Arghezi şi "Câinele andaluz"

Ce legătură ar putea fi între marele nostru poet Tudor Arghezi şi filmul \"Câinele andaluz\" a lui Bunuel? Aparent nici una. Şi totuşi o anume legătură există..., fiul nelegitim al al lui Arghezi, Eliazar-Lotar, cel născut în 1905 la Paris. Figură boemă, etern îndrăgostit, un aventurier neliniştit şi sensibil, Eliazar-Lotar moştenise în bună parte trăsăturile de caracter ale tatălui său, şi mai ales un anume simţ al aventurii. Eliazar-Lotar

a fost evocat într-un mod foarte sugestiv de prima soţie a lui Marin Preda, Aurora Cornu, care în 1965 - la scurt timp după divorţul de autorul \"Moromeţilor\" - plecase din ţară şi se stabilise la Paris.

 

\"Cel mai mare poet de la Mihai Eminescu încoace\", aşa îl numeşte Tudor Vianu pe Tudor Arghezi (1880-1967), pseudonimul literar cu care a intrat în conştiinţa posterităţii Ion N. Theodorescu, poet, prozator, autor de opere dramatice şi neîntrecut pamfletar. În 1896, Arghezi a debutat în poezie sub semnătura Ion Theo, în revista \"Liga ortodoxă\" a lui Alexandru Macedonski.

Puternic atras de simbolism, în această perioadă a scris ciclul \"Agate negre\", integrat apoi în primul volum, \"Cuvinte potrivite\"(1927). Pamfletar de temut, a debutat în publicistică în \"Facla\" lui N.D. Cocea, apoi a editat şi tipărit el însuşi diferite reviste şi ziare.

După Primul Război Mondial, a fost închis de autorităţile române pentru un an la Văcăreşti, acuzat de colaboraţionism, deoarece scrisese în două reviste progermane, \"Gazeta Bucureştilor\" şi \"Scena\".

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost închis în închisoarea de la Târgu-Jiu, pe motivul că a lezat autorităţile germane prin conţinutul pamfletului \"Baroane\".

O dată cu instaurarea comunismului, Arghezi şi opera sa au fost marginalizaţi, poezia lui fiind considerată decadentă. Reconsiderat după 1957, Arghezi s-a bucurat din nou de apreciere, atât pe linie culturală, ştiinţifică, dar şi pe linie politică, fiind ales nu numai membru al Academiei Române, dar şi al Marii Adunări Naţionale.

După 1970, opera sa a fost tot mai mult apreciată, acordându-i-se elogii şi aprecieri deosebite, iar studiile referitoare la creaţia sa, care au apărut într-un număr foarte mare, au pus în valoare originalitatea operei argheziene.

 

Viaţa secretă a diaconului Iosif

Tudor Arghezi a avut o copilărie nefericită şi o tinereţe zbuciumată. Nu şi-a încheiat studiile şi a lucrat ca muncitor într-o fabrică, în paralel publicând versuri în diferite reviste. În 1899 s-a călugărit, iar între 1900-1905 a fost diacon la Mitropolie. Până în 1910 a călătorit în străinătate, oprindu-se la Fribourg, în Elveţia, unde a fost găzduit într-o mânăstire.

A audiat cursuri universitare la Geneva şi a învăţat să lucreze ca bijutier şi ceasornicar.

Reîntors în ţară, Arghezi s-a căsătorit şi a avut doi copii, pe Mitzura-Domnica Arghezi, născută în 1924, şi care astăzi, la venerabila vârstă de 82 de ani, face încă politică (PRM) şi pe Iosif-Baruţu, născut în 1925, care a lucrat mai întâi ca ucenic la imprimeria \"Potigraful Mărţişor\", fondată de Tudor Arghezi, apoi a devenit asociat.

După apariţia în \"Scânteia\", ziarul oficial al Partidului Comunist din România, a articolului \"Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei\", Arghezi a fost interzis ca poet, dar şi familia sa a avut de suferit. Baruţu Arghezi a fost dat afară de la studiile universitare şi închis pentru un an la Jilava, pe motiv de complicitate la acţiuni îndreptate împotriva orânduirii comuniste.

După revenirea lui Arghezi în viaţa literară, Baruţu s-a întors în publicistică şi a lucrat la revista \"Albina\". Pentru a-şi trata fiul bolnav, Baruţu a plecat în Elveţia, ţară în care trăieşte şi în prezent. Ceea ce se ştie însă mai puţin despre Arghezi, fostul diacon Iosif, este faptul că dintr-o legătură nelegitimă pe care a avut-o în 1905 cu profesoara Constanţa Zissu, a rezultat Eliazar-Lotar, mai mare cu douăzeci de ani decât ceilalţi doi copii ai lui Arghezi.

Foarte puţine lucruri se ştiu şi despre relaţia peste timp dintre marele poet şi fiul său nelegitim.

 

Fotograf şi operator la \"Câinele andaluz\"

Intuind probabil care avea să fie destinul României, dar mânat şi de un anume spirit de aventură - întreaga sa viaţă fiind de fapt o aventură perpetuă - Eliazar Lotar a fugit din România agăţat sub un tren. Şi-a trăit viaţa intens, uneori chiar prea intens, dar a fost un talentat fotograf şi operator de film, apreciat de marile personalităţi artistice precum Bunuel, Prevert sau Giacometti.

Într-o evocare a Aurorei Cornu, prima soţie a lui Marin Preda, stabilită şi ea în Franţa în 1965, care-l cunoscuse cu mai mult timp în urmă pe fiul lui Arghezi, spunea despre acesta că arăta cu treizeci de ani mai bătrân. \"Însoţitor şi ghid de suflet, declara Aurora Cornu într-un interviu acordat unui ziar central din România, mi-a fost Ely Lotar, fiul neligitim al lui Arghezi sau fiul păcatului, făcut de marele poet pe vremea când era călugar. Pe Ely îl cunoscusem încă din ţară, unde venise pentru câteva zile să-şi vadă tatăl… Ei bine, în 1965, când am ajuns la Paris, lumea părea mai indiferentă ca oricând… Ceea ce mă interesa, însă, era lumea artistică. Eram dornică să cunosc, să ascult, să fiu contemporană cu cei mai mari scriitori ai lumii\". Boema franceză cu specificul ei este foarte bine surprinsă de Aurora Cornu în acelaşi interviu, din care nu lipseşte figura centrală, Eliazar Lotar: \"Ajutată din plin de Ely - un om care avea 60 de ani, dar arăta de 90, cu mâini albe, frumoase şi cap de împărat roman decadent - am intrat în boema Parisului, fără nici un ban, fără casă. M-am luat după Ely, care nu avea domiciliu şi dormea în camere de hotel. Era un fotograf de geniu şi, după ce făcuse nişte documentare celebre cu Bunuel şi Prevert, acum era bun prieten cu Giacometti. Un an de zile, Ely mi-a arătat Parisul by night, hălăduind prin bistrouri şi cluburi de jazz, în timp ce Giacometti venea în urma noastra şi plătea totul. În acea vreme exista o solidaritate a boemei - când un artist se îmbogăţea, tot grupul lui de amici profita. Era o lume nebună şi frumoasă, mai ales cartierul St. Germain, unde puteai trăi alături de toate geniile din lume, cu condiţia să nu fii bogat, ci boem ca ei. De altfel, la Paris se petrece un lucru extrem de curios - a fi sărac şi artist e o condiţie ca să reuşesti aici\".

Din păcate, Eliazar Lotar nu şi-a legat numele de prea multe realizări. A aderat la suprarealism şi a intrat în memoria culturală a omenirii ca un important fotograf şi operator de film. Prea puţini sunt cei care ştiu astăzi, spre exemplu, faptul că Eliazar Lotar a filmat celebrul \"Câine andaluz\", în regia lui Bunuel după un scenariu de Dali, film realizat în 1929 şi care s-a bucurat de un enorm succes.

 

\"O personalitate cu o mare libertate de gândire, o intelectuală adaptată perfect stilului aristocratic european\", aşa a caracterizat-o pe scurt academicianul Eugen Simion pe Aurora Cornu. Fosta primă soţie a lui Marin Preda este prozatoare, poetă, actriţă şi regizoare şi trăieşte de mai bine de patruzeci de ani în Franţa. A debutat în poezie la 14 ani. Începând din 1954, timp de patru ani, destinul a unit-o cu Marin Preda, iar în 1965, la scurt timp după divorţ, a părăsit România. Paris, Londra, New York au fost spaţiile de creaţie preferate în mod deosebit de Aurora Cornu. A interpretat rolul principal în filmul lui Eric Rohmer, \"Le Genou de Claire\". În Anglia a realizat şi jucat într-un controversat film de lung metraj, \"Bilocation\". A scris critică de poezie pentru \"Europa Liberă\". În 1985 a intervenit pe lângă guvernul francez pentru eliberarea unei echipe de televiziune răpită de terorişti în Liban. Printre ostatici s-a aflat şi Aurel Cornea, producător de televiziune, cu care s-a şi căsătorit ulterior, cavaler de onoare fiindu-le Jacques Chirac, pe atunci premier al Franţei. Acum locuieşte la Paris, într-un cartier situat în apropierea Turnului Eiffel. Scrie în continuare şi publică poezie şi proză în limbile română, franceză şi engleză. Este autoarea volumului \"Poezii\" (republicate în 1995) şi coautoare, alături de Eugen Simion, la un dialog despre Marin Preda, dar şi a volumului \"Marin Preda - Scrisori către Aurora\" (2001). Figurează alături de Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ştefan Bănulescu, D. R. Popescu, Ana Blandiana, Nicolae Manolescu în volumul \"Histoire de la literatures, Enciclopédie de la Pléiade\", publicată de Raymond Queneau la Editura Gallimard.

 

Însoţitor şi ghid de suflet, mi-a fost Ely Lotar, fiul neligitim al lui Arghezi sau fiul păcatului, făcut de marele poet pe vremea când era călugăr. Pe Ely îl cunoscusem încă din ţară, unde venise pentru câteva zile să-şi vadă tatăl… Ajutată din plin de Ely - un om care avea 60 de ani, dar arăta de 90, cu mâini albe, frumoase şi cap de împărat roman decadent - am intrat în boema Parisului, fără nici un ban, fără casă. M-am luat dupa Ely,

care nu avea domiciliu şi dormea în camere de hotel. Era un fotograf de geniu şi, după ce făcuse nişte documentare celebre cu Bunuel şi Prevert, acum era bun prieten cu Giacometti. Un an de zile, Ely mi-a arătat Parisul by night, hălăduind prin bistrouri şi cluburi de jazz, în timp ce Giacometti venea în urma noastra şi plătea totul... (Prima soţie a scriitorului Marin Parda, Aurora Cornu, stabilită în 1965 în Franţa, vorbind despre Eliazar Lotar, fiul nelegitim al lui Arghezi)

 

Nicolae BALINT