Uncategorized

Mărturii din Iad

Războiul din Irak s-a transformat într-un al doilea Vietnam pentru Statele Unite ale Americii. În cei trei ani și jumătate care au trecut de la declanșarea conflictului și-au pierdut viața peste 2800 de militari americani, iar numărul soldaților uciși de insurgenți crește cu fiecare lună. Conform ultimelor sondaje de opinie, peste două treimi din americani sunt convinși că Administrația Bush este pe cale să piardă războiul.

“O belea a naibii de mare”. Astfel arată situația din Irak în viziunea lui James Baker, fostul secretar de stat în timpul președintelui George Bush sr. Lider al unei comisii de experți care evaluează situația din Irak, Baker s-a întors vizibil șocat dintr-o vizită efectuată la Bagdad și în împrejurimile sale. Contrastul dintre realitatea dură de pe teren și declarațiile optimiste ale Casei Albe a fost denunțat și de un oficial al Departamentului de Stat, Alberto Fernandez. Într-un interviu acordat televiziunii Al-Jazeera, Fernandez, director al Biroului pentru Afacerile Orientului Apropiat, a admis că întreaga lume “este martoră la eșecul american în Irak. Nu e vorba doar de un eșec al Statelor Unite, ci și de un dezastru pentru regiune. Cred că este ocazia nimerită pentru o critică viguroasă, deoarece Statele Unite au dat dovadă de aroganță și prostie în Irak. Ar trebui să exersăm o atitudine umilă în chestiunea Irakului. Fără nici o îndoială, au fost făcute multe greșeli în politica externă americană față de Irak.”

Abatorul irakian

Gravitatea situației a fost recunoscută până și de președintele George W. Bush, care a declarat pe 25 octombrie că “evenimentele din Irak repezintă o preocupare serioasă pentru mine și pentru americani. Știu că mulți americani nu sunt satisfăcuți de cele ce se întâmplă și nici eu nu sunt mulțumit.” Cu toate acestea, Bush a afirmat că America “câștigă și va învinge, cu condiția să nu plece înainte de a-și fi terminat treaba”. Declarația optimistă a lui Bush a fost făcută în condițiile în care octombrie 2006, cu cei aproape 100 de soldați americani uciși deja de rezistența irakiană, are toate șansele să devină cea mai sângeroasă lună din ultimii doi ani pentru forțele SUA. Bilanțul total de peste 2800 de militari lichidați în ultimele 44 de luni de război reflectă însă doar o parte din realitatea atroce cu care se confruntă Pentagonul pe teatrul de luptă din Irak. În încercarea de a prezenta o imagine necosmetizată a războiului, ziarul Washington Post a intervievat peste o sută de ofițeri și soldați care au participat la misiuni în Irak. Veteranii de război au fost lăsați să prezinte, în propriile cuvinte, experiențele prin care au trecut. Unii și-au amintit de giganticii păianjeni-cămilă, rapizi și înfricoșători la vedere, de muștele de nisip, de scorpioni, țânțari sau greieri zburători, alții de schimburile zilnice extenuante de 12 până la 20 de ore. Aproape toți au fost de acord că Irakul a fost o experiență groaznică, în care “era greu să-ți dai seama cine este inamicul”, unde “nu puteai niciodată să te relaxezi” iar “singura regulă era că nu există nici un fel de regulă”. Iată câteva din mărturiile supraviețuitorilor iadului irakian:

John Thomas, sergent – “Bombele erau peste tot. Te simți ca într-un film. Conduci prin oraș, vezi femeile ieșite pe ogor și pe copii și alți oameni cățărați pe acoperișuri, uitându-se la tine. Toți așteaptă pe acoperișuri să vadă cum ești aruncat în aer”.

Nathanial Slenker – “Este mult mai greu decât își imaginează majoritatea oamenilor, mai ales dacă ai o familie. Ești îngrijorat pentru familia ta. Pentru prietenii care sunt cu tine. Ești neliniștit pentru tine și pentru capacitatea ta de a face față situațiilor. Tot timpul ești îngrijorat.”

Greg Seely – “Era greu să-ți dai seama cine ți-e dușman. Practic, toată lumea se îmbracă la fel și arată la fel. Nu știi cine este terorist și cine nu.”

Tonya Shelley, sergent – „La un moment dat, vorbeam la telefon cu copilul meu și a avut loc un atac cu mortiere. Fetița m-a întrebat ce sunet s-a auzit și a trebuit să inventez ceva ca să nu-i spun despre ce e vorba”

Brian Onieal, caporal – „ Se trăgea tot timpul cu mortiere și rachete. M-am dus pentru provizii până în Al Asad, în vestul Bagdadului, ne-am oprit în Fallujah sau Baghdad, și de multe ori s-a tras cu focuri de armă sau rachete în elicopter… ești în alertă 24 de ore și ai experiențe „în pragul morții” în fiecare zi. Nu știi niciodată dacă nu cumva te vei întoarce acasă într-un sac… toate astea îți schimbă perspectiva asupra vieții. Uneori eram atacați în zori; loveau pista de decolare. Tot ce auzeai era bum-bum-bum…Într-o dimineață cinci rachete au aterizat cam la 100 de metri de mine. Una a lovit un cort ridicat pentru niște infanteriști care urmau să sosească noaptea. Ar fi murit cu toții dacă ar fi venit cu 12 ore mai devreme. După un astfel de atac, stai acolo și începi să-ți verifici corpul: „Mai am încă mâinile, mai am încă picioarele. Te miști încoace și încolo și te tot verifici…Acum am o mulțime de nopți nedormite, îmi aduc aminte de tot felul de lucruri. Uneori, în mulțime, mă cuprind sentimente de paranoia.”

Chris Bain, sergent – “Erau patru sau șase. Trăgeau cu puștile, tocmai când apunea soarele. Stăteam în spatele camionului, încercând să mă relaxez. Se auzeau focuri de mortiere. După câteva secunde un obuz a căzut la 50 de metri în fața noastră. Am sărit și i-am împins pe oamenii mei într-un loc sigur, încercând să-i protejez. Unul dintre soldați și-a rupt mâna după ce l-am apucat și

l-am aruncat sub camion pentru a-l feri de focul inamic. În acel moment un proiectil de mortier a aterizat la un metru în fața mea. Mi-a rupt tot antebrațul stâng. Apoi am încasat un glonț în cotul stâng. Îmi amintesc fiecare secundă. M-am trezit plin de sânge. Stăteam sub camion într-un șuvoi de sânge. Am pierdut peste un litru și jumătate și am avut mare noroc că nu l-am vărsat pe tot. Din cauza adrenalinei nu-mi simțeam brațul. Plângeam din cauza degetului, care fusese aproape retezat de explozie. Totul se derula parcă cu încetinitorul. Am văzut un medic. M-a întrebat “ce te doare”? Nu-l puteam auzi dar i-am citit de pe buze și i-am răspuns: “Degetul, mă omoară”. A răspuns: “Degetul tău? Å¢i-ai văzut brațul?”. I-am spus: “Ce problemă are brațul meu?”…Acum am probleme cu memoria pe termen scurt. Trebuie să port cu mine un calendar și o agendă… Mi-e foarte greu să dorm și de fiecare dată tresar când aud un zgomot puternic, cum ar fi artificiile trase pe 4 iulie. Ziua Independenței era sărbătoarea mea preferată dar acum este cea mai rea dintre toate”.

Michael Kelly, sergent (a activat în cadrul Centrului de Coordonare a Asistenței Umanitare, înființat pentru a rezolva plângerile și cererile populației irakiene) -“Trebuia să mă ocup de toți acești oameni. Aveam interpreți lângă mine. Oamenii veneau și-mi spuneau problemele lor. În fiecare zi vorbeam cu 30 până la 70 de oameni. Îmi amintesc că odată a intrat un bărbat, și-a scos haina iar intestinele îi atârnau. Am întrebat: ‘Tipul ăsta umblă?’ Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Mi-au spus că a fost rănit. I-am zis: “Ai nevoie de îngrijire medicală”. “Nu”, a răspuns el, “am nevoie de o slujbă”. Nu venise acolo pentru a se ocupa de intestine.”

Un alt lucru care l-a șocat pe Kekky a fost promiscuitatea camarazilor săi: “Noaptea, soldații se îmbătau și petreceau. Am băut în colegiu, așa că nu am vreo problemă cu băuturile, însă scopul meu a fost să scap cu viață din război. Când am ajuns acolo mi-am dat seama că nu este de glumă, așa că tot ce-mi doream era să ajung teafăr acasă. În ce privește sexul, ceea ce se întâmpla acolo era incredibil… Soldații se culcau cu soldați, și nu doar cu cei de grade mai mici. Te simți ca și cum ai putea muri în orice moment. Din această cauză arunci moralitatea pe fereastră. Pot să înțeleg acest lucru”.

Ajuns la finalul misiunii sale, Kelly a ajuns la concluzia că cea mai răspândită percepție greșită despre Irak este credința că irakienii își doresc ceea ce au americanii: „Nu sunt sigur că asta vor ei. Personal, cred că Bush este un imbecil. Nu-mi place ca cineva să-mi spună vreun lucru în maniera categorică în care Bush îmi spune că vom învinge acest război împotriva terorismului. Totul arată atât de negru și de alb de la Casa Albă iar când mergi în Irak realizezi că nu este negru și alb. În cazul în care m-ați întreba dacă această politică va avea sau nu succes, voi spune: nu, nu cred asta.”

Ultimele sondaje de opinie demonstrează că 66 la sută dintre americani cred că Statele Unite sunt pe cale să piardă războiul împotriva terorismului. Analiștii politici susțin că acest procent s-ar putea metamorfoza într-o înfrângere usturătoare a Partidului Republican, susținut de președintele Bush, la alegerile pentru Congres din luna noiembrie.

Ioan BUTIURCÄ‚

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close