Limba maternă. Mameloschn – 3 femei, 3 generații, un spectacol despre identitate/identități

1-foto-limba-materna-1„Cum era viaţa unei femei evreice acum 50 de ani în RDG şi cum este acum, într-o Germanie unită? Unde le este locul acestor femei şi care este patria lor? Ce înseamnă libertatea, la nivel de comunitate şi individ – cum ne afectează ea opţiunile şi viaţa personală? Un spectacol fin, o problematică a zilelor noastre, un nou debut regizoral (Olga Macrinici) pe scena Naţionalului”, în mare cu textul acesta din descrierea spectacolului am ajuns în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național din Tîrgu-Mureș înainte de premiera spectacolului „Limba maternă. Mameloschn”. Prima reprezentație a avut loc sâmbătă 19 noiembrie, de la 19.30.

După ce urci scările, până să ajungi în sală treci pe lângă o instalație, panouri cu tot felul de obiecțele, fotografii și fragmente de text, plus cutiuțe muzicale și alte șmecherii. Nu am am înțeles foarte bine ce rost aveau toate alea, dar nici nu m-au deranjat. Bun, am ajuns în sală. Și a început și spectacolul.

Un spectacol destul de curajos

De la stânga la dreapta, din perspectiva spectatorilor, Carmen Ghiurco, fiica, Roxana Marian, mama/fiica, și Monica Ristea, bunica/mama, încă după primele replici, își delimitează destul de clar zonele din scenă în care se vor desfășura și pe care nu o să le părăsească pentru a se „aventura” în zonele celorlalte două femei decât arareori. Personajele interacționează fizic foarte puțin. Comunicarea se produce în mare parte prin replici aruncate. În plus, felul în care se poziționează actrițele în timp ce vorbesc, trasează în tușe groase granițele dintre generații și deficiențele de comunicare. Replicile sunt spuse cu fața spre public de parcă fiica, mama și bunica ar vorbi privindu-se într-o oglindă imaginară plasată undeva în mijlocul spectatorilor. Lucrul ăsta e un pic inconfortabil pentru privitor, ceea ce nu e rău deloc.

Nu e rău deloc, pentru că e un spectacol care solicită, măcar în primă fază, spectatorii. Atmosfera devine apăsătoare și debusolantă, replicile macină, cu excepția câtorva elemente din decor nu ai unde să evadezi. Apoi, treptat, dacă intri în poveste, umorul face spectacolul din ce în ce mai ușor de suportat, la fel cum face și existența personajelor, apoi pe nesimțite reprezentația devine savuroasă, fără să-și piardă din încărcătură. Monica Ristea, Roxana Marian și Carmen Ghiurco fac roluri foarte bune, mai ales în condițiile în care mizanscena gândită de Olga Macrinici e destul de curajoasă. „Limba maternă. Mameloschn” propune o lume care se formează din cuvinte, cuvinte care spuse descarcă resentimente și reproșuri, iar nespuse fac exact același lucru.

1-foto-limba-materna-2Poate după ce ieși de la spectacol, începe să capete mai mult sens și instalația, pentru că iarăși dai de ea.

Întrebările rămân și percutează dincolo de povestea și contextul textului

Pe lângă cele câteva întrebări din descrierea spectacolului, „Limba maternă” propune foarte multe altele, în general legate de identitate. Prima ar fi în ce măsură e importantă identitatea cultural-etnică? Cum ajungi să te definești, cât de mult sens are definirea aceasta și cât de mult e influențată de răspunsul la prima întrebare? Apoi, unde începe și unde se termină definirea identității  din punct de vedere sexual și/sau politic și cum și dacă e influnțată/influențabilă de identitatea cultural-etnică? Ruchel, fiica, e cea care își caută rădăcinile, încercând să scape dintr-un fel de capcană care o ademenește în mijlocul conflictului mocnind dintre mama și bunica ei. Căutare ce devine atât pretext, dar și formă de evadare.

Mameloschn este o expresie prin care evreii se referă la Idiș, însemnând „limba maternă”. Idișul este o limbă care s-a dezvoltat în centrul și Estul Europei, cuprinzând în majoritate cuvinte de origine germană, fiind considerată un dialect sudic al germanei, și care conține, de asemenea, elemente romanice și slave, pe lângă componenta ebraică. La fel, Ruchel este o evreică crescută în Germania contemporană, dar este rezultatul unor „influențe romanice”, născându-se după ce mama ei a locuit o perioadă în Paris, și al altor „influențe estice/slave” pe filiera bunicii, aceasta fiind o comunistă convinsă. Însă, partea faină cu piesa și cu spectacolul e că ajung dincolo de contextul poveștii, pentru că, până la urmă, problemele legate de identitate și rezolvarea acestora în condițiile unui conflict între generații nu ocolesc chiar așa de mulți oameni.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc în 25 noiembrie, de la ora 17.00, fiind programată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru ConectAct 2016.

Valentin COVACIU

 

 

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *