Politizarea armatei la Târgu-Mureș

foto 1Una dintre primele instituții ale statului român vizată a fi epurată și apoi comunizată a fost Armata Română. Corpul de comandă din Armata Regală trebuia compromis și apoi supus oprobriului public. Crearea „noii armate” avea să se facă cu ajutorul tuturor celor dispuși să se pună în slujba noilor autorități comuniste. Este și cazul prozatorului și poetului Nicolae Tăutu (24 noiembrie 1919–13 iunie 1972), poet de mare talent, dar care, în 1949, tânăr căpitan fiind, semna într-un periodic al armatei ce apărea și la Târgu-Mureș.

Epurarea armatei… Pretextul? Prea mulți ofițeri superiori

La scurt timp după lovitura de stat de la 23 august 1944, în armata română existau 19.462 de generali și ofițeri activi. La sfărșitul anului 1947, numărul acestora- urmare a prevederilor Tratatului de Pace, pretext pentru comuniști de a face epurări masive în armată- s-a redus la 10.295. Așa cum relevă documentele epocii, accesibile după 1989, epurările s-au făcut pe criterii exclusiv politice. Ofițeri de mare valoare, cu studii solide în țară sau în străinătate, au fost trecuți în „cadrul disponibil”, iar mai apoi în retragere, refuzându-li-se șansa de a se integra în profesii civile compatibile cu studiile pe care le aveau. Mulți dintre cei care formaseră elita armatei române- unii, foști luptători în ambele războaie- aveau să ia calea pușcăriilor comuniste. Cei mai mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată de acolo. „Noua armată”, așa cum o concepuseră comuniștii români, sub ochiul vigilent al consilierilor sovietici nelipsiți din unitățile militare române, până în 1958, a fost realizată în principal pe „scheletul” unităților militare române, constituite în lagărele de prizonieri din Rusia. Este vorba de Divizia „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”. O infimă parte din comandanții militari proveniți din Armata Regală au mai fost păstrați, câțiva ani, în noile structuri militare comuniste. Însă în primii ani după preluarea puterii, constituirea corpului de comandă în armata nou-creată s-a făcut și prin trecerea unor cadre din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor sau prin activarea directă a unor „elemente sănătoase și de încredere”, dar puțin școlarizate, din rândul clasei muncitoare. Pentru a putea controla procesul de comunizare a armatei, în structurile acesteia, comuniștii au creat mai întâi Direcția pentru Educație, Cultură și Propagandă, iar mai târziu, prin desființarea Biroului II al Armatei, Direcția de Contrainformații Militare, parte componentă a Direcției Securității Statului. Cu foarte putine excepții, ofițerii de contrainformații erau selectionați, pregătiți și repartizați la unitățile armatei române de către Securitate.

FOTO 3- Mars de intâmpinare a Diviziei Tudor  VladimirescuCalvarul elitei militare

După 23 august 1944, s-a încercat tot mai mult și din ce în ce mai evident ca armata română să fie atrasă în politică. În ofensiva lor pentru preluarea puterii, comuniștii declaraseră clar și răspicat: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!” La 12 aprilie 1945, în Ședința Consiliului Consultativ al Ministerului Propagandei, s-a discutat problema organizării, desfășurării și participării armatei române la sărbătorirea zilei de 1 Mai. În 1946, ministrul de Război, generalul Constantin Vasiliu-Rășcanu, care se declarase aderent al politicii comuniste, a mers chiar mai departe și a ordonat armatei ca la sărbătoarea de 1 Mai „să se alăture cu tot elanul unităților sindicale, muncitorești și funcționărești”. Același ministru, simțind „de unde bate vântul schimbării”, cerea armatei la 14 septembrie 1946, în timpul campaniei pentru alegerile din noiembrie: „să se meargă alături de Guvernul Petru Groza”. Concomitent cu această acțiune de atragere a armatei în politică, a continuat campania de denigrare, compromitere și intimidare a ofițerilor care au refuzat să se încadreze în noua orientare, știut fiind faptul că până în acel moment armata a fost apolitică. Comandanții care au refuzat să se încadreze în noul mers al evenimentelor sau care prin înalta lor probitate morală reprezentau un obstacol pentru comuniști, au fost arestați: general de corp de armată Nicolae Macici (mort în 1950), general de corp de armată Ilie Șteflea (mort în 1946), general de corp de armata Gheorghe Stavrescu (mort în 1951), general de brigadă Radu Korne (mort în 1949), general de armată Aurel Aldea (mort în 1949) și lista ar putea continua. Cu toții au împărtășit calvarul elitei intelectuale românești ce dispărea atunci în purgatoriul temnițelor de la Sighet, Aiud, Pitești, Canal, Salcia…

„…Monarhul reprezintă o piedică”

Acest deziderat s-a realizat într-un timp relativ scurt și cu concursul consilierilor sovietici, prezenți pe lângă fiecare comandant militar român, de la nivel de mare unitate în sus (regiment, brigadă, divizie, corp de armată, etc). Pentru ca acest proces să fie mult ușurat, la propunerea generalului Constantin Vasiliu-Rășcanu, s-a luat în calcul limitarea atributelor regelui în ceea ce privește organizarea armatei, deoarece se spunea, citez: „monarhul reprezintă o piedică”. Emil Bodnăraș, dezertorul din Armata Regală din 1934, trecut la sovietici unde urmase și o școală de spionaj (devenit ministru al armatei, la un moment dat), propunea: „diviziile să aibă efectivele mult reduse, afară de diviziile Tudor Vladimirescu și Horia, Cloșca și Crișan, pe care ne putem bizui pe deplin”. Concomitent cu reducerea efectivelor armatei a început și comunizarea ei, printr-o propagandă continuă, activă și eficientă. Acest lucru s-a realizat prin intermediul Direcției pentru Educație, Cultură și Propagandă (pe scurt ECP), o adevărată pepinieră de activiști de partid în armată. La început această direcție avea ca atribuțiuni și acțiunea de epurare a armatei de elementele considerate „reacționare”, scop în care întocmea periodic liste cu ofițerii considerați indezirabili, pentru această operațiune, adunând și informații din diverse surse. Ulterior, această ultimă atribuțiune avea să fie preluată de Direcția de Contrainformații Militare, ECP-ul rămânând la sarcina de baza: propaganda comunistă în rândurile armatei. Aceasta propagandă a fost eficientă în armată și pentru faptul că au fost tipărite și răspândite în rândurile ei o multitudine de publicații, precum „Armata poporului”, „Armata”, „Armata Nouă”, ș.a.

FOTO 4- Vara anului 1945. Decorarea Regelui Mihai cu  Ordinul ”Victoria” conferit de URSSLa Târgu-Mureș, un ziar pentru armată

Cei ce scriau în paginile acestor publicații erau în general oameni care aveau o oarecare abilitate în ale scrisului, erau combativi și promovau cu consecvență „linia partidului”, înfierând cu „mânie proletară” orice abateri. Apariția la Târgu-Mureș a publicației „Armata Nouă”– publicație bilingvă în care avea să scrie la un moment dat și Nicolae Tăutu, tânăr căpitan, în 1949- a fost anunțată încă din 1946, de Buletinul Inspectoratului Școlar al Județului Mureș, printr-un ordin semnat de Silviu Bot, Inspectorul Școlar General al județului: ”Cercul Teritorial Mureș, Serviciul ECP, a luat hotărârea de a scoate un ziar periodic. Ziarul va avea caracter militar, dând lămuriri lumii satelor de noul sens al vieții, o viață democrată și cinstită în interior și o nouă orientare în exterior prin legăturile nezdruncinate și permanente cu URSS…” Se sugera în același timp cadrelor didactice să colaboreze cu articole la acest ziar. Dar cele mai multe articole din ziar erau semnate de slt. Mihail Dora, lt. Ladislau Tarco și cpt. Nicolae Tăutu. Articolele au o valoare scăzută și nu ies câtuși de puțin din tiparul caracteristic epocii. Unele sunt ridicole sau chiar penibile de-a dreptul. Ziarul abundă în îndemnuri la vigilență, citate din tovarașul Dej și tovarășa- ce nu căzuse încă în dizgrația Moscovei- Ana Pauker. În aceeași notă caracteristică, de submediocritate se înscriu și producțiile tânărului Nicolae Tăutu, poet ce debutase cu succes în urmă cu aproape 9 ani.

Nicolae Tăutu, un talent irosit sau un talent compromis?

Debutul său din 1940, cu placheta „Tăceri pentru apa vie”, a fost considerat la vremea lui ca fiind unul de succes, ce anunța un poet viguros și profund, cu mari posibilități de realizare în timp. Cele 22 de volume- cele mai multe de poezie- publicate în intervalul 1940-1971, ne indică un poet prolific. Atunci ce căuta în 1949, Nicolae Tăutu, căpitan în armata română, în coloanele unui ziar de propagandă comunist, punându-și semnătura pe articole submediocre? Ajuns la maturitate artistică, poetul însuși pare că regretă sau mai degrabă se rușinează de unele din „producțiile” sale. Cu fiecare nou volum pe care-l editează, evită cu bună știință să mai amintească unele dintre opere, precum: poemul „Vladimir Ilici”, „Armata lui Octombrie Roșu” sau „Balada comunistului fără nume”. Dar poate că cel mai bine se explică (și autodefinește) chiar poetul, în morala fabulei (căci era și fabulist) intitulată „Despre zburătoare”: „Se-ntamplă și-n literatură: unii au zbor, iar alții gură”. Poetul Nicolae Tăutu, cel ce semna articole în „Armata Nouă”, ce apărea la Târgu-Mureș în anul 1949, este cazul tipic de prostituție intelectuală al unui poet de talent, care a avut și „zbor” (a ajuns colonel) și „gură” (a scris mai multe ode închinate și lui Ilici și lui Stalin, comunismului în general). Un talent irosit sau un talent compromis?

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *