Șase luni în infern

În timp ce noi privim, relaxați, la televizor, cum în Afganistan mor oameni, câțiva dintre semenii noștri, militari români, urmăresc acest lucruri pe viu sau chiar sunt prinși în scenarii care, nu de puține ori, au finaluri dramatice. Și-au asumat acest risc și sunt plătiți pentru asta. Asta nu le diminuează însă curajul, pentru că puțini dintre noi ar accepta să păcălească zilnic moartea, pentru aproximativ 70 de dolari pe zi. Printre cei care au participat în prima parte a acestui an la operațiunile de menținere a păcii din Afganistan se află și câțiva mureșeni. Misiunile lor s-au desfășurat în orașul Kandahar și în împrejurimi. În rândurile de mai jos puteți citi experiența trăită acolo de unul dintre ei. Din motive care țin de logica militară, nu îi facem public numele. Îi vom spune soldatul X.

Florin Marcel: Cum ai ajuns să participi la această misiune?

Soldatul X: La fiecare 6 luni se face o selecție pe baza dosarelor depuse. Evident, se ține cont de performanțele militare, dar se dau mai multe teste. Asta după ce o comisie studiază dosarul, să vadă dacă ești potrivit pentru o misiune de acest gen. După ce ți-a fost acceptat dosarul trebuie sa dai mai multe teste: engleză, sport, vizită medicală, examen psihologic etc. Am trecut și eu prin aceste teste și am fost acceptat.

F.M.: Care au fost motivele pentru care ai acceptat să faci acest pas?

Soldatul X: A fost vorba și de bani, dar și de faptul că astfel treci printr-o experiență pe care nu o întâlnești prea des în cariera de militar. Cunoști o altă civilizație și ai ocazia să întâlnești soldați din alte țări, să-ți faci prieteni de prin alte părți ale lumii.

F.M.: Ai avut vreo ezitare, după ce ai fost acceptat? Nu ai regretat faptul că ai luat această decizie?

Soldatul X: Nu. Nici vorbă. Înainte să mă înscriu, m-am gândit bine la riscuri, la posibilele consecințe. Dacă nu eram hotărât nu mă înscriam. Am decis să merg, deci nu mai aveam la ce să mă gândesc.

F.M.: Ce au spus cei din familie?

Soldatul X: Nu au fost deloc încântați. Își făceau griji, lucru, de altfel, normal, dar nu au avut ce să facă. A fost decizia mea și eram prea hotărât, ca să mai fie loc de discuții. Le-am promis că am să-i sun cât mai des posibil.

Poliție militară și escortă

F.M.: Ați participat la o instruire specială înainte să plecați?

Soldatul X: Da. Am avut un stagiu de pregătire, la Cluj, de 3 luni, în care am fost instruiți pe domeniul pe care urma să ne desfășurăm misiunea. S-a pus foarte mult accentul și pe limba engleză, chiar dacă la testare rezultatele au fost bune.

F.M.: Cum a fost prima întâlnire cu Afganistanul?

Soldatul X: Am fost șocat din cauza vremii. În 6 ianuarie am plecat de aici, de la frig, și am găsit la Kabul o căldură de peste 25 de grade. De la aeroport am plecat spre bază, în niște mașini blindate, așa că pe drum nu am putut să vedem nimic. După ce am ajuns în campus, am stat de vorbă cu cei pe care îi schimbam. Ne-au explicat ce avem de făcut și ne-au dat sfaturi. Cu alte cuvinte ne-au împărtășit din experiența lor. Am stat 5 zile împreună. Au venit cu noi prin oraș și ne-au arătat diferite locații, trasee. Apoi ei au plecat ,iar noi am intrat în misiune.

F.M.: Care era misiunea voastră acolo?

Soldatul X: Eram, practic, poliție militară. Efectuam patrulări prin Kabul și când era cazul și în afara orașului. Teoretic, aveam treabă doar cu armata, dar trebuia să intervenim și când erau probleme în trafic. Apăreau deseori ambuteiaje, se bloca circulația și atunci noi trebuia să intervenim. De mai multe ori, am fost nevoiți să mergem și în munții din apropiere, în strâmtoarea Jalalabad, apăreau deseori blocaje serioase în circulație. Practic, ore în șir nu se mai mișca nimic pe șosea din cauza traficului dezorganizat. Mergeam împreună cu poliția locală și trebuia să rezolvăm problemele. În afară de asta, am făcut, în mai multe rânduri, și misiuni de escortă, când venea sau pleca vreun om politic sau militar important. Așa s-a întâmplat și când a venit președintele Traian Băsescu.

F.M.: Cum comunicați cu localnicii?

Soldatul X: Aveam cu noi interpreți, care cunoșteau limba engleză. Așa ne puteam înțelege.

F.M.: Cum era Kabulul?

Soldatul X: Un oraș mare, cu peste un milion de locuitori, majoritatea foarte săraci. Mulți dintre ei erau și neîngrijiți, murdari. Cei mai amărâți dintre ei locuiesc în munți, în peșteri. Stau acolo toată iarna și vin în oraș doar vara. Blocuri în oraș sunt foarte puține. Majoritatea locuiesc în case făcute din lut. Interesant este că mulți au în jurul caselor niște garduri foarte înalte. Nu poți să vezi ce au în curte.

F.M.: Au de ascuns ceva?

Soldatul X: Nu știu, dar majoritatea gardurilor sunt făcute astfel încât să nu vezi nimic înăuntru.

Circulație fără indicatoare. Dar cu mine

F.M.: De ce apar atâtea probleme în circulație?

Soldatul X: Există foarte multe mașini, majoritatea mărci japoneze. Nu au nici un semn de circulație, așa că nu sunt nici reguli. Trece care cum vrea. La intersecții e legea junglei. Mașinile nu sunt nici măcar înmatriculate. Să nu mai vorbim despre permise de conducere. Acum, recent, a apărut un birou care va încerca să se ocupe de înmatricularea mașinilor. S-a întâmplat de multe ori să mergem la accidente de circulație și să nu găsim nici un act la localnicii care erau implicați în respectivul accident.

F.M.: Care erau cele mai mari riscuri la care erați expuși?

Soldatul X: Din fericire, față de acum un an-doi, orașul e ceva mai sigur, dar această siguranță este relativă. O săptămână e liniște, după care se aude o explozie. Se întâmplă și acum să sară în aer mașini sau chiar clădiri. Fie că e vorba de bombe sau mine. Focuri de armă, mai puțin. Acum civilii nu mai circulă pe stradă cu arma pe spate. Există mari probleme cu minele. Mai nou, acestea sunt puse în șosea, în asfalt. Cine are nenorocul să treacă peste o astfel de mină, pe care nu are cum să o vadă, își riscă viața. Cum țara se află într-o perioadă de reconstrucție, iar drumurile se repară tot timpul, vă dați seama ce periculos este. Se mai folosesc în atentate mașinile capcană, sau chiar kamikaze. Chiar în perioada în care am fost noi acolo, un biciclist s-a aruncat în aer, în oraș.

F.M.: Ați fost aproape de o astfel de explozie?

Soldatul X: S-a întâmplat să fim în apropiere. O dată am trecut în patrulare pe lângă un internet café, care după o jumătate de oră a sărit în aer. Au murit atunci mai mulți civili. Practic, pericol era tot timpul. Orașul este foarte aglomerat, cu o mulțime de oameni de la care nu știi la ce să te aștepți. Eram două patrule, alcătuite, în total, din 5 oameni. Oricând se putea întâmpla orice.

F.M.: Care a fost cel mai greu moment în perioada petrecută în Afganistan?

Soldatul X: E greu de spus, dar cred că cele mai dificile ore le-am petrecut în munte, în strâmtoarea Jalalabad, când am participat la o misiune de decongestionare a traficului. Circulația a fost blocată. Erau oameni cu camioane, care stăteau de 3 zile acolo. Erau înghețați, înfometați. Ne puteam aștepta la orice de le ei. Era extrem de frig. Din fericire am scăpat cu bine și din acea situație.

F.M.: Ați avut vreun incident cu civilii?

Soldatul X: Nu. Ne mai certam cu ei, dar probleme mari nu au fost.

F.M.: Vă cereau bani civilii?

Soldatul X: Ne mai cereau, dar nu aveam voie să le dăm nimic. Așa era regulamentul. O sticlă de apă sau o ciocolată la un copil s-a mai întâmplat să dăm.

F.M.: Ca militari, cum erați priviți de populație? Nu vă priveau cu ostilitate?

Soldatul X: În general nu. Noi românii ne comportam omenește cu ei, deci nu aveau motive să ne dușmănească. Depindea și de zone. Mulți lucrează pentru armate, pentru că armata construiește acolo. Dacă își câștigă pâinea din asta nu au de ce să te privească cu ură.

F.M.: Câte ore erați în misiune pe zi?

Soldatul X: Câte 12 ore. Făceam două zile, apoi două nopți și după aceea două zile libere.

F.M.: Trebuia să purtați, obligatoriu, vesta antiglonț și cască de protecție și în baza militară?

Soldatul X: Nu, în bază nu erau obligatorii, însă eram obligați să stăm îmbrăcați în ținută militară. Singurele momente în care aveam voie să dăm jos hainele militare erau pe terenul de sport sau la sala de forță. În schimb nu aveam voie să ne despărțim de armă nici acolo.

F.M.: E grea vesta?

Soldatul X: Nu e ușoară. Are cam 12 kilograme

F.M.: Ce făceați în timpul liber?

Soldatul X: În primul rând dormeam. Apoi, mergeam la sala de forță, jucam volei sau fotbal. Aveam televizor, satelit, DVD Palyer. Dintre posturile românești puteam urmări doar TVR România Internațional.

F.M.: Aveați voie să consumați acool?

Soldatul X: În campul german erau permise două beri. Beai două beri, după care trebuia să pleci, pentru că nu mai primeai.

Dracula camp

F.M.: Ați avut probleme cu militari din alte țări?

Soldatul X: Nu, dimpotrivă. Noi, românii, eram foare bine văzuți. Asta, în primul rând, pentru că eram foarte bine pregătiți. Chiar dacă la capitolul tehnică militară, cei din alte țări erau mai bine dotați, noi stăteam foarte bine la capitolul pregătire. Chiar eram foarte apreciați de străini. Campul nostru se numea Dracula Camp. Era o tablă acolo, făcută de cineva care a fost înaintea noastră. Veneau mulți militari străini și își făceau poze lângă ea.

F.M.: Reușeați să vorbiți ușor cu cei de acasă?

Soldatul X: Da. Nu era nici o problemă în această privință. Puteam suna acasă zilnic. Aveam acces și la internet. Deci, îi puteam liniști pe cei din familie. De asemenea, pe internet puteam să ne punem la curent cu ceea ce scriau ziarele românești.

F.M.: Presa românească reda fidel ceea ce se întâmpla în Afganistan?

Soldatul X: Nu întotdeauna. De multe ori se exagera. Uneori chiar prea mult. S-a vorbit, la un moment dat, de holera care i-a afectat pe mulți dintre locuitorii orașului Kabul, ori lucrurile nu erau deloc așa.

F.M.: Ce te-a impresionat cel mai mult în această experiență?

Soldatul X: Lipsa de civilizație de acolo. Diferența de civilizație. Vedeai, de multe ori, pe marginea drumului hoituri de oi, pline de muște, din care se cumpăra carne. Altădată am văzut pe cineva care jupuia o vită, tot pe marginea drumului. Peștii stăteau ore în șir pe tarabe, la soare. Sărăcia te frapează. Multă mizerie.

F.M.: Cum a fost când te-ai întors?

Soldatul X: Foarte bine. Când am ajuns în țară nu era prea cald. Era o vreme răcoroasă, plăcută. E plăcut sentimentul de a te vedea din nou acasă, printre cei dragi.

F.M.: Ai repeta această experiență, dacă ai mai avea ocazia?

Soldatul X: Nu. Și nu pentru că mi-e teamă sau din alte considerente de ordin profesional, ci pur și simplu pentru că am alte planuri cu viața mea. Aici, acasă.

A consemnat Florin MARCEL

Operațiunea Enduring Freedom, din Afganistan, a reprezentat prima campanie anti-teroristă dusă de armata americană după atentatele care au lovit Statele Unite, la 11 septembrie 2001.

România s-a alăturat operațiunii în vara anului 2002. Armata română participă la operațiunile americane din Afganistan cu un batalion de infanterie și o grupă de ofițeri de legătură. De asemenea, în Afganistan se mai află încă două detașamente. În total, pe teatrul de operațiuni din această țară se găsesc peste 500 de militari români. Trei dintre ei și-au pierdut viața în Afganistan, doi în cursul anului 2003, iar unul în aprilie 2005.

Fiecare militar care a plecat în Afganistan are o asigurare de viață și în cazul în care este rănit, în funcție de gradul de invaliditate, el poate primi o anumită sumă de bani, potrivit asigurării încheiate.

Atmosfera din Afganistan este ostilă.

Vara căldura este copleșitoare, aproximativ 45 de grade la umbră, iar iarna temperatura scade până la -25 de grade C.

Aici sărăcia e cruntă. Singurele momente de bucurie ale majorității afganilor sunt atunci când primesc ajutoare.

Media de vârstă a bărbaților în Afganistan este de 45 de ani, dar viața oamenilor este plină de boli.

Lipsa alimentelor, igiena precară și bolile infecțioase fac ravagii printre localnici. Un sfert dintre copii mor înainte să împlinească 5 ani.

Începând din aprilie 2005, situația de securitate din Afganistan s-a deteriorat considerabil, acțiunile luptătorilor talibani crescând numeric și în intensitate. Nivelul riscurilor și amenințărilor la adresa Forțelor Coaliției și administrației afgane este deosebit de ridicat.