Dans anti-bullying, câștigătorul concursului „Împreună pentru viitor”

 

Joi, 6 aprilie, am asistat la un concurs de dans deosebit și cu un format aparte. În Concursul Național „Împreună pentru viitor” se înscriu echipe formate din elevi cu cerințe educative special și din elevi voluntari din unităţile de învăţământ care derulează parteneriate în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC). La etapa județeană  a concursului organizat de Inspectoratul Școlar Județean Mureș și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mureș s-au înscris patru echipe la secțiunea dans modern și o echipă la secțiunea dans tradițional.

Simona Elena Turcu, inspector școlar învățământ special și arte, coordonatorul județean SNAC, a ținut câte un discurs scurt la începutul și la sfârșitul competiției. „Felicit și încurajez imlicarea elevilor, ca voluntari, în activități desfășurate cu persoane aflate în dificultate, în scopul susținerii procesului de incluziune socială și de dezvoltare a acestora. Astfel de activități speciale stimulează, formează și mențin puntea prieteniei între copii”, a spus inspectorul școlar.

Echipele

Echipele care au concurat în secțiunea dans modern au fost: „Dreaming of Paradise – United Dance Crew” – reprezentată  de elevii  Colegiului Naţional „Unirea” și  Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CESI) nr. 2 Târgu Mureş, coordonați de profesorii:  Bako Aliz  de la  CN „Unirea” și de Dósa Izabella Veronika  și Răzvan Câmpean, profesori psihopedagogi  de la CESI nr. 2; „Swan`s Dream”, echipa elevilor Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu” Târgu Mureş şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Târgu Mureş   coordonată de profesorii: Luminița Crașovan de la CESI nr. 1 și Raluca Matei Pop de la Liceul Pedagogic; „Puternici împreună!”, echipă alcătuită din elevi ai Liceul Tehnologic Nr. 1 din Sighișoara  și copii din CESI nr. 2 – Modul Sighișoara. Echipă îndrumată  de Ion Ștef  de la Liceul Tehnologic Nr. 1, Dana Hajnal Floare și Fulop Gyongy de la  CESI nr. 2 – Modul Sighișoara; și echipa „Stamina” alcătuită din elevii de la Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” Reghin, coordonaţi de profesoara Böjte Kinga, şi copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 3 – SAM Reghin, coordonați de Cristina Cota și Emese Ardelean.

La secţiunea dans tradiţional a participat echipa „Păstrătorii Tradiției” formată din elevii de la Şcoala Gimnazială „Florea Bogdan” Reghin, coordonaţi profesorul Dănuț Moldovan, şi copii de la CESI nr. 3 – SAM Reghin, coordonați de Alina Pușcaș, Anamaria Sattler și de kinetoterpeutul Camelia Moldovan. Recuzita și costumele au fost asigurate de Vasile Hajdu.

La etapa regională a Consursului de dans „Împreună pentru viitor” s-au calificat echipele „Stamina” și „Păstrătorii tradiției”.

„Contează omenia”

„Lucrez în cadrul SNAC de aproape 10 ani, când începi să faci dans împreună cu beneficiarii, în primul rând contează prietenia care se leagă. După aceea încep pregătirile, copiii trebuie să se familiarizeze unii cu alții, dar acest act de voluntariat nu începe numai cu dansul și nu se sfârșește aici. În momentul în care încep să lucreze împreună, trebuie petrecut mult timp să ne cunoaștem, să știm ce vrem și contează omenia – ajutorul reciproc și aprecierea pe care o primim și o dăm. Cred că asta înseamnă spiritul voluntariatului. Esența acestui concurs este că creația începe în interiorul omului, după care punem ideile împreună și iese ceva magnific cum ați văzut astăzi”, mi-a spus Böjte Kinga, profesor consilier școlar la Liceul Tehnologic „Lucian Blaga” din Reghin, coordonatorul elevilor din echipa „Stamina”, câtigătorii secțiunii de dans modern.

Ediție jubiliară

„Ne-am prezentat în fiecare an la concurs. Anul acesta este o ediție jubiliară, se sărbătoresc  10 ani de SNAC în județul nostru și am vrut să scoatem în evidență esența SNAC-ului prin dansul pe care l-am prezentat. Am pregătit un dans contemporan anti-bullying care am vrut să aducă în atenția oamenilor tot ceea ce ține agresivitatea care există în societate, în școală și poate chiar și între noi. Ne-am dorit să punem în scenă, cu atât mai mult cu cât copii noștri sunt beneficiari, noi vrem să scoatem în evidență faptul că, indiferent de unde vii și unde vei merge, contează foarte mult câtă grijă ai de celălalt”, a explicat tema dansului echipei „Stamina” Cristina Cota, psihopedagog în cadrul CESI nr. 3 SAM Reghin.

„Eu sunt voluntar și împreună cu prietenii mei noi am făcut o coregrafie pentru acest concurs. Pregătirea a durat destul de puțin, noi am aflat pe ultima sută de metri.  Acest lucru mi se pare foarte impresionant pentru că în acest timp scurt noi am reușit să facem ceva care a fost apreciat de juriu. Ei (copiii de la CESI) au avut multă voință, care contează foarte mult”, mi-a spus Natalia Seoca, elevă a Liceului „Lucian Blaga” din Reghin. Natalia a participat și anul trecut la concurs și consideră că voluntariatul în cazul SNAC „te ajută foarte mult să comunici cu oamenii și cu să te exprimi. Pentru că în capul tău o idee poate fi foarte clară, dar să o exprimi și să o evidențiezi este altceva și așa înveți cum să te exprimi în fața altora, să înțeleagă ce idei ai și asta contează și în viața de zi cu zi, oricând”.

Etapa națională a Concursului de dans „Împreună pentru viitor” va avea loc în luna mai în Târgu Mureș, așa că felicităm echipele care le vor reprezenta județul și le urăm să se întoarcă pentru a dansa în Târgu Mureș și în etapa națională a competiției.

 

Valentin COVACIU

 

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *