Uncategorized

Dr. Dora Santa: ”žEste mai economic să previi boala decât să o tratezi”

Dr. Dora Santa, medic de familie și dietetician-nutriționist licențiat, ne-a acordat un interviu în care ne vorbește de ce s-a înființat asociația și care sunt obiectivele pentru acest an.

Reporter: De ce a luat ființă Asociația „Bio Nutrițieâ€?

Dr. Dora Santa: Asociația „Bio Nutriție†a luat ființă datorită cererii colegelor dieteticiene, care au venit să-mi spună că ar dori să lucreze împreună cu mine și atunci ne-am gândit la o posibilitate cât mai bună de a lucra și ne-a venit ideea să facem o asociație, pentru că deocamdată legislația nu autorizează profesia de dietetician ca profesie liberală. Neputând lucra ca medici, ca și cadre medicale specializate în nutriție și dietetică, ne-am gândit că am putea face educație pentru sănătate, să sensibilizăm lumea cu privire la cât de economic este să previi boala decât să o tratezi și să ținem cât mai multe workshop-uri în care să putem să ne dezvoltăm și noi înșine pregătindu-ne pentru aceste evenimente, recapitulând tot ce am învățat în facultate și purtând discuții interactive cu pacienții. Nu numai pacienții pot să învețe de la noi, ci și noi putem să învățăm de la ei, mai ales că pacienții care au trecut prin boală știu poate mai multe lucruri datorită faptului că ei au citit foarte mult numai despre boala lor.

Rep.: După primul workshop din acest an, ce ne puteți spune despre participanți? Care a fost feedback-ul lor?
D.S.: Primul workshop pe care l-am organizat anul acesta a ieșit foarte bine. Sala a fost plină. Ne-a părut rău doar pentru că nu am putut să purtăm un dialog cu participanții așa cum am fi vrut, în sensul că eu mi-am închipuit că pacienții vor fi mai curajoși, mai puțin timizi și mai atrași de discuții. Ar fi trebuit să fie un pic mai interactivă această întrevedere cu pacienții. Prelegerea a fost un pic mai lungă și poate este și aceasta o cauză a timidității lor, însă cu fiecare ediție vrem să învățăm și noi lucruri noi, să căpătăm experiență și probabil vom reuși să demarăm acțiuni prin care să-i atragem în discuții mai ușor, pentru că eu consider că într-un workshop este bine ca toți membrii participanți să ia cuvântul, să se simtă utili și importanți. În general, dacă ai curaj, ai numai de câștigat. Noi am gândit aceste evenimente ca o modalitate prin care pacienții pot să-și povestească experiența, să spună cu ce probleme se confruntă, ele fiind o șansă de a învăța mult mai rapid și economic.

Rep.: V-ați propus să organizați lunar câte un workshop?
D.S: Da, dorim să organizăm lunar câte un astfel de workshop. Anul trecut am avut în total patru workshop-uri, deci nu am reușit să ținem prea multe, dar, în schimb, am ținut 65 de cursuri în 5 licee, cursuri care au fost absolut voluntare. A fost o muncă imensă. În acest an, am decis să nu mai mergem pe această parte, pentru că ni s-a părut o muncă prin care nu ne atingem țelul. Nu am constatat ca elevii să fi făcut apel la noi după ce am ținut acele cursuri, deși acolo, pe loc, au fost foarte multe cazuri în care au stat și în pauză și ne-au pus întrebări, dar la solicitarea de a ne scrie pe e-mail întrebări sau probleme, am avut în total vreo patru sau cinci scrisori, în care ne spuneau că doresc să slăbească și ne cereau ajutor. În momentul în care le spuneam că îi așteptăm la cabinet pentru discuții, cu mama, cu un părinte, ei se opreau acolo și nu s-a finalizat nimic. Așadar, neavând un feedback pozitiv, cuantificabil, am decis să nu mai organizăm astfel de cursuri. Pe lângă workshop-uri, ne-am gândit să edităm și pliante și broșuri pe care să le împărțim chiar și în cabinetele medicilor de familie sau în cabinetele medicilor diabetologi, cardiologi și celorlalți specialiști. Dacă vom găsi într-adevăr uși deschise, noi am dori să colaborăm cât mai mult, îi invităm la workshop-urile noastre, unii dintre ei participă prin a ne ajuta cu partea de prezentare și ne dau anumite sugestii. Am dori să atragem mase cât mai mari de populație în această mișcare de conștientizare a sănătății. Ne-am gândit să colaborăm în continuare și cu alte asociații, la fel cum anul trecut am colaborat cu Asociația Română de Cancer „Destine Comune†și am avut două workshop-uri destul de consistente.

Rep.: Câți membri are acum Asociația „Bio Nutriție†și cine se poate înscrie în continuare?
D.S.: Asociația are 7 membri, dar este deschisă celor care doresc să ni se alăture. Pot să fie chiar și 100 de membri simpatizanți. Chiar am editat niște carduri de membri ai clubului de workshop-uri și sperăm să fie din ce în ce mai mulți membri ai clubului pentru o nutriție sănătoasă.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close