Ajutor pentru copiii nevoiași în pași de zumba

zumbaDe Ziua Internațională a Femeii, echipa JCI Târgu-Mureș și echipa „Zumbărețelor” au organizat, în incinta Promenada Mall, un flashmob în scop caritabil, la care au participat doamne și domnișoare. Alături de instructoarea Diana Andrei, „zumbărețele” au făcut un adevărat spectacol. La finalul evenimentului, s-au strâns 280 de lei, bani cu care se va repara acoperişul uneia din clădirile aflate în patrimoniul centrului pentru copii „Sfânta Elisabeta” din Glodeni, clădire destinată dormitoarelor copiilor repartizati în acest centru.

Veștile bune nu se opresc aici. La începutul lunii aprilie, voluntarii JCI Târgu-Mureș își propun să planteze flori în curtea centrului, prilej cu care mureșenii sunt invitați să doneze unelte de grădinărit, flori și semințe. Pentru a marca cum se cuvine sosirea primăverii, echipa JCI Târgu-Mureș și-a propus să demareze acest proiect social menit să le aducă o bucurie copiilor greu încercați de soartă. „Zâmbete în dar” este echivalentul unui jurnal scris de o mână de oameni, care își doresc să facă fapte bune pentru cei care se luptă cu lipsurile de zi cu zi. „Evenimentul organizat de JCI am Responsible, sub tutela proiectului „Zâmbete în dar”, în colaborare cu echipa „Zumbăreţelor”, a fost un adevărat succes. Doamne, domnişoare dar şi domni, în special tătici, au participat la eveniment şi au admirat dansul zumbăreţelor care, de Ziua Internaţională a Femeii, au purtat culoarea feminităţii şi a luptei împotriva cancerului la sân, culoarea roz. Unele dintre fetiţele aflate în rândul spectatorilor au îndrăznit chiar să le asiste pe zumbăreţe în dansul lor şi s-au alăturat echipei în timpul spectacolului. Cu mic cu mare, toţi spectatorii au participat la strângerea de fonduri organizată de JCI am Responsible. În cadrul acestui eveniment, s-a adunat suma de 280 de lei, bani destinați reparaţiilor acoperişului centrului de copii „Sfânta Elisabeta” din Glodeni”, a precizat Alexandra Botoș, coordonatoarea proiectului.

Un nou eveniment, la începutul lunii aprilie
Potrivit organizatorilor, următorul eveniment din cadrul proiectului „Zâmbete în dar” va avea loc în data de 2 aprilie, la centrul de copii „Sfânta Elisabeta”. Voluntarii vor planta flori și astfel vor încerca să înfrumusețeze spațiul liber din incinta centrului. Mureșenii sunt invitați să doneze semințe, flori, bulbi, răsaduri și unelte de grădinărit. Informații suplimentare pot obține la numărul de telefon: 0756-587.381 sau pe pagina de facebook JCI am Responsible. „Evenimentul are ca scop înfrumuseţarea spaţiului liber din incinta centrului de copii prin plantarea de semințe, bulbi şi răsaduri de flori, împreună cu copiii centrului și cu echipa JCI. Pentru acest eveniment, aşteptăm orice fel de donaţii care pot consta în unelte de grădinărit, seminţe, bulbi sau răsaduri de care consideraţi că vă puteţi lipsi”, a mai spus Alexandra Botoș.

„Fericirea adevărată nu constă în bani”
„Adevărata fericire nu constă în bani. Unul dintre aspectele cele mai importante în viață se rezumă la momentele magice pe care le trăiești alături de persoane care cred într-o viziune comună, contribuie împreună înspre realizarea ei și se implică trup și suflet pentru a crea un impact pozitiv în comunitate. Orice pas mărunt realizat cu pasiune și dedicare duce spre rezultate cu un impact grandios. Acesta a fost un prim pas al nostru. Le mulțumesc zumbărețelor și celor care au reușit să ajungă, să împartă „Zâmbete în dar” prin flashmob-ul organizat. Mulțumiri echipei JCI Târgu-Mureș pentru colaborarea frumoasă și mulțumiri tuturor participanților care ne-au susținut în sprijinirea proiectului „Zâmbete în dar”, a transmis Diana Andrei, instructoarea „Zumbărețelor”.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *