Villalva Briones Emanuela Șerbănați, ”Bulgărele de diamant” din Reghin

 

1Are doar nouă ani, dar deja reprezintă o certitudine în ceea ce privește arta interpretativă la pian, lucru confirmat la concursurile la care a participat, și unde a atras atenția  specialiștilor. Este vorba despre Ema, Villalva Briones Emanuela Șerbănați pe numele ei întreg, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială „Augustin Maior” din Reghin, copil care  se anunță încă de la o vârstă fragedă un talent de excepție.

Muzica și-a făcut simțită prezența în viața micuței Ema încă din primii ani de viață. Acasă, apoi la biserică, sunetele și muzica au produs un efect magic asupra ei. ”Ema cânta cu vocea de mică, de la vârsta de trei, patru ani, împreună cu tatăl ei, care avea la rândul lui un talent deosebit. Am fost foarte atenți să vedem dacă și ea moștenește talentul tatălui. Cânta prin casă, la baie în special. De mică îi plăcea să asculte piese religioase pe care apoi le fredona cu mult entuziasm prin casă. Faptul că are o memorie muzicală foarte bună a ajutat-o să dobândească un repertoriu destul de bogat din acest gen de muzică. Ne-am dat seama mai târziu cât de important este pentru ea acest dar, al memoriei muzicale. La vârsta de cinci ani a ajuns să citească foarte bine, iar mai târziu citea cursiv și în limba spaniolă”, povestește Martha Marlene, mama Emei. Pasiunea pentru muzică gata descoperită, trebuia cumva pusă în valoare, pasul spre Școala de Muzică fiind unul firesc, dat fiind că și sora mai mare a Emei, Nicole Olivia a studiat pianul. ”Noi frecventăm aceeași biserică pe care o frecventează și familia Șerbănați. Pe Ema o știu de când a venit prima oară la biserică, pe când avea doar șase săptămâni. Pe parcursul timpului mi-am dat seama cum Ema a început să conștientizeze muzica din jurul ei. Am observat cum mă urmărea. La biserică eu răspund de partea muzicală: acompaniez, dirijez corul. Am observat cum Ema în permanențămă urmărea cu privirea. A crescut, umbla în picioare și continua să mă urmărească. Am încercat să mă apropii de ea și am chemat-o la mine, dar ea nu îndrăznea să vină. În acea perioadă mă ocupam de o grupă de copii de la biserică, în special cei mai mici, și așa am reușit să o cunosc pe Ema mai bine. Acolo la biserică i-am auzit vocea, și mi-am dat seama de aptitudinile ei muzicale. Sora mai mare a Emei, Nicole era eleva mea la pian, un copil conștiincios, cu deschidere spre muzică, nu la fel de talentat precum Ema, dar un copil care s-a dezvoltat frumos, căruia i-a prins foarte bine că a urmat cursurile Secției de Muzică. Fiind apropiată de familia Șerbănați, pe când Ema avea 5 ani, le-am sugerat că ar fi momentul potrivit să-i facem cunoștință Emei cu pianul, prin lecții ușoare, adaptate vârstei ei. Așa se face că la  5 ani și jumătate, prin întâlniri o dată pe săptămână, Ema a început să învețe pianul. Venea însoțită de mama ei, lecțiile practic ținându-se în trei. Mai întâi ne-am jucat. Ema era tare sfioasă, orice îi spuneam nu ar fi îndrăznit să întoarcă privirea spre mine. Dacă o întrebam ceva, mai întâi îi șoptea mamei răspunsul, iar mama îmi spunea mie. La fel proceda și când dorea să întrebe ceva. Așa au decurs lecțiile vreme de vreo trei luni, după care încet, încet, și-a dat drumul, și într-un timp record a parcurs manualul pentru începători. A început să vină la la lecțiile de pian undeva la începutul anului 2013, având atunci cinci ani și jumătate. În perioada de început nu s-a lucrat cu ea în mod constant, mai făceam câte o pauză. Peste vară pleca cu părinții în străinătate, dar din toamna lui 2013, când ea avea deja șase ani, am început să lucrăm constant. Anul următor, la mijlocul lunii ianuarie a terminat „Mica metodă de pian”. Atunci m-am gândit să abordez cu Ema un repertoriu mai greu”, povestește Doina Lavinia Zanfir, profesoara de pian a Emei de la Secția de Muzică și Arte Plastice a Școlii Gimnaziale “Augustin Maior”  din Reghin.

2Talentul răsplătit prin premii

Un pas important în evoluția micuței Ema a fost participarea la concursurile de interpretare instrumentală, vârsta fragedă nefiind deloc un impediment, talentul ei fiind repede observat. ”O colegă mi-a spus că îndrăznesc prea mult prin repertoriul propus spre studiu, dar până la urmă am intuit bine, iar în luna martie a anului 2014 ne-am prezentat la Concursul Pro-Piano de la Sibiu. A fost practic primul concurs al Emei, care încă era la grădiniță. Prestația ei i-a adus primul premiu, de fapt Marele Premiu al categoriei la care a concurat, dar și ocazia de a evolua în gala laureaților. Toată lumea a roit în jurul ei și al părinților, fermecați fiind de ce și cum poate să cânte acest copil de grădiniță. De acolo, de la Sibiu a început practic totul. Noi am continuat să muncim, acest concurs fiind o confirmare a talentului Emei și a drumului pe care și l-a ales. Orele de pian s-au înmulțit. Dacă la început ne întâlneam o dată pe săptămână, acum aveam două, trei și la nevoie și mai multe ore într-o săptămână. Când Ema era în Clasa 0, a mai obținut un Premiu de Excelență la Pro-Piano Sibiu. Atunci am ales să participăm la prima ediție a Concursului ”Șansa egală”, un concurs de studii organizat de Liceul de Artă din Târgu-Mureș. Acest concurs era la vremea respectivă destinat elevilor din clasele I-VIII. Am întrebat dacă Ema poate să participe, ea fiind doar în Clasa 0. A fost acceptată înscrierea ei, urmând să concureze cu elevi din clasa I. Mi-a plăcut specificul acestui concurs: două studii dintre care unul impus, acesta din urmă fiind interpretat după cortină. Ema a luat Marele Premiu al concursului, fiind singurul participant care a obținut 100 de puncte”, spune profesoara Doina Lavinia Zanfir.

3Tatăl, mereu aproape de talentul fiicei

Alt ”profesor” care contribuie la formarea  Emei este tatăl ei, Nicolae Liviu, cel care, alături de Martha, mama Emei, veghează atent la formarea micuței pianiste din Reghin.”Am urmărit evoluția Emei de mică. Între noi a fost o legătură mai strânsă, de regulă fetele trag mai mult spre tată. Mi-am dat seama că Ema are talent. Noi aveam în casă un pian pentru fata noastră mai mare, Nicole Olivia. Am început să apăs clape la întâmplare, iar Ema trebuia să redea ceea ce auzea. Pe atunci avea patru ani. Nu i-am spus nimic doamnei profesoare, deși poate ar fi trebuit să o facem, iar Ema ar fi început pianul mai repede, însă într-un târziu, doamna Zanfir ne-a chemat la Școala de Muzică, și de atunci am urmărit cu atenție evoluția Emei. Am dorit să știu dacă într-adevăr talentul Emei este real, sau doar e un copil cu ceva aptitudini muzicale și cam atât. În toamna lui 2013 profesoara i-a dat spre studiu trei piese religioase, aranjamente adaptate special pentru ea chiar de către profesoară, intenționând să le cânte la un festival de muzică religioasă organizat la Târgu-Mureș în 12 ianuarie 2014. Ema a cântat bine, și-a ținut mâna bine, practic a fost prima ei cântare în public, cu ocazia Festivalului ”Vreau să cânt” de la Târgu-Mureș. Într-un timp foarte scurt, la aproape trei luni după aceea, am fost la un concurs la Sibiu, pentru care Ema a învățat Solfeggietto de Carl Philipp Emanuel Bach, piesă care se cântă doar în clasele 4-5. Acel moment a fost de cotitură, și am început să fiu mai atent asupra evoluției ei, al felului în care prindea aripi. Cartea ”Mica metodă de pian” de Maria Cernovodeanu a parcus-o într-un timp record, după care Ema a început să explodeze prin talentul ei”, spune Nicolae Liviu, tatăl Emei.

Profesoara Doina Lavinia Zanfir a fost cea care a fost în permanență aproape de micuța Ema, martor la toate succesele micuței pianiste din Reghin. ”La cea de-a doua prezență la Festivalul concurs Pro-Piano de la Sibiu, când Ema era în Clasa 0, a interpretat Fantezia în re minor de Mozart, o piesă extrem de grea. Mânuța ei mică de abia cuprindea intervalele mai mari, iar în două locuri unde avea octave, am renunțat la sunetul de jos. În schimb, interpretarea ei a fost una de excepție, demonstrând capacitatea de înțelegere a mesajului muzical precum și aceea de a transmite mai departe ideile muzicale încifrate în partitură. În Clasa 0 Ema a participat la un concurs de interpretare a pieselor românești la Bistrița, unde de asemenea a strălucit. A urmat o pauză datorită vacanței de vară pe care și de această dată Ema a petrecut-o departe de casă, după care a început Clasa I. În toamna anului trecut am lucrat piese menite să-i consolideze, dar și să-i sporească cunoștințele muzical-interpretative, propunându-ne diferite apariții pe scenele orașului, precum și la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, cu ocazia sărbătorii Crăciunului. În luna ianuarie a anului trecut  ne-am apucat să muncim pentru un program de concurs. Ne propusesem să mergem la Concursul Internațional de Pian de la Torokszentmiklos, în Ungaria, concurs la care am mai fost cu elevi ai secției de muzică, elevi pianiști și violoniști, tot al doilea an fiind dedicat unuia din aceste instrumente. La acest concurs am fost și cu un alt elev de-al meu, Emanuel Grama, un tânăr foarte talentat care în 2012 a câștigat aurul, fiind apreciat de membrii juriului ca cel mai bun interpret din acel an. Am ținut cont de acel concurs și am vrut neapărat să merg cu Ema, deoarece avea ocazia să asculte și să concureze alături de elevi din mai multe țări. În martie 2016, Ema a câștigat aurul la acest concurs, iar juriul a fost foarte impresionat de talentul ei, prezicându-i un viitor strălucit. Repertoriul cu care am participat în Ungaria a fost luat spre studiu pe 11 ianuarie și a fost un repertoriu pretențios. Apoi, în luna aprilie a aceluiași an 2016 am fost la Concursul Internaţional de Interpretare Pianistică „Clara Peia” de la Lugoj, un concurs foarte puternic, destinat elevilor din clasele I-IV. În juriul acestui concurs erau pianiști concertiști, profesori din țară și din Ungaria, președintele juriului fiind pianistul concertist Sorin Dogariu,  profesor la Facultatea de Muzică  din Timișoara. Acum, la ediţia a patra, la care a participat şi Ema au fost 9 câştigători cu 100 de puncte dintre care urma să fie ales Marele Premiu, care a fost adjudecat în cele din urmă de Ema, un copil din clasa I. Nu ne-a venit să credem, deşi  ştiam ce valoare avem. Câteva săptămâni mai târziu ne-am dus la Reşiţa, la Festivalul Internațional “Sabin Păutza”, afirmă profesoara Doina Lavinia Zanfir.

4 Juriul F.I.S.P.-Resita . Lect.Univ. Marcovici Rodica, Maestrul Sabin Pautza ,Prof.Univ.Dr. Daniel Goiti, Prof.dr. Eugen Dumitrescu.Recunoaștere din partea Maestrului Sabin Păutza

Concursul de la Reșița avea să aducă binemeritata recunoaștere, venită chiar din partea patronului spiritual al concursului, Maestrul Sabin Păutza. ”Noi ne-am dorit foarte mult să o asculte pe Ema un anumit profesor, şi așa am ajuns la acest concurs. Faptul că în în juriu erau personalități remarcabile în lumea muzicală românească, profesori și pianiști concertiști precum Daniel Goiţi de la Cluj, alături de Sorin Dogariu de la Timişoara, pianistul Eugen Dumitrescu din București și doamna Rodica Marcovici din Sibiu, iar preşedinte al juriului Maestrul Sabin Păutza, ne-a determinat să ne mobilizăm și să pregătim un repertoriu diferit de cel de la Lugoj. La acest concurs nici măcar nu am cântat atunci când ar fi trebuit, şi anume sâmbăta. Ema nu concurează sâmbăta şi am cerut să ni se aprobe să cântăm a doua zi. Rugămintea noastră a primit răspuns favorabil iar membrii juriului au făcut un efort în plus, deplasându-se la sala de concurs pentru a o asculta doar pe Ema duminică dimineaţa. Ce mi s-a părut interesant este că la momentul în care am înscris-o pe Ema în concurs cineva m-a întrebat: „aveţi de gând şi aici să ne luaţi Marele Premiu?” Apoi am aflat că între Reşiţa şi Lugoj există strânse legături culturale, iar despre numele Emei se auzise deja și la Reşiţa. La acest concurs Ema a trebuit să interpreteze o piesă impusă, piesă compusă de maestrul Sabin Păutza, iar când compozitorul se află în juriu trebuie să cânţi dumnezeieşte pentru a impresiona și a câştiga. Se pare că interpretarea Emei i-a plăcut Maestrului. A fost ceva extraordinar pentru mine ca, după ce Ema a cântat, să fiu felicitată de profesorul Daniel Goiţişi, să-mi spună cât de frumos am lucrat cu Ema. Am retrăit pentru a doua oară un sentiment deosebit, datorat încredințării că sunt pe drumul cel bun în munca de formare a unui viitor artist. De ce a doua oare acest sentiment? Pentru că pianistul Sorin Dogariu a fost primul care mi-a confirmat că fac bine ceea ce fac. De asemenea, după prestaţia Emei la Reșița, Maestrul Sabin Păutza a spus despre ea că este un bulgăre de diamant care are nevoie doar să fie șlefuit. Ema a câştigat la Reșița Marele Premiu şi Medalia FISP”, a declarat profesoara Doina Lavinia Zanfir.

„Când e pe scenă, parcă se transformă”

”Ema ştie când cântă frumos sau nu. Noi nu spunem că trebuie să cânţi bine, fără greșeli, ci să cânţi frumos. Când cânţi frumos cuprinde tot. Ema ştie când se întâmplă așa, îmi dau seama după cum mă priveşte când coboară de pe scenă. Practic, ea simte ceea ce compozitorul a pus în partitură. Ema muncește mult, dar atuul ei este faptul că citește cu ușurință partitura muzicală, lucru ce nu e la îndemâna orișicui, apoi ea înțelege ușor arhitectonica lucrării și are o memorie muzicală de excepție. Fiind încă destul de mică, un copilaș, nu realizează ce talent are, pentru ea totul pare normal și firesc. Dacă la început pianul era jucăria ei, acum a devenit prietenul ei, cu el începe ziua, cu el o termină,  dar are timp să se și joace ca orice alt copil, să citească și să se dedice și școlii. Ce aș mai spune în dreptul Emei este că atunci când e pe scenă, parcă se transformă. E altcineva decât fetiţa de la ore, parcă ar fi o magie. Pe scenă intră în lumea ei, lume în care este ea, pianul și fermecătoarea muzică”, spune profesoara Doina Lavinia Zanfir. Cea mai puțin vocală este tocmai Ema, ea preferă să se exprime mai bine la pian, unde limbajul a trecut de mult peste limita fragedei vârste pe care o are. ”Muzica îmi plăcea de când eram mică. Îmi plăcea să cânt, îmi plăcea să ascult, şi aşa a început legătura mea de suflet cu muzica. De mică îmi plăcea să ascult muzică clasică, muzică religioasă, muzică pentru copii şi multe alte cântece. Mi-am dat seama că o să încep să cânt frumos şi bine de când am început să ating clapele pianului, şi ce e mai important, am simţit că o să-mi placă. Pe parcurs am ajuns să citesc tot mai ușor muzica, să o înţeleg, să o descopăr. La început, la primele recitaluri aveam emoţii, dar pe parcurs ele s-au risipit. Cel mai mult îmi place Beethoven, în special sonatinele și sonatele pe care le-am făcut până acum, la fel şi Mozart. Îmi place de la Mozart Fantezia în re minor, sonatinele, Rondo de Concert care îl avem acum în lucru precum și sonata pe care tocmai am citit-o. Visul meu este să am multe concerte, atât ca spectator dar mai ales ca solist, să îi ascult pe marii pianiști  de la care am multe de învăţat. În ce mă priveşte, visul meu este să ajung o mare pianistă, mă gândesc deseori cum sunt pe scenă la pian alături de o orchestră mare. Mă simt emoţionată că voi fi cândva pe scenele mari din lume. Îmi place să mă văd când cânt, dar nu îmi place să mă aud cântând”, spune Emanuela. Profesoara Doina Lavinia Zanfir crede în viitorul Emei, chiar dacă la un moment dat va trebui să se despartă de eleva ei de suflet, când Ema va crește și va face pasul spre studiile înalte ale muzicii. ”Vorbeam azi vară cu profesorul Sorin Dogariu de la Timișoara. Mi-a propus să lucrăm un rondo de concert sau un concert mai uşor de Mozart, şi poate să reușim ca Ema să aibă un recital la Filarmonica din Arad, prin care să-şi facă debutul şi cu o orchestră simfonică. Partitura e citită, dar mai avem în plan şi alte lucruri. Ne gândim să lăsăm pe mai târziu acest debut, când Ema va fi mai coaptă, iar primul ei contact cu orchestra să fie pentru ea o amintire frumoasă. M-ați întrebat câte piese trebuie să știe Ema la un moment dat. Ca să poată avea un recital al ei, trebuie să aibă patru, cinci piese, poate chiar mai mult, care să însumeze 45 de minute. Avem deja experiența unui astfel de recital. În 26 mai 2016 Ema a avut favoarea să cânte în recitalul susținut la Reghin de Trio Reger din Sibiu, ocazie în care Ema a cântat timp de 30 de minute neîntrerupt piesele studiate pe parcursul clasei I. A fost o surpriză plăcută pentru mine să constat rezistența ei la un astfel de effort, atât fizic, cât și emoțional. După cum am mai spus, în momentul în care se aşează la pian în faţa publicului, Ema se transformă, am impresia că se contopeşte cu pianul. Ea fiind mică, nu poate să explice prin cuvinte ce simte în acel moment. Pentru Ema e mult mai ușor să se exprime prin muzică decât prin cuvinte. Este talentată și în această direcție, ea începând să citească încă de la vârsta de cinci ani, nu doar în limba română, ci și în spaniolă, și stăpânește foarte bine atât limba română cât şi spaniola și germana. O, și are un talent deosebit în recitarea poeziilor sau intonarea textelor literare precum și o mare îndemânare în confecționarea de obiecte și decorațiuni din hârtie. Este foarte fericită să-mi dăruiască mici obiecte confecționate de mânuțele ei. E foarte bine că Ema e încă un copil. O aşteaptă lucruri mari, dar în primul rând o aşteaptă multă, multă muncă. Degeaba e un bulgăre de diamant dacă nu este şlefuit cu multă muncă. Maestrul Sabin Păutza a spus despre Ema că are un talent extraordinar, numind-o un bulgăre de diamant, doar că trebuie ghidată cum trebuie”, afirmă profesoara de pian a Emei.

”Este un copil de excepţie”

Parcursul Emei se anunță unul promițător, dat fiind talentul ei, dar mai ales grija celor din jur ca lucrurile să nu iasă din matca normalului, iar talentul să fie pus în valoare firesc, fără nicio grabă. ”În primul rând trebuie să ne pregătim pentru concursurile de la Lugoj şi Reşiţa  unde Ema este datoare cu câte un recital, ea fiind câştigătoarea ediţiilor de anul trecut. Ne gândim să mergem şi la Târgu-Mureş la concursul “Şansa egală”,  precum şi la Concursul Naţional de Interpretare Instrumentală „Orpheus” de la Târgu-Jiu unde am fost invitaţi. Cel mai important pentru noi în momentul de faţă este să avem un repertoriu frumos, bogat și variat, să putem cânta un recital întreg, nu neapărat să câştigăm concursuri. A fost bine până acum, Ema a fost auzită de personalităţi din lumea muzicii româneşti şi nu numai. Premiile obţinute şi aprecierea specialiştilor ne-au dat curaj, ne-au dat aripi pentru ceea ce facem. Am primit confirmarea că e bine ce fac cu ea şi acum mă gândesc că cel mai important e să iasă cât mai des pe scenă. Părinţii Emei au hotărât că va studia aici, la Secția de Muzică din Reghin, o şcoală care a dat țării și lumii interpreţi de valoare, şi aici încă se face muzică aşa cum trebuie. În continuare vom parcurge toţi paşii, nu vreau nicidecum să facem o muncă în salturi, să ne repezim spre lucruri grele, și chiar dacă uneori ea şi părinţii îşi doresc repertorii mai dificile, eu câteodată sunt nevoită să spun nu. Vreau să facem paşii normali. Ea trebuie să treacă prin anumite etape. Ema, cu mintea ar putea să facă lucruri mult mai mari, repertorii mult mai grele decât ce face în prezent, dar fizicul încă nu o ajută. Pe măsură ce o să crească, ni se va permite să abordăm şi un repertoriu mai complicat. Dacă întrebați cât studiază Ema într-o zi, acasă repetă în general cam două ore pe zi, iar împreună cu mine tot două ore, cu pauze de poveşti. Nu munceşte exagerat de mult, nu e chinuită, nu este forţată, totul face din plăcere, cu pauză, nu e o muncă istovitoare. Va veni şi vremea când va avea parte de aşa ceva, când va fi nevoie de foarte multă muncă. Este un copil de excepţie. Nu este un geniu, dar ceva există acolo, în ea. Este un copil care va valorifica fructuos darul care i s-a dat din plin. Are tot ce îi trebuie, în primul rând talent, apoi uşurinţă în rezolvarea problemelor, faptul că imediat răspunde indicaţiilor fără să stea pe gânduri, plus că are toate condiţiile create: un instrument foarte bun, părinţi extraordinary, care sunt cu totul alături de ea, învățământ muzical de stat de calitate. Are tot viitorul în faţă. Noi sperăm ca Dumnezeu să o ajute şi ştiu că ea crede în Dumnezeu şi că o să-i fie alături, o va ajuta să-şi găsească drumul potrivit pentru ea”, declară profesoara de pian a Emei. De aceeași părere este și tatăl, visul acestuia fiind ca Ema să urmeze școala rusă de pian, considerată de acesta ca fiind cea mai bună din lume. ”Profesorul Daniel Goiţi de la Cluj a spus să mergem înainte cu profesoara Lavinia Zanfir, evoluția Emei demonstrând că această colaborare profesor-elev este de bun augur. Cât are profesoara de oferit, să o facă în continuare, după care urmează să mergem mai departe, probabil la Cluj sau Timişoara. Acum porţile ni s-au deschis, atât la Timişoara, cât şi la Cluj, Ema este sub îndrumare bună. Noi nu ştim cum va fi evoluţia ei, noi doar o urmărim. Poate la un moment dat va exploda și va trebui să plecăm din ţară”, a concluzionat Nicolae Liviu Șerbănați.

Aceasta a fost povestea ”bulgărelui de diamant” pe nume Villalva Briones Emanuela Șerbănați despre care cu siguranță vom mai auzi. Chiar dacă are doar nouă ani, Ema începe să descopere tainele muzicii tot mai profund, fapt pentru care fiecare interpretare la pian constituie o nouă poartă pe care Ema o trece frumos spre alte porți ale cunoașterii.

Alin ZAHARIE

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *