CCR și joaca de-a constituționalitatea

Cele două hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia și Curtea de Apel Cluj-Napoca, în urma cărora cinci inculpați au fost achitați după ce au fost judecați pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu deoarece nu au încălcat vreo lege – lege, ordonanță, ordonanță de urgență – după cum ne-a lămurit Curtea Constituțională, m-au pus pe gânduri.

Așa că m-am întors la Decizia Nr. 405 din 2016 a Curții Constituționale pe care încep să o știu ca pe propriul buzunar, ușurel spart, care spune în final așa: “Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bica Alina Mihaela în Dosarul nr. 4397/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, de Cimpu Robert în Dosarul nr. 1479/54/2015 al Curţii de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Olărean Aurel în Dosarul nr. 453/285/2014 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de Constantinescu Nicuşor Daniel în Dosarul nr. 821/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, de Mocanu Antoniu Cezar, Buzuleac Sebastian Lucian, Sava Nicu, Bădescu Mircea, Ghenea Georgel şi Soare Vasile în Dosarul nr. 2610/91/2014 al Tribunalului Vrancea – Secţia penală, de Simion Adrian, Danielescu Iulian, Mocanu Ştefania Mădălina, Aldea Carmen Lăcrămioara, Baciu Andrada Bianca, Mândreanu Constantin Ciprian, Dumitru Mircea Dragoş, Picuş Veronica, Plopeanu Petrica şi Purcărea Petre în Dosarul nr. 469/113/2015 al Tribunalului Brăila – Secţia penală, de Simion Marius şi Oprescu Florian Valentin în Dosarul nr. 1199/113/2015 al Tribunalului Brăila – Secţia penală, de Gheorghe Bunea Stancu în Dosarul nr. 1614/91/2015 al Tribunalului Vrancea – Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 246 alin.(1) din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

CCR a dat o decizie, dați-mi voie să îmi revărs frustrarea, cel puțin îndoielnică pentru că spune la început că admite excepția de neconstituționalitate ridicată de  lista lungă de inculpați care au invocat-o în timpul proceselor lor pentru ca mai încolo să susțină că dispozițiile din acele articole sunt sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Adică dacă admiți o excepție de neconstituționalitate înseamnă că ai constatat că un articol dintr-o lege sau o lege e neconstituțională, pentru că de aceea o admiți, ca apoi să spui că, de fapt, admiți o excepție de neconstituționalitate, dar că nu o admiți chiar așa de-a întregul, ci în anumite condiții acel articol e constituțional. Serios? Ce e aiureala asta?

O decizie a CCR nu e o jucărie cum sună această 405 care nu e nici albă, nici neagră, e așa să nu se supere nici politicul, dar nici DNA și alte instituții de forță. Din punctul meu de vedere, e o catastrofă juridică pe care au adoptat-o în unanimitate aceste persoane, unele prezente și astăzi în CCR: Augustin Zegrean – preşedinte, Valer Dorneanu – judecător, Petre Lăzăroiu – judecător, Mircea Ştefan Minea – judecător, Daniel Marius Morar – judecător, Mona Maria Pivniceru – judecător, Puskás Valentin Zoltán – judecător, Simona Maya Teodoroiu – judecător, Tudorel Toader – judecător.

Apoi după ce m-am enervat pe conținutul dispozitivului deciziei, care mai subliniez încă o dată e nici, nici, de parcă fiecare judecător trebuie să decidă cum interpretează aceste alineate, generând o practică neunitară pentru că, până acum, au fost condamnări care nu au ținut cont de Decizia Nr. 405, deși aceasta trebuia pusă în aplicare începând cu august 2016, iar acum sunt achitări care iau de bună interpretarea cu e constituțională sintagma „îndeplinește în mod defectuos” dacă prin aceasta se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”, m-am întors la legea CCR – 47/1992.

La articolul 2 alin. 3 scrie așa: “Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Și ce face draga de CCR în decizia sa? În loc să spună că articolele sunt neconstituționale, iar sintagma „îndeplinește în mod defectuos” trebuie modificată frumușel și să fie negru pe alb “îndeplinește prin încălcarea legii” ne spune cum ar trebui să citim o lege fără ca această prevedere să existe în realitate, bătându-și joc de un principiu de drept care spune că “nullum crimen sine lege”. Ca o paranteză, “Nullum crimen sine lege” înseamnă legalitatea incriminării, potrivit Codului Penal care prevede că:

(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.

(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită”.

Să înțeleg din decizia CCR că fiecare citim cum ne cade bine, fiecare în cheia noastră și cum vrem să privim lucrurile? Pe bune, acesta e control de constituționalitate a legii?

Pentru că pentru mine “îndeplinește în mod defectuos” nu e în niciun caz egal cu “îndeplinește prin încălcarea legii”. E o adăugire la lege, întâlnită prin explicațiile specialiștilor de tot felul sub termenul de interpretare, spun eu nepermisă, mai ales că vorbim despre legea penală și în niciun caz despre ceva benign și fără efecte atât de dramatice. Inculpații aceia, e irelevant dacă ne plac sau nu sau ce credem noi despre ei, sunt condamnați sau achitați pe o interpretare de lege sau pe o lege?

De ce nu sunt de acord cu termenul de decizie interpretativă a Curții Constituționale? Pentru că nici în Constituție unde apare reglementată Curtea Constituțională și nici în legea proprie nu există o asemenea sintagmă și nici vreo referire la faptul că aceasta pronunță decizii de interpretare. De aceea, astfel de decizii exced, din punctul meu de vedere, competența CCR, însă mai toată lumea pare să nu aibă vreo problemă că autoritatea constituțională își depășește competențele.

Și în aceste condiții vin și mă întreb ceea ce nu m-aș fi gândit acum două săptămâni că voi ajunge să mă întreb: Este dezincriminat sau nu abuzul în serviciu? Nu mă avânt prea tare, îi las pe alții să mă lumineze, însă ce pot să spun e că autoritatea constituțională supremă a mai picat un examen prin această decizie ambiguă, confirmând spusele celor care au considerat-o o autoritate politică, influențabilă și cam atât, în ciuda componenței sale de somități în ale dreptului.

Iar aiureala deciziei nu se oprește aici. Aceeași Lege 47 spune la art. 31 alin. (2) că: “În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare”. Asta e așa pentru că am văzut multe poziții că alin. 2 din același articol 297 e în continuare în vigoare. De bună seamă, dacă CCR nu s-a aplecat asupra lui, deși era tot de acolo și era indisolubil legat de primul alineat și nu poate să fie în vigoare dacă 297 e neconstituțional sub condiția de interpretare că nu e încălcată vreo lege.
Dacă nu era OUG 13 e destul de clar că nu vorbeam azi despre decizia CCR, care trecea asemenea altora așa nebăgată în seamă și neaplicată până se mai trezea vreunul prin vreo instanță ca să invoce decizia autorității constituționale.

O altă întrebare pe care mi-am adresat-o este ce se va întâmpla cu persoanele care au fost condamnate după trecerea celor 45 de zile în care Parlamentul/Guvernul ar fi trebuit să pună în aplicare decizia CCR, așa ciudată cum e ea? Dacă anulăm niște pedepse, pentru că fapta este dezincriminată și, probabil, că vom vedea multe procese de revizuire, pentru perioada în care condamnații au stat în pușcărie ilegal, mai plătim și niște daune pe la CEDO?

Am mai văzut niște păreri potrivit cărora toate dezincriminările pe care diferite instanțe le decid acum pentru dosare aflate în lucru sau în instanță la data la care CCR a decis sunt nelegale și subiect de cercetare penală pentru favorizarea infractorului. Serios? În dreptul penal funcționează un principiu de drept care spune că se aplică legea mai favorabilă. Articolul 5 din Codul penal prevede astfel : “Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei

(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile”.

Ca să nu mai amintesc de principiul legalității. Atunci despre ce favorizare a infractorului vorbim? Cred că lucrurile stau exact invers, magistratul care tinde să condamne fără ca fapta să fie incriminată de legea penală comite un abuz. A, da, să nu uităm că judecătorii nu pot fi urmăriți pentru abuz în serviciu, cât de convenabil e acest aspect.

Concluzionând, Curtea Constituțională a pronunțat o decizie proastă, iar toți deștepții din țara asta se chinuie să valideze o prostie.

Problema e mult mai amplă însă și poate merită a ne apleca și asupra altor aspecte într-o opinie viitoare.

 

P.S. Pentru că ne tot ne cramponăm de abuzul acesta în serviciu, care oricum stăm și ne scărpinăm trebuie reglementat mai clar, sunt de acord că nu prin OUG și nu în modul în care majoritatea PSD+ALDE din Guvern s-a gândit să o facă, într-o marți seara, neintroducând toate deciziile CCR, fără o dezbatere publică reală, poate gândindu-se să îi scape pe unii-alții etc., aș lăsa aici una dintre remarcile din decizia autorității constituționale 405.

“Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, reţinând cele expuse în Raportul Comisiei de la Veneţia, a adoptat, în data de 28 iunie 2013, la cea de-a 27-a întâlnire, Rezoluţia nr.1950(2013), în care: <<îndeamnă majorităţile aflate la putere din statele membre să se abțină de a abuza de sistemul de justiție penală pentru persecutarea oponenților politici; invită organismele legislative ale acelor state ale căror reglementări penale includ încă dispoziții generale referitoare la „abuzul în serviciu” să ia în considerare abrogarea sau reformularea unor astfel de dispoziții, în scopul de a limita domeniul lor de aplicare, în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția; invită autoritățile competente ale acelor state membre ale căror Constituții prevăd proceduri speciale de punere sub acuzare pentru răspunderea penală ministerială de a se asigura că acestea sunt interpretate și aplicate cu gradul de precauție și de reținere recomandate de Comisia de la Veneția”, se precizează în decizie. Deși fiecare o interpretează cum dorește, e interesant că se vorbește de abrogare și reformulare, nu? Dar Comisia de la Veneția și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei sunt niște răi, nu-i așa?

Ligia VORO

 

 

 

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *