Nicu Mihoc, despre teatru, arta actorului și limba încrederii la Round Table

 

Actorul Nicu Mihoc a fost protagonistul celei de-a patra ediții a acestui sezon a show-ului Round Table România al Enjoy TV România. Nicu Mihoc a dialogat cu Ana Maria Galea pe scena Teatrului 74, emisiunea fiind asezonată cu intermezzo-uri de muzică clasică și jazz. Am avut plăcerea să fiu joi seară, 2 martie, într-unul dintre scaunele de la 74 și să asist la discuția care a început prin rememorarea fondării Teatru 74. „Erau și murături aici. De la murături, cizme… mă rog, ce nu-i trebuia municipalității aduceau în cetate și toate bastioanele erau pline cu tot felul de echipamente”, și-a amintit Mihoc.

„Fac teatru accidental”

Ana Maria Galea a dus discuția spre un nou început. „Fac teatru accidental. Adică accidentul a adus teatrul în viața mea. Mie nu mi-a plăcut niciodată să se uite atâția oameni la mine, să se vadă că am nasul mare, urechile clăpăuge, niciodată nu mi-a plăcut chestia asta”, a spus Mihoc. Apoi, a povestit cum în al treilea an de liceu, la Arad, un tânăr regizor pe atunci, Radu Dinulescu, „nu știu de ce, pentru că eu nu aveam treabă cu teatrul, mi-a zis: am nevoie de tine”.

„Am crescut cu o generație de actori (…) care erau pentru mine de unde începe cerul: George Constantin, Toma Caragiu”, a spus Mihoc, explicând că este foarte greu să ajungi la nivelul lor „pentru că aveau o paletă foarte largă de expresivitatate, de talent, de personalitate. Erau doi actori desăvârșiți amândoi după părerea mea și greu se mai nasc, așa, talent cu carul. Fac în general în teatru ce pot, ce mi se oferă, visez la roluri nescrise, întotdeauna îmi imaginez că aș juca ceva ce văd în viața reală”.

„La început eram priviți, așa, foarte ciudați aici la 74. Ăștia cu niște texte care vorbesc într-un fel cotidian, dom’le mergem la teatru să vedem artă! Să vedem ceva frumos! Când aud chestia asta cu frumosul pe mine mă termină!”

Despre teatru, Mihoc a spus că se face cu multă înțelepciune și cu multă liniște. „N-am în viața mea tot timpul parte de asta, de aceea multe roluri nu mi-au ieșit, unele nu mi-au ieșit deloc (…) și câteva de care sunt foarte mândru, dar foarte mândru! Ei, ca să le faci pe astea îți trebuie un drum. Eu până închei capitolul ăsta cu teatrul sunt pe drum.”

 

„Dacă poți să te lași, lasă-te acum”

Mihoc a spus că în timpul facultății era în fiecare an pe punctul să fie dat afară pentru că nu prea mergea la cursurile teoretice. Ana Maria Galea l-a întrebat dacă regretă. A răspuns că își asumă și tâmpeniile pe care le face și a povestit o întâlnire avută, pe când era student, cu Ștefan Iordache. „Am avut întâlnire cu nea Fane Iordache la teatru, (…) și am stat într-o seară cu el. Voiam să mă las de teatru, adică numai cu școala cu complicații, cu teatru, și mi-a spus: „dacă poți să te lași, lasă-te acum, pentru că drumul e foarte greu! Și trebuie să ai ficați!”, a povestit actorul.

Mihoc a susținut că în instituțiile de învățământ teatral „trebuie să revină instituția maestrului”. „Te învață profesorul teoretic și după care îți arată prin ceea ce face el. Și atunci te duci să-l vezi pe maestru! Eu, așa, să explic teorii teatrale, eu veștejesc orice teorie teatrală pe care o văd pe scenă, are mi se explică. Văd un spectacol și mă emoționează, văd energie, văd gând, văd emoție și atunci sunt încântat”.

După aceea a făcut o paranteză, pornind de la o referire la o discuție avută cu Theo Marthon, și vorbit cu ironie despre dificultățile pe care le-a avut, multe din cauza instituțiilor statului român, în desfășurarea proiectului pe fonduri europene. „Statul român în marea lui bucurie, când faci un proiect și-l depui și ți-l finanțează are grijă să-ți aducă aminte că el e statul și tu ești un nimeni! Cu sincope s-a făcut și cu nervi și cu sânge și în genunchi și pe burtă și din nou în genunchi și abia acum umblăm în picioare”.

„Pedagogia este ceva cumplit, dacă nu o iei în serios nu are rost să o faci”

Ana Maria Galea l-a întrebat despre experiența avută, timp de un an, ca profesor în Sibiu. „A fost înfrozitor! A fost îngrozitor pentru că eu am luat foarte în serios chestia aia! (…) Eu eram asistentul și profesorul nu că nu prea venea, nu venea! (…) A fost chinul vieții mele! (…) Pedagogia este ceva cumplit, dacă nu o iei în serios nu are rost să o faci”, a răspuns Mihoc. Apoi, a vorbit despre profesorii pe care i-a avut în facultate și i-a amintit pe: Mihai Gingulescu,  Constantin Doljan, Puica Piteșteanu și pe cei care la acea vreme erau asistenți universitari: Gavril Pintea, Monica Ristea. Apoi, a povestit că se făceau schimburi cu facultatea din București, „și mergeam la Dem Rădulescu”, explicând că schimburile erau ușor de făcut pentru că erau puțini studenți. „Erau 16 studenți în toată facultatea”.

„Eram foarte tari în centru și puțin în spate pe la Continental”

În continuare, a vorbit despre sistemul teatral, precizând că crede în toate formele de teatru, dar că crede în teatrul de proiect care ar veni mai ușor în întâmpinarea numărului mare de absolvenți la nivel național.

În cazul teatrelor naționale și de stat, Mihoc a spus că „Numirile de directori în România se fac politic, din 90 până azi”. „Și eu am fost unul și am luat concursul. După aia, am fost doi, am luat concursul și după o lună domnul ministru caramitru mi-a spus: nu pot, că tu faci acolo jale. Asta cu reforme, cu chestii, Nicu, nu se poate, îmi pare foarte rău și l-a numit pe celălalt după o lună de discuții politice. La numit pe celălalt care a dus teatrul, după umila mea părere, Naționalul timp de 10 ani a înghețat. Adică eram foarte tari în centru și puțin în spate pe la Continental”, a spus Mihoc. Spre finalul discuției cu Ana Maria Galea, Mihoc a apreciat că în prezent Târgu Mureșul stă bine în ceea ce privește teatrul.

Despre „limba încrederii”

„Suntem un centru cultural și interetnic, dar asta o folosim, doar când facem spectacole. Dacă joacă cinci actori maghiari și cinci români spunem că e interetnic – nu e! (…) E o tâmpenie, fără margini pentru că ei comunică într-o limbă acolo, limba română sau maghiară, nu e interetnic. Ar trebui și unii și alții să învețe și o altă limbă în orașul ăsta, cu toții, limba încrederii. Asta lipsește în acest oraș. A încrederii. Nu dacă e român sau maghiar, dacă e bun sau rău, despre asta trebuie să vorbim. Suntem aici două comunități puternice și fondurile structurale pentru dezvoltare nu ajung aici. (…) De ce oare? Pentru că avem orgolii, pentru că avem avem o grămadă de chestii, pentru că avem neputințe. (…) Nu știm să avem încredere”, a spus Mihoc.

La final, Nicu Mihoc ne-a spus o poezie de Ana Blandiana, „Descântec de ploaie”.

Intermediile live au fost susținute de trioul: Erika Kecskés Ávéd – vioară, Csilla Kecskés Ávéd – violoncel și Éva Ávéd – pian, și de duo-ul de jazz: Koszika – voce și Szasz Csaba – chitară.

 

Valentin COVACIU

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *