Uncategorized

Consiliul PCR la Târnăveni

Consiliul Local Târnăveni s-a întrunit joia trecută într-o ședință ordinară și totuși, extraordinară, toate proiectele fiind votate în doar trei ore. Consilierii din Târnăveni s-au prezentat la masa tratativelor cu câteva proiecte care s-au lăsat cu mari polemici în rândul aleșilor. Aprobarea contului de execuție al bugetului local pe 2005, aprobarea contului de execuție al bugetului la SC Comunale SA, precum și “consimțirea” Actului Constitutiv al RA Aquaserv SA au reprezentat pentru câteva ore punctele cu care

s-au delectat consilierii.

Din cele 14 puncte prezente pe ordinea de zi, cel mai disputat a fost cel privitor la problemele SC Comunale SA. Se pare că societatea din Târnăveni înregistrează către bugetul de stat datorii care depășesc suma de 30 de miliarde lei, în condițiile în care unitatea nu înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 42 de miliarde lei anual. În atare situație, SC Comunale se află la un pas de a intra în lichidare judiciară. Situația a fost prezentată cel mai bine de către consilierul PPRM Emil Ciurcă, acesta considerând că atâta timp cât societatea se află într-o situație de criză, cel mai bine ar fi ca atât managerul societății, Ani Vasile, cât și membrii Consiliului de Administrație (CA) să-și înainteze elegant demisiile. “Ei se fac vinovați de modul în care decurge activitatea la Comunale.

M-am săturat! De câteva mandate, lună de lună, se discută problemele de la SC Comunale. La fel cum, pe toată această perioadă, nu am auzit nimic cu privire la managementul defectuos pe care îl aplică cei din conducerea acestei societăți. Vina aparține și primarului, care a aprobat conducerii un salariu mult mai mare decât are el însuși”, a concluzionat consilierul. În replică și nu prea, primarul Octavian Popa s-a grăbit să-și motiveze erorile, apreciind că la a doua negociere i-au scăpat lucrurile de sub control.

ComArdeleana SRL, la un pas de lichidare

În aceeași situație spinoasă se află și SC ComArdeleana SRL. Și în cazul acesteia, datoriile înregistrate par a depăși cu mult veniturile anuale înregistrate de către firmă. În condițiile în care ComArdeleana SRL ar intra în lichidare judiciară, problema pare să devină cu adevărat una socială, cu atât mai mult cu cât nu mai puțin de 700 de persoane, angajați ai societății, vor fi puși în situația de a-și căuta de lucru în altă parte. Deși mult discutată, problema societăților cu datorii exorbitante a rămas nesoluționată, trecându-se la alte subiecte.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Actului Constitutiv al RA Aquaserv SA a trecut ca prin “apă”, grație primarului Popa, care a gâdilit puțin orgoliul consilierimii din Târnăveni: “Dacă la Sighișoara și Iernut proiectul a trecut, trebuie să meargă și la noi”. Rând pe rând, celelalte puncte prezente pe ordinea de zi au trecut ca la Congresul PCR, cu unanimitate de voturi.

Monica MĂEREAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close