Concurs pentru grefier, la Curtea de Apel Târgu-Mureş

curtea de apel florin dimaCurtea de Apel Târgu-Mureş organizează, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor vacante de grefier la instanţele judecătoreşti şi la parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 126/2007, cu modificările şi completările ulterioare, concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a unui post vacant de grefier cu studii superioare juridice la Judecătoria Târgu-Mureş.

 Probele de concurs, în 9-10 ianuarie 2015

Potrivit judecătorului Florin Dima, preşedintele Curţii de Apel Târgu-Mureş, concursul constă în susţinerea unei probe practice eliminatorii şi a unei probe scrise de verificare a cunoştinţelor teoretice şi se va desfăşura conform următorului calendar: 9 ianuarie 2016 – susţinerea probei practice eliminatorii de verificare a cunoştinţelor de operare pe calculator şi 10 ianuarie 2016 – susţinerea probei scrise la disciplinele procedură penală, procedură civilă şi organizare judiciară. „Locul şi programul de desfăşurare a celor două probe se va stabili ulterior, în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi la concurs, urmând a forma obiectul unui alt anunţ, care va fi adus la cunoştinţa candidaţilor în timp util. Tematica şi bibliografia concursului, astfel cum au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 159/2015, Anexa 1, sunt afişate la sediul Curţii de Apel Târgu-Mureş şi publicate pe pagina de internet a instanţei, precum şi pe cea a Şcolii Naţionale de Grefieri. Cuantumul taxei de înscriere la concurs este în valoare de 150 lei şi se achită la casieria instanţei, etajul I, camera 40”, a precizat judecătorul Florin Dima.

Rezultatele concursului vor putea fi valorificate pentru ocuparea posturilor ce se vacantează la nivelul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Târgu-Mureş în termen de un an de la data afişării şi publicării acestora.

 

La concurs pot participa persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:

- au cetăţenia română şi domiciliul în România;

- au capacitate deplină de exerciţiu;

- nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

- cunosc limba română;

- sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

au studii superioare juridice;

- posedă cunoştinţe de operare pe calculator.

 

Dosarul de înscriere la concurs se depune la secretariatul Curţii de Apel Târgu-Mureş, etajul I, camera 36, până la data de 27 noiembrie 2015, inclusiv, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 10.00 – 13.00, şi va cuprinde următoarele documente:

- cerere tipizată de înscriere la concurs;

- actul de identitate, în copie;

- certificatul de naştere şi, după caz, certificatul de căsătorie, în copie;

diploma de studii superioare juridice, în copie;

- certificatul de cazier judiciar;

- certificatul de cazier fiscal;

- caracterizarea de la ultimul loc de muncă sau, după caz, caracterizarea de la unitatea de învăţământ absolvită;

- datele rezultate din evidenţa operativă a organelor judiciare;

- curriculum vitae;

- adeverinţă medicală din care să rezulte că persoana este aptă pentru exercitarea funcţiei;

- chitanţa de achitare a taxei de înscriere la concurs.

Copiile de pe actele de stare civilă şi diploma de studii vor fi legalizate sau vor fi însoţite de actele originale, pentru certificare.

 

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>