Primarul din Sângeorgiu de Pădure, scrisoare deschisă pe Facebook

 

„NU era deloc necesară intimidarea copiilor și colegilor mei!”

 

Primarul oraşului Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltan, a publicat o scrisoare deschisă, pe pagina sa de Facebook, pe tema recentelor percheziţii ale Serviciului de Investigaţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, atât la sediul Primăriei, cât şi la locuinţa sa.

 

Redăm, în rândurile de mai jos, conţinutul integral al documentului.

 

„Dragi prieteni, colegi, apropiați îngrijorați,

Stimați denunțători,

Împreună cu familia și colegii mei suntem la finalul unei zile interesante în care am primit ”vizita” unui grup numeros de oameni, unii cu cagule sau fără cagule, care au intrat în casa noastră, în birourile noastre și vrând-nevrând au stârnit teamă în rândul familiei și colegilor mei.

Angajații/ polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat percheziții în mai multe locații/ imobile, printre care și la Primărie, dar și la domiciliul meu personal. Au căutat documente, contracte, hotărâri, etc. referitoare la funcționarea Primăriei.

Copiii mei, strângându-și mama cu putere, îi priveau îngroziți, ”oamenii răi”. Colegii mei, deși uimiți de ceea ce se petrece, au stat la dispoziția polițiștilor și s-au conformat cererilor. Am încercat să îmi păstrez calmul, să înțeleg cumva ce se întâmplă în jurul meu și să îi încurajez pe cei care s-au speriat de acest scenariu. Un singur lucru însă mi-e greu să înțeleg, de ce a fost necesară o asemenea apariție agresivă în Sângeorgiu de Pădure? Sincer, dacă venea oricine la Primărie și spunea că în urma unui denunț efectuează un control, i-aș fi prezentat orice act, document de care avea nevoie în acest scop. NU era deloc necesară intimidarea copiilor și colegilor mei. I-aș fi primit cu poarta deschisă, nu era cazul să se comporte ca în filmele de acțiune, noi suntem genul de părinți care ne protejăm copiii de agresivitatea caracteristică zilelor noastre. Suntem acum cu toții acasă, împreună cu familia, le mulțumesc tuturor pentru interes, îngrijorare, mesajele de încurajare. NU doresc nimănui, nici măcar denunțătorilor mei, o asemenea zi și astfel de trăiri.

Dar le vom depăși pe toate, la fel și această situație. Pentru binele Dumneavoastră, al vostru, al nostru deopotrivă. Azi, înțeleg pe deplin situația Şcolii Romano-Catolice din Târgu-Mureș, pe acei profesori, părinți și mai ales pe acei copii.

Vă mulțumesc tuturor pentru această zi, am un nou scut în jurul meu. Ce nu te omoară, te întărește!

„Rezist!”

(S.T.)

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *