Educatie

Illés Ildikó: „În fiecare zonă au fost scăzute cam câte două clase”

 

KODAK Digital Still Camera

Miercuri am fost pe la Inspectoratul Școlar Județean Mureș, am ajuns acolo cu intenția de a realize un material despre proiectul panului cadru pentru clasele V-VIII, în special despre schimbările din programele școlare la nivel de disciplină, dar cum proiectul este încă în dezbatere/lucru și alte probleme mai arzătoare pe moment au acaparat timpul inspectorilor școlari în zilele acestea, am făcut un interviu cu doamna Illés Ildikó, inspector școlar general adjunct, despre o serie de subiecte la zi în care am atins totuși puțin și tema noului plan cadru pentru clasele de gimnaziu. Cu un material axat doar pe schimbările din noile programe școlare voi reveni săptămâna viitoare.

Înainte, trebuie să amintesc că atât Camelia Irimie-Matei, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație, cât și inspectorii generali adjuncți, Lavinia Mureșan și Illés Ildikó, mi-au atras atenția asupra unei greșeli pe care am făcut-o în articolul despre Ședința Extraordinară a Consiliului Local Târgu Mureș din 10 februarie, publicat în ediția de luni, 13 februarie. Am scris că a fost aprobat proiectul rețelei școlare, iar doamnele inspector mi-au explicat că rețeaua școlară urmează să fie aprobată după avizarea din partea ISJ și că prin votul pozitiv Consiliul Local a luat act de realizarea rețelei școlare. „Noi, până în acest moment, nu am primit de la Primărie niciun act. Noi trebuie să primim o hârtie oficială cu hotărârea de CL în care să scrie clar că sunt de acord sau că nu sunt de acord, semnată de primar și de consilierii locali. Apoi, inspectoratul școlar pe baza hotărârii Consiliului Local trebuie să emită avizul conform”, a precizat Illés Ildikó.

Rep: Faptul că s-a prelungit atât de mult realizarea rețelei școlare va avea efecte și asupra altor școli?

Illés Ildikó: Eu sper că nu și sper că are o anumită responsabilitate și Consiliul Local să ne trimită foarte urgent aceste documente. Noi am primit aprobare scrisă de la Ministerul Educației (pentru decalarea termenului de transmitere a rețelei școlare pentru municipiul Tîrgu Mureș n.r.) și atunci cred că o să ne înțeleagă pentru situația aceasta care s-a creat în orașul nostru. Dacă ne vor trimite hotărârea foarte repede, încercăm să ne încadrăm în timp și să rezolvăm fără să fie urmări sau să fie afectate alte unități școlare.

Rep.: Au fost schimbări în rețeaua școlară la nivelul județului?

I.I.: Nu au fost. Consiliile Locale nu au acceptat, cu toate că s-ar fi impus câteva, dar ei doresc să-și păstreze personalitatea juridică. Eu consider că dacă scădem numărul unităților școlare cu personalitate juridică asta nu afectează cu nimic numărul de clase, profesorii și elevii, ci în loc să facem două contabilități separate s-ar face o singură contabilitate sau un singur administrator ar face rost pentru două școli de materialele consumabile și așa mai departe. Am putea să economisim câteva posturi. Probabil ar fi mai avantajos să comasăm și în zonele unde avem clase simultane. De exemplu, în zona rurală avem foarte multe clase simultane. Peste 500 de clase simultane funcționează în județul Mureș. Aici ar fi de discutat dacă e bine sau nu e bine, dar noi considerăm că le dăm totuși o șansă copiilor să învețe.

Rep.: Care este mai este situația cu clasele de la Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” din Reghin? S-a ajuns la o înțelegere?

I.I.: Noi realizăm planul de școlarizare în funcție de propunerile care vin de la școli, dar și în funcție de numărul de copii care vin din clasa a VIII-a. Aceștia, împărțiți la 28, trebuie să ne dea numărul de clase. Pentru anul școlar următor avem aprobate 170 de clase pentru tot județul. Avem cu peste 400 de absolvenții de clasa a VIII-a mai puțini decât anul trecut, aceasta înseamnă că avem cu 13 clase de a IX-a mai puține. Am încercat să scădem aceste 13 clase proporțional și uniform pe întreg teritoriul județului.

Anumite școli insistă și și-ar dori mai multe clase, ceea ce e absolut normal, în funcție de cadrele didactice pe care le au, în funcție de opțiunile copiilor, dar noi nu le putem aproba mai multe clase decât ne permite numărul copiilor. Sunt și anumite ținte naționale stabilite și în funcție de economia județului. Avem planul de dezvoltare național și planul de dezvoltare local. Se stabilesc ținte strategice pentru ca apoi să stabilim câte clase din fiecare specializare putem proiecta pe județ. Există și raportul între clasele tehnologice și cele teoretice și când am făcut acest plan de școlarizare am ținut cont de toate aceste ținte: de numărul de copii, de opțiunile copiilor.

Cei de la „Lucian Blaga” din Reghin ar renunța la o clasă de profesională în favoarea clasei de filologie intensiv engleză, dar noi nu putem să modificăm aceste ținte. Le-am propus să facă o clasă bi-profil la mate-info și științele naturii și atunci le putem da și o clasă de filologie, dar numărul claselor teoretice trebuie să rămână per ansamblu același. Tot pentru a încerca să-i ajutăm le-am propus să înainteze o cerere pe care să o înaintăm și noi Ministerului Educației pentru a ne aproba clase în plus.

Cu această problemă ne confrutăm la nivelul întregului județ, fiind cu 13 clase mai puțin, cu aceași problemă se confruntă, de exemplu, și cei de la Electromureș sau Târnăveniul. În fiecare zonă au fost scăzute cam câte două clase.

Rep.: Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar în anul școlar 2017-2018 s-a aflat în dezbatere publică. Ne puteți spune în termeni generali cum se desfășoară înscrierea copiilor în clasa pregătitoare?

I.I.: De ani de zile înscrierea pentru clasa pregătitoare se face electronic, există zone sau circumscripții școlare și avem obligația ca pentru fiecare copil din circumscripția respectivă să aprobăm cererea. În cazul în care rămân locuri libere atunci putem accepta și din alte circumscripții. Dacă nu sunt locuri suficiente atunci trebuie să-i asigurăm copilului un loc în circuscripția sau în localitatea unde are domiciliul stabil. Și aici există o concurență, care depinde, după cum știm, cel mai mult de învățătoare. Este și foarte bine că părinții sunt interesați care dintre învățătoare i se potrivește mai bine copilului. Mai contează și să fie cât mai aproape de locul de muncă sau cât mai aproape de casă, aici sunt tot felul de opțiuni, încercăm în mare să mulțumim fiecare părinte.

Circumscripțiile școlare sunt publicate pe site-ul Inspectoratului Școlar. De asemenea, la grădinițe sunt afișate absolut toate informațiile, inclusiv doamnele educatoare fac ședințe cu părinții și îi orientează pe părinți: ce trebuie să facă, unde și când trebuie să-și înscrie copiii și de ce documente au nevoie.

Rep.: Ce ne puteți spune despre schimbările pe care le va aduce noul plan cadru și noile programe pentru clasele de gimnaziu?

I.I.: Planul cadru pentru clasa a V-a a intrat în vigoare. A crescut numărul de ore, din păcate, eu speram să scadă. Din punctul de vedere al posturilor, în județul Mureș, ne afectează cu aproximativ 12 posturi. Într-un județ, dacă luăm și calculăm la rece nu înseamnă atât de mult, dar pentru că scade continuu numărul copiilor și suntem condiționați de numărul de posturi aprobate de la Minister în care trebuie să ne încadrăm și bugetul realizat porninsu-se de la costul standard pe elev, deja înseamnă destul de mult. Încercăm să ne încadrăm în aceste posture. Chiar recent am fost la Consfătuirea Națională de la Baia Mare, unde ni s-a impus și ni s-a spus hotărât că trebuie să ne încadrăm în numărul de posturi și că nu vom primi nimic în plus.

Problema este că numărul copiilor scade, dar nu scade grupat. Dacă din fiecare clasă dispare câte unul-doi copii, asta nu înseamnă că dispare o clasă întreagă clasă și asta nu înseamnă și scădere de posturi. Ni s-a propus să scădem numărul unități cu personalitate juridică, unde avem clase paralele să funcționeze la maximum pentru a încerca să compensăm pentru localitățile unde numărul copiilor este foarte mic, pentru a le da o șansă și copiilor din zone mai isolate. Din această cauză toată lumea trebuie să fie foarte înțelegătoare și să colaborăm.

Rep.: Care sunt cele mai importante activități care urmează anul acesta?

I.I.: Avem un calendar foarte încărcat. Acum s-a terminat concursul pentru experți în management educațional, chiar astăzi trebuie să afișăm și să trimitem la Minister rezultatele. Apoi, avem simulările pentru clasa a VIII-a, a IX-a și a XII-a. Avem și concursul pentru gradații de merit, în aprilie vom avea și concursul pentru definitivat. În iulie va avea loc concursul pentru titularizare, dar mobilitatea este continuă. Deja astăzi se preiau statele de funcții pentru școli pentru a afișa posturile libere. La mobilitate la noi este o continuă activitate pentru că profesorii vin, pleacă, se duc în concediu medical și noi încontinuu organizăm concursuri locale pentru a acoperi toate aceste mișcări care intervin.

 

Valentin COVACIU

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close