Repetitie generala, 15 noiembrie 1989

O revolta spontana care la fel ca si revolta minerilor din 1977, a constituit un semnal clar ca regimul comunist din România se afla de ani buni într-o criza majora. Cele petrecute la Brasov pe 15 noiembrie 1987 au reprezentat de fapt preludiul si “repetitia generala” a evenimentelor ce aveau sa se petreaca în decembrie 1989, chiar daca “actorii principali” aveau sa fie altii, iar scenariul „revazut si îmbunatatit”.

Ar fi fost probabil o zi ca oricare alta. Chiar daca era duminica, era una terna, cenusie la fel ca mai toate zilele existentei noastre comune din timpul regimului comunist. Un grup de oameni curajosi i-au dat însa o alta semnificatie. Foarte putini dintre noi o cunosc. Dezamagirea celor care au fost anchetati si condamnati sau tacerea vinovata si complice a anchetatorilor de atunci, dar si a regimului actual, fac ca evenimentele de acum 20 ani sa fie în continuare putin cunoscute. În manualele noastre de istorie sunt consemnate lapidar cateva idei scurte despre revolta muncitorilor de la Brasov.

“Desteapta-te române!”

Pe data de 15 noiembrie 1987, la Brasov ca de altfel în întreaga tara, se desfasurau alegerile de deputati. Steagurile cu secera si ciocanul si cele cu chipul iubitului conducator se aflau peste tot în Brasov, nu numai la sectiile de votare. La Primaria orasului si la Comitetul judetean de partid se asteptau rezultatele care – oare cum altfel – aveau sa fie cele prevazute, adica bine cunoscutul procent de 99,9% participanti la un scrutin în care candidatii erau doar cei propusi de Partidul Comunist. În jurul orei 10,00 linistea orasului a fost spulberata. O mare parte din muncitorii de la uzina “Steagul Rosu” din localitate au pornit într-un mars de protest spre centrul Brasovului. Pe masura ce înainta, coloanei i s-au adaugat sute si chiar mii de oameni. Erau elevi, studenti, muncitori, oameni de diferite profesii care pentru prima data aveau curajul sa protesteze si aveau sa o faca – asa cum se va vedea – cu mult curaj, dar si cu multa furie. În fata Spitalului Judetean s-au auzit cuvintele din “Desteapta-te române!”, imn ce avea sa fie din nou intonat în decembrie 1989. Tot atunci s-au strigat si sloganurile: “Jos Ceausescu!”, “Jos comunismul!”, “Vrem libertate si pâine!”, “Vrem duminica înapoi!”, “Vrem mâncare la copii!” si “Vrem lumina si caldura!”. Pe strazi nu mai putea fi vazut în acele momente nici un militian, circulatia era blocata peste tot. A fost o revolta ce a surprins autoritatile în primele momente având în vedere ca cea mai mare parte din lucratorii aparatului de militie si securitate se aflau în dispozitiv, pe la sectiile de votare pentru a asigura desfasurararea corespunzatoare a alegerilor.

Opulenta celor din Consiliul judetean PCR

S-a stabilit la ancheta ulterioara evenimentelor, ca unul din locurile principale unde a început revolta a fost sectia 440 (Matriterie-Modelarie). Spiritul contestatar s-a manifestat înca din dupa-amiaza zilei anterioare, cea de 14 noiembrie, când muncitorii au constatat cu surprindere ca li s-au facut, fara nici cea mai mica explicatie, retineri din salarii. La încercarea de a afla care sunt cauzele au fost acuzati de instigare la greva. A doua zi – desi era duminica se lucra – au întrerupt lucrul si au plecat spre sediul Primariei si Consiliului judetean de partid pentru a cere explicatii. Aici evenimentele au degenerat ajungându-se la bruscari si devastari, situatie generata în mod deosebit de opulenta în care traiau si lucrau cei din aparatul de partid. Acest fapt a fost constatat de cei care au patruns în cele doua cladiri si care aruncau pe geamuri, celor ramasi afara, portocale, pâine, sticle de cola, tigari fine. Ceea ce pare absolut firesc astazi, atunci parea un adevarat lux în conditiile în care aproape toate alimentele de baza erau cartelate, ca în vremuri de razboi. Desi autoritatile au fost luate prin surprindere au reactionat rapid si unitar, coloanele cu manifestanti au fost în cele din urma împrastiate si s-au operat imediat arestari. Cele mai multe arestari

s-au facut însa a doua zi si în zilele urmatoare.

Anchetele, procesul si urmarile

Arestarile s-au facut în zilele ce au urmat destul de discret si “politicos”. Cei vizati – si au fost peste trei sute de persoane – erau invitati la Militie pentru o declaratie. Acolo însa au urmat brutalitatile si mai ales torturile. Anchetele, pentru unii din cei arestati, s-au desfasurat atât la Brasov, cât si la Bucuresti. Identificarea capilor revoltei s-a facut pe baza prelucrarii imaginilor realizate de sectia “F” (filaj) din Securitate, pe baza informatiilor obtinute prin tortura de la cei arestati în prima si a doua zi, dar mai ales pe baza informatiilor oferite de retelele de informatori din intreprindere si din întregul oras. “Sistemul” functiona eficient. Pentru a se lucra cu operativitate, echipele de anchetatori au fost suplimentate cu efective din alte judete. Procesul muncitorilor a avut loc pe data de 3 decembrie 1987 si s-a desfasurat cu usile închise. A fost foarte atent monitorizat de primul-secretar al judetului, Petre Preoteasa, si de Securitate. Cu o zi înainte, pentru buna lui desfasurare venise de la Bucuresti chiar ministrul de Interne Petre Postelnicu. Anterior, în numeroase sedinte de partid, se ceruse chiar pedeapsa cu moartea, pentru a da un exemplu. 61 din cei arestati initial au fost condamnati la pedepse cu executare la locul de munca între 6 luni si 3 ani, iar suplimentar

s-a luat masura îndepartarii lor din oras si a stabilirii domiciliului obligatoriu în alte orase, desi hotarârile cu privire la asemenea masuri fusesera abrogate înca de la sfârsitul anilor ’50. Sotiilor acestora li s-a cerut sa-si urmeze sotii sau sa divorteze fiind permanent tracasate de organele de Securitate si Militie. Câtiva dintre cei ce au condus revolta au murit inexplicabil. Cele mai cunoscute cazuri sunt cele ale lui Cornel Vulpe si Vasile Vieru, oameni tineri, care au murit la scurt timp dupa ancheta îmbolnavindu-se fulgerator si ireversibil. Dupa 20 ani de

atunci, nimeni nu a fost tras la raspundere pentru brutalitatea cu care au anchetat. Numele lor se cunosc, dar foate multi dintre ei ocupa functii de raspundere si în prezent. Este bine cunoscut cazul fostului colonel (de atunci) Ionas, astazi general de politie.

O complicitate

tacita si condamnabila

La vremea aceea informatiile cu privire la cele petrecute la Brasov au fost strict controlate de partid si de Securitate fiind instituit un embargou total. Nu s-a stiut aproape nimic nici în localitatile apropiate din judet si cu atât mai putin în cele din afara judetului. Informatii însa ne parveneau pe calea undelor, de la posturile de radio “Europa Libera” si “Vocea Americii”. Erau ascultate cu teama fara a fi comentate de teama informatorilor. De asemenea informatii importante despre revolta muncitorilor de la Brasov se aflau inserate în coloanele unor ziare din strainatate, în mod deosebit din Franta, Italia si Germania. În presa româneasca, atât în cea centrala, dar si în cea locala nu aparea nici cel mai mic indiciu despre cele petrecute. Titlurile lunii noiembrie 1987 din ziarele românesti erau cele referitoare la rezultatele alegerilor, vizita întreprinsa de Ceausescu în Yugoslavia, vizita ce urma sa o faca în Egipt, vizita oficiala de prietenie a presedintelui Etiopiei… Daca embargoul instituit asupra informatiilor referitoare la cele petrecute la Brasov, sunt de înteles pentru un regim totalitar asa cum a fost cel din România comunista, retinerile pe care le mai au autoritatile române de azi în a pune la dispozitie întreaga documentatie cu cele petrecute atunci, nu au nici o explicatie plauzibila. Daca nu este slabiciune atunci în mod cert nu poate fi altceva decât un soi de complicitate tacita si condamnabila.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com