Jaf legitimat
Exasperat de modul în care este administrată Justiția în România, mureșeanul Leo Kohn, cetățean româno-german, a decis să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strassbourg. După 10 ani de procese interminabile, Leo Kohn – care plecase definitiv din țară în urmă cu 46 de ani – a ajuns la limita răbdării. Imaginea României poate fi din nou “șifonată”, dar se pare că acest lucru nu prea mai interesează pe nimeni, în mod deosebit. Și asta, în ciuda faptului că se clamează, sus și tare, că avem o justiție care face eforturi notabile pentru a se alinia normelor europene. Se clamează într-adevăr, dar ceea ce facem cu adevărat vor aprecia alții.
Familia Kohn – o familie numeroasă și prosperă a urbei noastre în perioada interbelică – a sfârșit tragic, după aplicarea legilor rasiale de către Ungaria hortystă. Csete Bela, primar în 1943 la Sângeorgiu de Mureș, încercase, cu forța, să-l determine pe Samuil Kohn – tatăl lui Leo Kohn – să semneze un act de vâzare-cumpărare a Băilor Sângeorgiu de Mureș. Refuzul bătrânului Kohn l-a costat pe acesta un an de deportare în lagărul Kistarcsa din Ungaria. Întors acasă, Samuil Kohn, precum și ceilalți membri ai familiei și rudele lor – 52 în total -, au fost deportați în 1944 și apoi asasinați în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Doar Leo Kohn și doi veri (unul aflat în prezent în Israel, iar altul, Rozsa Miklos, în Elveția), au supraviețuit cumplitei tragedii. Eliberat din lagăr, tânărul Kohn, care nu împlinise 18 ani, s-a întors în România, unde avea să trăiască o altă experiență tragică. După ce toate bunurile mobile și imobile ale familiei sale au fost confiscate de autoritățile comuniste, Leo Kohn a fost pus la un moment dat în situația de a alege între a rămâne în România și a face cerere de plecare definitivă în Israel. Alegând cea de-a doua variantă, Kohn a devenit, practic, un proscris pentru autoritățile comuniste. Dat afară din serviciu, Kohn, împreună cu soția și cei doi copii, a trebuit să facă eforturi supraomenești pentru a supraviețui, timp de mai multe luni, până la aprobarea plecării definitive din România. Leo Kohn a luat-o de la capăt, la început în Israel și apoi în Germania (la Hanovra), unde trăiește în momentul de față alături de familia sa. Și-a reclădit viața din temelii, după cele două experiențe tragice prin care i-a fost dat să treacă și care l-au marcat definitiv – fascismul și comunismul -, dar ceea ce este mai important, a reușit în viață. În prezent, Leo Kohn, în vârstă de 76 de ani, este o persoană cât se poate de activă și de influentă în viața politică din Germania.
“Restitutio in integrum” – doar vorbe în vânt
În cazul lui Leo Kohn acest principiu nu se aplică. Hățișurile justiției mureșene sunt de nebiruit. De foarte mult timp, Kohn solicită statului român retrocedarea bunurilor imobile care au aparținut familiei sale: o casă din Târgu Mureș, situată pe strada Aurel Filimon, la nr. 21, o altă casă din Târgu Mureș, situată pe strada Arany Janos, la nr. 2 (cea în care se află în prezent filiala Mureș a Băncii Å¢iriac), un teren de casă situat pe strada Avram Iancu din Târgu Mureș, Băile din Sângeorgiu de Mureș, restaurantul, hotelul și un teren agricol în aceeași localitate, două mori, una în Sângeorgiu de Mureș și o alta în Sântana de Mureș, precum și un teren agricol în comuna Chinari. În demersurile sale pentru retrocedarea Băilor din Sângeorgiu este ajutat de familia Farkas. Pentru a argumenta revendicările făcute, Leo Kohn aduce atât documente, cât și martori. Cu toate acestea, situația trenează nepermis de mult. Fel de fel de subterfugii și chichițe juridice întârzie un deznodământ favorabil. “Se amână pronunțarea, se pronunță amânarea, spune Leo Kohn. Am impresia că am devenit un fel de Don Quijote, pentru că mă lupt cu morile de vânt. Vin des în România pentru a mă interesa de mersul proceselor mele, dar cred că am intrat pe un teren înfundat. Sunt tot mai convins că în România este vorba de o justiție nefuncțională. Zece ani de procese… și nu mi s-a retrocedat nimic. E dincolo de limita mea de înțelegere, dar și de limitele bunului simț. Energia și banii pe care i-am cheltuit până acum meritau, cu siguranță, o cauză mai bună. De aceea am ales să mă adresez la CEDO”.
Palme de la presa germană
“Un jaf legitimat” – așa se intitulează unul din articolele apărute cu puțin timp în urmă în Frankfurter Allgemeine Zeitung, un important săptămânal german. Articolele referitoare la cazul lui Leo Kohn în mai sus menționatul săptămânal german au continuat. Impactul a fost foarte mare, contribuind la accentuarea imaginii negative pe care o are țara noastră în străinătate. Publicația germană prezintă și un scurt istoric al acțiunilor lui Leo Kohn, inițiate cu foarte mult timp în urmă: Kohn a început încă din 1980 să facă demersuri pe lângă statul român, pentru restituirea proprietăților confiscate de comuniști în 1948. S-a lăsat înșelat atunci de propaganda mincinoasă lansată de Ceaușescu în străinătate, cu scopul de a câștiga susținere în rândul emigrației române, cu influență în sfera politicii germane și internaționale. După 1990, demersurile lui Kohn pe lângă autoritățile române au continuat cu și mai mare amploare, solicitând ceea ce – așa cum susține – i se cuvenea de drept. Deși cadrul juridic părea favorabil, toate acțiunile întreprinse au fost lipsite de succes. Pe fondul acestei situații, Kohn a decis să se adreseze justiției mureșene. Iar procesele sale începute în 1996 continuă și acum.
Un CV impresionant
Leo Kohn a absolvit Politehnica la Iași și a obținut doctoratul în metalurgie în Germania. Este membru al Asociației Deținuților Politici din România, filiala Mureș, și a fost decorat de statul german cu Crucea de Merit – cea mai înaltă distincție a Germaniei -, pentru lupta sa în favoarea bunelor relații între popoare și religii. Este o persoană cunoscută și activă, cu relații deosebite în mediul politic german și internațional.
Leo Kohn: “Sunt de-a dreptul dezamăgit. La unul din termenele unui proces am fost chemat din Germania într-o zi de sâmbătă. Bineînțeles că am fost chemat degeaba. Am cheltuit bani, timp, nervi… N-a interesat pe nimeni. Nici măcar o scuză… Cred că Justiția română are o mare problemă. Și nu este vorba numai de modul de administrare al Justiției, ci de reforma structurală a sistemului de drept din România, care în prezent permite o serie de subterfugii, de refugii, amânări… Procesele durează nepermis de mult, sperându-se probabil ca petentul să renunțe sau să moară… Îmi pun sincer întrebarea ce șanse are în fața instanțelor din România un simplu cetățean?”
Mărturii
1. “Subsemnata Mureșan Rozalia cu domiciliul în Sângeorgiu de Mureș, str. Bisericii, nr. 795, județul Mureș, (…) prin prezenta declar că, în perioada 1934-1943, familia mea care a lucrat la Băile Sărate din Sângeorgiu de Mureș, chiar și subsemnata, i-am ajutat pe părinții mei la transportarea apei potabile (…) și am cunoștință directă despre faptul că numitul Kohn Samuilă (tatăl lui Leo Kohn) a fost proprietarul acestei băi în perioada de mai sus și că susnumitul a suportat toate cheltuielile legate de întreținerea, repararea, administrarea imobilului și a instalațiilor aferente (dată la Târgu Mureș în fața notarului public Holbach Ștefan…)”
2. “Subsemnatul Opriș Gheorghe, cu domiciliul în Sângeorgiu de Mureș, str. Gării, nr. 1142, județul Mureș (…) în calitate de vecin (…) prin prezenta declar că am cunoștință directă despre faptul că numitul Kohn Samuilă, decedat în anul 1944, a fost proprietarul imobilului sus descris și faptul că susnumitul a suportat toate cheltuielile legate de întreținerea, repararea, administrarea, funcționarea imobilului și a instalațiilor, începând din anul 1934…(dată la Târgu Mureș în fața notarului public Holbach Ștefan ….)”
3. “Subsemnatul Rozsa Miklos, până la data deportării noastre am domiciliat în Târgu Mureș, str. Morii și am fost reprezentantul societății de asigurare Adriatica. Cumnatul meu Samuel Kohn, cu soția Klara Kohn și copiii lor (…) aveau în acel timp domiciliul în Sântana de Mureș. În 1938, Samuel Kohn și doamna Klara Kohn au încheiat la Adriatica două asigurări de viață ca proprietari pe următoarele valori patrimoniale (se enumeră valorile patrimoniale) Dată în Elveția, la Zurich în fața notarului public.”
Nicolae BALINT
