osoase cu un aparat numit “DEXA”, bazat pe densitometria osoasă.

Rep: Ziua Mondială a Osteoporozei este punctul de plecare al unei campanii concentrată pe ideea de prevenție, cheia sănătății oaselor noastre la orice vârstă. Care este tema în contextul căreia, anul acesta, veți sărbători?

I.G: Anul trecut, Ziua Mondială a Osteoporozei am sărbătorit-o sub sloganul “nu neglija semnele unei fracturi vertebrale”. Tema abordată anul acesta este nutriția sănătoasă pentru a clădi oase puternice, dar și pentru a le menține de-a lungul vieții. Evenimentele organizate de către ASPOR sub egida IOF au ca scop diseminarea informației privind prevenția și managementul osteoporozei. Sub sloganul ”Serve up bone strength”ASPOR organizează în ziua de 19 octombrie, de la ora 15.00 la Hotel ”Termal” în Băile Felix o întâlnire cu pacienți, persoane la risc și membri ai grupelor de suport ASPOR. Intenționăm să discutăm despre importanța osteoporozei și managementului corect al acesteia dar și să ne bucurăm împreună de aceasta și exemplificând cu câteva rețete sănătoase importanța alimentației corecte în osteoporoză, dar și în viața de zi cu zi. Nu în ultimul rând, vom face exerciții de calcul al cantitații de calciu aflate în alimentația zilnică a celor prezenți, utilizând Calculatorul de Calciu al IOF.

Rep: Cum dezvoltați subiectul educației în alimentație?

I.G: În 20 octombrie vom organiza pentru tinerii medici, fizioterapeuți și masteranzi un simpozion cu tema „Importanța nutriției și suplimentelor nutritive în managementul osteoporozei”, simpozion dedicat educației tinerilor în speranța unei accelerări a diseminării în societate a informațiilor corecte și exhaustive asupra osteoporozei astfel încât acestea să ducă în viitor la ameliorarea calității managementului osteoporozei, și nu în ultimul rând la o viață mai bună a celor bolnavi și la risc. Prevenția osteoporozei și a fracturilor este de fapt misiunea asumată de către ASPOR și pentru a atinge acest obiectiv vom demara în 26 octombrie un nou proiect, având ca scop profilaxia primara a osteoporozei chiar la locul de muncă al persoanelor la risc.

Rep: Ce proiecte de viitor are ASPOR?

I.G: Campania “ Muncim pentru oase sănătoase” va demara acțiuni de prevenție și educație medicală în colaborare cu unii angajatori pe parcursul anilor 2015-2016 în mai multe orașe din țară și suntem mândri să anunțăm deja că prima acțiune se va desfășura între 26 -30 octombrie în Oradea.De asemenea, pentru a clădi o relație și o comunicare mai intensă cu cei interesați de noi, vom lansa pagina facebook a asociației ASPOR.

Amalia VASILESCU

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *