Prima echipă de voluntari ai CJRAE Mureş

1În aceste zile a fost constituită, din rândul elevilor mureşeni, prima echipă de voluntari a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Mureş. Echipa este formată din 15 elevi proveniţi de la liceele „Gheorghe Marinescu”, „Ion Vlasiu”, Electromureş, de la Liceul de Artă precum şi de la colegiile Papiu şi „Traian Săvulescu”.

 Planuri entuziaste

Ideea formării acestei echipe de elevi voluntari aparţine directorului CJRAE, psihologul şi profesorul Emil Bloj. “Intenţia noastră este în primul rând să obişnuim tinerii să se implice în viaţa comunităţii, să-i urnim din indiferenţă. Să învăţăm că din fotoliu nu putem schimba nimic, eventual doar canalul”, a explicat directorul Bloj. Sarcina de a recruta a revenit psihologilor şcolari, aceştia reuşind să selecteze elevi de la liceele mureşene amintite. “Cu aceşti tineri vom putea lucra la toate proiectele noastre. Aici mă refer la programul SNAC, prin care anual se organizează Săptămâna Fructelor şi Legumelor donate, la programul nostru tradiţional din perioada Sărbătorilor de Iarnă, prin care colectăm jucării şi cărţi pentru copiii din zone mai defavorizate şi altele. Suntem convinşi că beneficiarii vor primi darurile cu mare plăcere, ţinând cont că ele vin de la copii, pentru copii”, a explicat Bloj. Acesta a dezvăluit că tinerii sunt deosebit de entuziaşti şi aşteaptă cu nerăbdare să intre în acţiune. Aceştia au alcătuit deja o listă de priorităţi, în afara acţiunilor deja tradiţionale ale CJRAE, respectiv acţiunile Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) şi proiectul propriu al CJRAE, „Şi eu sunt Moş Crăciun” din decembrie. Printre priorităţile tinerilor se află de exemplu „adoptarea” Parcului Îndrăgostiţilor din municipiu, parc de cărui curăţenie şi frumuseţe se vor ocupa din primăvară. În ce priveşte „Săptămâna Fructelor şi Legumelor donate”, aceasta se va desfăşura în perioada 16 – 20 noiembrie. Scopul campaniei este cel de a sensibiliza elevii şi profesorii la situaţia dificilă în care se află familii, copii şi vârstnici, afectaţi de lipsa de alimente. Demersul intenţionează să dezvolte în tineri valenţele umanitare, implicarea, angajamentul şi responsabilitatea.

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *