CS Olimpic, pepinieră pentru echipa naţională

olimpicCinci sportive legitimate la CS Olimpic Târgu-Mureş au fost convocate de Federaţia Română de Handbal la două cantonamente ale lotului naţional de junioare, respectiv ale lotului naţional de cadete, care vor avea loc în prima lună a anului 2017.

 

Pregătiri pentru Europene

 

Astfel, Carla Lăcătuş (născută în 2002 – centru) a fost convocată la cantonamentul de pregătire a lotului naţional de cadete, în perioada 5-14 ianuarie 2017, la Sfântu Gheorghe, în timp ce la cantonamentul de pregătire a lotului naţional de junioare care va avea loc în Călimăneşti în perioada 3-14 ianuarie, CS Olimpic Târgu-Mureş va avea patru reprezentante: Monica Bărăbaş (născută în 2011 – centru), Andreea Târşoagă (născută în 2001 – inter stânga), Ioana Ugran (născută în anul 2000 – portar) şi Flavia Munteanu (născută în 2001 – extremă dreaptă). Cantonamentul din Călimăneşti este cu atât mai important cu cât are în vedere participarea echipei naţionale a României la Campionatul European de Junioare din august 2017. „Monica, Andreea şi Ioana sunt componente de bază ale lotului național de junioare, iar pentru Flavia e prima convocare, una meritată după parcursul extraordinar pe care îl are de un an încoace. Carla e una din cele mai bune jucătoare ale generației ei”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Mihaela Evi, antrenoare în cadrul CS Olimpic Târgu-Mureş.

 

Palmares deosebit

 

De la înfiinţare şi până în prezent, clubul de destinele căruia se ocupă soţii Mihaela şi Claudiu Evi, ambii foşti handbalişti de performanţă, a obţinut mai multe performanţe pe plan naţional, dovadă a seriozităţii, dar şi a valorii şcolii de handbal din Târgu-Mureş. „Pentru noi ca şi club aceste convocări ale sportivelor pregătite de noi înseamnă o încununare a eforturilor, o dovadă că ne facem treaba foarte bine, ca şi cele cinci titluri de campioni naționali obținute de cinci sezoanele competiționale încoace”, a afirmat Mihaela Evi.

 

Alex TOTH

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *