Interviu

Liliana Moldovan: ”žSă fii bibliotecar este o artă!”

Reporter: Să ne povestiți, pentru început, cum v-ați gândit să scrieți această carte. De unde a venit inspirația?

Liliana Moldovan: Ideea conceperii unui volum de interviuri pe teme biblioteconomice s-a născut cu vreo 12 luni în urmă, după lansarea unui alt volum de interviuri „Punerea pe gânduriâ€. Dacă în „Punerea pe gânduri†am purtat dialoguri cu personalități care reprezintă cultura română din diaspora, Germania, Chișinău, Canada, Grecia, SUA, Elveția, și cu scriitori, profesori universitari, directori  de biblioteci din țară, în „Pași prin Bibliosferă†am dorit să așez în lumina reflectoarelor bibliotecile românești cu noianul de servicii de lectură, documentare, educaționale și sociale pe care aceste instituții le oferă permanent comunității.

Rep.: Ce semnificație are titlul cărții?

L.M.: Alegerea titlului, după cum  mi-au atras atenția persoanele care au parcurs cartea, a fost una inspirată. Ideea de bibliosferă trimite, fără îndoială, la universul cărții, al lecturii, la multitudinea de activități care se desfășoară într-o bibliotecă și la cultura scrisă, fără de care societatea ar fi mult mai săracă și mai neprimitoare.

Rep.: Despre ce este vorba în această carte? Știm că ea conține 21 de interviuri cu persoane care au legătură directă cu biblioteca.

L.M.: Personajele principale ale cărții sunt câteva biblioteci publice românești și două biblioteci universitare, ale căror manageri și angajați au reușit să traseze un drum plin de succes în domeniul managementului cultural și al serviciilor de bibliotecă. În cele 21 de interviuri – directorii bibliotecilor Județene din Arad, Cluj-Napoca, Oradea, Hunedoara, Suceava, Râmnicu-Vâlcea, Dolj, Focșani, Slobozia, Zalău, ex-directorii: Onuc Nameș și Dimitrie Poptămaș, directorii bibliotecilor universitare:  B.C.U „Lucian Blaga†– Cluj-Napoca†și B.C.U. „Carol I†– București, d-na Hermina Anghelescu de la Universitatea din Detroit, actuali și foști bibliotecari din Arad și Chișinău, alți specialiști în biblioteconomie  –  și-au exprimat punctul de vedere cu privire la trecutul, prezentul și viitorul bibliotecilor românești. Le mulțumesc din suflet pentru implicare, fără colaborarea lor și răspunsurile pline de sinceritate aceasta carte nu ar fi existat.

Rep.: Unde veți mai prezenta această carte și unde o pot găsi doritorii?

L.M.: Nu știu sigur unde voi mai prezenta volumul întâi al „Pașilor prin Bibliosferă†care a beneficiat deja de 3 lansări: la Cluj, Slobozia și Târgu-Mureș. Există semnale despre o posibilă lansare a volumului al doilea, la Zalău. Știu însă, că cititorii și bibliotecarii care vor să achiziționeze această carte trebuie să se adreseze editurii ECOU TRANSILVAN din Cluj-Napoca.

Date de contact: http://www.edituraecou.ro,  telefon: 0364-730.441. Tot aici sunt invitați să vină și autorii care doresc să își tipărească cărțile la această editură tânără, cu personal calificat, capabil să satisfacă exigențe variate.

Rep.: Dacă tot am ajuns la munca de bibliotecar, cum este această muncă? Sau cum este să fii bibliotecar?

L.M.: A fi bibliotecar este o artă! Meseria de bibliotecar se face cu pasiune și rezultă din dragostea pentru cărți și cultură, din respectul pentru cetățeni și comunitatea deservită.

Rep.: Ce planuri de viitor aveți?

L.M.: În privința planurilor de viitor un singur lucru este cert: nu voi trăda niciodată pasiunea pentru scris, pentru științele comunicării și informării, nu voi trăda pasiunea pentru arta interogării jurnalistice, deprinsă ca redactor-voluntar la Agenția de presă Așii Români www.asiiromani.com, din Nürnberg, Germania.

Rep.: Și, în final, cum a fost lansarea din Târgu-Mureș? 

L.M.: Lansarea la Târgu-Mureș, a „Pașilor prin Bibliosferă†a fost emoționantă, a atras un public numeros și mi-a întărit convingerea că simpatia pentru arta interviului și interesul pentru cultură și activitățile variate desfășurate în biblioteci sunt încă extrem de vii și nu vor înceta niciodată. Mi-a rămas în memorie și mesajul prof. univ. dr. Andrei Marga, care, deși nu a reușit să participe la lansare, a salutat apariția cărții. Îi mulțumesc domnului Andrei Marga pentru încrederea acordată, le mulțumesc doamnelor Monica Avram și Nadia Baciu pentru prezentările pline de substanță  iar celor prezenți la lansare le mulțumesc pentru căldura pe care mi-au transmis-o și pentru faptul că am petrecut împreună o seară extraordinar de frumoasă.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close