Proiecte susținute prin Fondul Științescu demarate în Tîrgu Mureș, Reghin și Luduș

Foto 1 stiintescuPrima ediție a programului multianual Fondul Științescu Mureș a debutat în toamna trecută printr-o lansare oficială găzduită în 7 octombrie de Hotel Plaza din Tîrgu Mureș. Inițiat de Fundația Comunitară Mureș, programul este derulat în parteneriat cu Romanian-American Foundation și, de asemenea, este sprijinit financiar prin sponsorizări de o serie de companii care activează la nivel local. Fondul Științescu își propune să activeze pasiunea elevilor pentru știință și domenii STEM prin oferirea de granturi.

Pentru a beneficia de fonduri neramburasabile prin intermediul programului Fondul Științescu Mureș au fost depuse 28 de proiecte. Dintre acestea au fost alese 8 proiecte din Tîrgu Mureș, Reghin și Luduș, care au fost finanțate cu o sumă totală de 64000 de lei. Perioada de punere în practică a proiectelor este decembrie 2016 – mai 2017.

Foto 2 stiintescu

PapiȘtii, Fabrica de Experimente- Science Club și  API Robolab la Colegiul Național „Papiu”

Trei dintre cele 8 proiecte finanțate prin Fondul Științescu Mureș au fost depuse de profesori sau elevi ai Colegiului Național „Alexandru Papiu Ilarian”.

PapiȘtii este coordonat de Cristinel Codău, profesor fizică în cadrul Colegiului. Proiectul își propune implicarea unui număr de 15-20 de elevi, atât din ciclul liceal cât și de la gimnaziu. Prin realizarea unor experimente științifice simple, dar spectaculoase, aceștia urmează să le prezinte, apoi colegilor sau chiar și altor spectator o serie de spectacole sub denumirea Spectacolul Științelor. Deja au avut o primă reprezentație în 6 ianuarie, în Laboratorul de fizică de la Papiu. Proiectul are și o pagină pe facebook unde sunt postate imagini și filmulețe.

Proiectul Fabrica de Experimente- Science Club, de eleva Ilinca Burdulea, își propune organizarea unei serii de evenimente – sesiuni de experimente pentru copii beneficiari ai Fundației Alpha Transilvană și pentru părinți ai acestora. Primul eveniment a avut loc în 10 decembrie.

Proiectul API Robolab, coordonat de Sanda Bogdan, profesoară de informatică, își propune formarea de competențe și cunoștințe de bază și aptitudini necesare pentru domeniul inovativ al roboticii. „Proiectul nostru presupune amenajarea unui laborator de robotică în cadrul colegiului și promovarea educației STEM prin crearea unor serii de ateliere inovatoare și experimente având la bază seturi LEGO Education”, se precizează în descrierea proiectului de pe site-ul www.mures.stiintescu.ro/. Participanții vor învăța să construiască și să programeze roboți LEGO în cadrul unor ateliere de robotică.

Foto 3_stintescu

Trei proiecte se desfășoară în Reghin

Proiectele „Sparks”, „Azi exploratori, mâine cercetători” și „Efectele curentului electric în chimie, fizică, biologie, tehnologie” se desfășoară în cadrul unor unități de învățământ din Reghin.

Proiectul Sparks dorește sa promoveze limbajele de programare și libertatea de creație în domeniul ethnic, cu ajutorul roboților Sparki. Proiectul este coordonat de Marinel Moraru, Marius Nodiș și Mădălina Nodiș. Aceștia își doresc să le arate elevilor din clasele V-VIII „o nouă față a limbajelor de programare, diferită de ceea ce elevii învață în programa școlară”. Proiectul se va desfășura la Casa de Cultură a Tineretului din Reghin și va implica elevi de la școlile gimnaziale din localitate.

Proiectul Azi exploratori, mâine cercetători, coordonat de profesoara Gabriela Atănăsoaie, pornește de la motto-ul „învață experimentând!”. Proiectul se va desfășura la Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu” din Reghin. Unul dintre evenimentele organizate în cadrul proiectului va avea loc miercuri, 1 februarie, și se va numi „Școala planetelor”.

La Școala Gimnazială „Augustin Maior” din Regin se desfășoară proiectul Efectele curentului electric în chimie, fizică, biologie, tehnologie, care este coordonat de profesorul Victor Cârje. „Proiectul nostru constă in studierea practică de către elevii implicaţi a efectelor curentului electric în viaţa de zi cu zi , industrie, economie şi rolul acestora în dezvoltarea societăţii”, se arată în descrierea de pe site-ul Fondului Științescu Mureș.

Un proiect la Liceul „Bolyai-Farkas” și unul în Luduș

Proiectul Programarea roboților LEGO în limbaj C, coordonat de profesoara Judith Anna, se desfășoară la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Tîrgu Mureș. „Elevii vor lucra în echipe de 4 persoane, fiecare elev va avea la dispoziție un calculator, unde va putea dezvolta ideile proprii, și programele individuale, dar vor lucra împreună în căutarea greșelilor, fiecare echipă va avea la dispoziție un robot, folosind și roboții din dotarea liceului – 3 roboți EV3”, se precizează în descrierea proiectului.

Proiectul Evidențiere experimentală a funcțiilor organismului uman, coordonat de profesoara Eleonora Macavei, se desfășoară la Liceul Tehnologic Nr. 1 din Luduș. Proiectul are o pagină foarte activă pe facebook unde sunt postate o mulțime de fotografii și de texte educative în care sunt descrise organe și funcții ale organismului uman. Îi puteți găsi la adresa https://www.facebook.com/ludusbio, pagina numindu-se „BioTech”. Pornind de experimentul de laborator ca metodă de explorare directă a realităţii, „proiectul este conceput sub forma unui opțional interdisciplinar care invită elevii să participe la aventura cunoaşterii şi înţelegerea ştiinţifică a proceselor vieţii”, se precizează în descrierea proiectului.

 

Valentin COVACIU

 

 

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *