”Legea lui Murphy”, adusă la Reghin de Şerban Borda

Toată lumea a auzit de legile lui Murphy, cel puţin cei care încă mai ştiu să râdă sănătos de tot ce ni se întâmplă. Ele vor poposi duminică seara pe terasa Clubului Dogma din Reghin aduse de actorul Şerban Borda. Născut la Reghin, Şerban a absolvit Universitatea de Arte din Târgu-Mureş după care a luat calea vestului, românesc ce-i drept, fiind în prezent actorul Teatrului Regina Maria din Oradea. Nu am ratat ocazia reîntoarcerii lui Şerban acasă la Reghin şi am stat un pic la poveşti despre ce-a făcut, ce face şi ce e cu această “Legea lui Murphy” de duminică seara din Dogma.

Reporter : Cum te-ai decis să dai la teatru ?

Şerban Borda : Eu am terminat matematica-fizica la Liceul nr.2 din Reghin. Prin clasa a IX-a mă vedeam mai degrabă doctor, în niciun caz artist, deşi desenam binisor şi cu atât mai mult nu mă vedeam actor. Doar că doctor nu cred că putem să devin din cauza unei ciudate fobii legată de ace şi sange. Dacă aş fi ajuns doctor probabil că aş fi stabilit recordul de leşinuri. Când mi-am dat seama de chestia asta chiar nu ştiam ce să fac. Am zis că aleg ceva usor. Nu a fost chiar aşa. Alegerea am luat-o şi cu ajutorul unor profesori faini din liceu care , poate fără să-şi dea seama m-au influenţat pe mine, şi nu numai. E vorba de domnişoara Hortensia Tarna, profa de franceză care ne-a dus oarecum silit la nişte concerte şi pe la teatru, Sabin Urzică, profu’ de istorie, un profesor-prieten cu elevii, în adevăratul sens al cuvântului. Un mare cuvânt au avut de spus şi colegii mei de liceu, Cristi colegul meu de bancă de la care am încasat cele mai dureroase lovituri în momente neaşteptate, chestii de care acum ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze, Delia, Timi, Mihai şi tot anturajul de prieteni de la “Alfa” (o crâşma faină în Reghin prin anii ‘90). Am avut noroc cu părinţii care mi-au acordat şi ei o şansă şi m-au ajutat să fac pregătire pentru facultate. Aici, un mare cuvânt la avut de spus profesorul Dumitru Pătru. Cam aşa a fost.

Rep.: Cum a fost contactul cu această artă ?

Şerban Borda : Aveam impresia că totul va fi foarte uşor, că nu e mare lucru să urci pe scenă şi să straluceşti, doar că am început să realizez că meseria asta e ca un aisberg. Partea aia nevazută, care e imensă reprezintă munca depusă şi doar partea de deasupra, minusculă, reprezintă spectacolul.

Rep.: Ai intrat la teatru, la Universitatea de Arte din Târgu Mureş. Cum a fost perioada facultăţii ?

Şerban Borda : Am avut noroc de o facultate minunată cu nişte colegi aleşi pe sprânceană, toţi foarte talentaţi, în afară de mine, care eram genial. Glumesc. Aram în clasă Rareş Budileanu, Elena Purea, Alexandru Pavel, Carmen Vlaga, Serenela Mureşan. Ne-am trezit cu toţii ca nişte răcani şi nu ştiam de unde să ne adunăm. Eram timizi, eram mici şi nu ne venea să credem că am intrat la „tiatru”. Apoi s-au legat nişte prietenii solide, ca în armată. Ne mai vedem pe la festivaluri şi ne regăsim cu mare bucurie de fiecare dată. Ne amintim de neajunsuri, de certuri, de profesori, de prostii, de profesorii care nu mai sunt.

Rep.: Ai absolvit UAT în 1999. Ce a urmat ?

Şerban Borda : Am absolvit  la clasa profesorului Ion Săsăran şi am plecat la Bucureşti, la Festivalul şcolilor de teatru. Eram hotarât să merg să dau concurs la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. În Bucureşti am auzit că e un concurs la Oradea. Văzusem in anul III de facultate un spectacol genial de la Oradea, la un festival de  la Targu-Mureş „Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vişniec în regia lui Petru Vutcărău şi asta m-a făcut să iau trenul spre Oradea să dau concurs, cu gândul să merg şi la Piatra Neamţ a doua zi. Am luat concursul însă nu am mai avut  bani să mai ajung la Piatra. Am plecat apoi în Franţa cu un spectacol şi la întoarcere toate concursurile erau date. Aşa că am hotărât să stau un an la Oradea. Anul ăsta se fac 16 ani de când sunt actor aici, la Teatrul Regina Maria, Trupa Iosif Vulcan.

Rep.:Care au fost cele mai mari satisfacţii pe care ţi le-a adus teatrul ?

Şerban Borda : Am jucat în spectacole minunate aici la Oradea. Satisfacţia supremă e atunci când munca ta e apreciată, când lumea te salută la fiecare pas pe stradă cu un zambet larg.

Rep.: Care au fost spectacolele şi regizorii care te-au marcat ?

Şerban Borda : Am câteva spectacole foarte dragi mie care se leagă şi de regizorii cu care am lucrat şi de colegii mei. Dar provocarea rămâne întotdeauna următorul spectacol. Amintesc aici spectacolelel  „Fantastica şi trista poveste a candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici” de Gabriel Garcia Marquez, regia Ion Sapdaru, “Medeea” de Euripide, regia Ion Sapdaru, “Electra” după Sofocle şi Euripide, regia Mihai Măniuţiu, “Terorism” de Vladimir şi Oleg Presniakov, regia Claudiu Goga, “Şi cu violoncelul ce facem?’’de Matei Vişniec, regia Petre Vutcarau, ,”Ursul’’de A. P. Cehov, regia Petre Panait, “Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov, regia Petre Panait. “Proorocul Ilie’’de Tadeusz Slobodzianek, regia Szabo K. Istvan, ,”Biloxi Blues’’de Neil Simon, regia Ovidiu Caiţă, ,”Cei ce nu uită şi aşteaptă”, regia Gavriil Pinte, “Cometa”, regia Radu Alexandru Nica, “Cancun”, regia Theodor Cristian Popescu, “O poveste foarte simplă”, regia Elvira Rambu, „Legea lui Murphy” şi “ŞŞŞŞŞT”

Rep.: Un capitol aparte pentru tine îl reprezintă Teatrul de copii.  Care este povestea lui şi a implicării tale în acest proiect ?

Şerban Borda : Teatrul de copii e proiectul meu de suflet. Nu e un teatru în adevăratul înţeles al cuvntului. E un teatru fără sală de spectacole, doar cu o mică sală de repetiţii unde în codiţii de laborator, împreună cu 20 de copii fac spectacole adevărate, cu lumini, costume şi muzică compusă special. Închiriem săli de spectacole şi jucăm pentru publicul din Oradea. Anul acesta însă am reuşit să jucam şi în alte 12 localităţi , gratuit pentru 2000 de spectatori. Mă găndesc că poate dacă aş fi avut şi eu şansa asta era mai bine. Sunt mândru de copiii mei (şi aici o includ şi pe fiica mea, Mara) şi sunt bucuros că ei îmi vor plăti pensia. Sunt pe mâini bune.

Rep.: În ce alte proiecte te-ai implicat ?

Şerban Borda: Am făcut multă vreme dublaj de voce pentru desene animate. Am fost vocea câtorva zeci de personaje, am pus voce pentru aplicaţii în limba româna pentru Iphone şi Ipad, am colaborat cu teatre din ţară, am regizat spectacole cu copii în cateva localităţi, produc spectacole proprii.

Rep.: Revi în oraşul tău natal cu un spectacol. Când ai jucat ultima dată la Reghin ?

Şerban Borda: Cred că se întâmpla prin 1999 cu spectacolul „Domnişoara Nastasia”, unul dintre spectacolele noastre de licenţă.

Rep.: Ce aduce spectacolul “Legea lui Murphy” de duminică seara din Dogma ?

Şerban Borda : Menirea teatrului e aceea de a distra, spectacolul meu asta urmăreşte. E un spectacol lectură, o comedie presărată cu momente mici de pantomimă şi unele momente de stand-up.

Rep.: Mai  sunt valabile legile lui, mai ales acum cu toată nebuneala socială şi  politică?

Şerban Borda : Asa cum Shakespeare şi Caragiale sunt foarte actuali, acelaşi lucru e valabil şi la Murphy.

Rep.: O invitaţie pentru public să vină duminică seara la Dogma  să vadă “Legea lui Murphy”.

Şerban Borda : Nu puteţi critica decât ceea ce aţi văzut. Aşa că….criticaţi-mă!