Nicu Covaci: “Tinerii sa-si gaseasca coloana vertebrala si sa învete sa spuna NU”

Decenii la rând, cei de la Phoenix ne-au încântat cu muzichia lor minunata. În curând, la sfârsitul lunii august, Pasarea Phoenix va poposi pe malul Muresului, la Festivalul Peninsula. Pâna sa ajunga acolo, Nicu Covaci, liderul trupei, s-a oprit pret de o clipa sa ne mai povesteasca despre conditiile de zbor ale Pasarii Phoenix, trecute, prezente, dar mai ales viitoare…

Reporter : Încap doua sabii în aceasi teaca la Peninsula?
Nicu Covaci : Teaca este mare si frumoasa la Peninsula. Aici nu este vorba de o teaca, ci mai degraba  de etalarea unor valori,  începând cu Omega, care este o trupa foarte valoroasa, care a rezistat în timp, tocmai datorita calitatii. Noi am fost impresionati de calitatea lor înca din anii 70, când  i-am vazut prima data. Asa un sunet bun cum aveau ei atunci, nu am auzit niciodata. Acest lucru ne-a miscat si pe noi, ne-a facut sa ne preocupam mai mult de instalatiile de sunet.

Rep. : Suntem habarnisti la capitolul sunet?
N. C. : Din pacate, noi românii  nu avem ingineri de sunet, si Festivalul Peninsula este renumit nu doar pentru ca este unul multinational, ci pentru ca ofera si calitate. Au venit cei din Ungaria care au un sunet excelent, sunt profi în acest domeniu, iar noi, românii, nu ne prea pricepem la acest capitol.

Rep. : Neputinta sau indiferenta?
N. C. : Problema e ca nu-i prea preocupa, ei vor sa faca bussines, vor sa câstige un ban de pe azi pe mâine, fara sa  sa se îngrijeasca si de ziua de poimâine. Ei vor totul acum, si atunci te pacalesc, vin cu instalatiile de sunet, îti pun un prost la butoane si cu asta basta. Astazi, în România, cine nu mai vrea sa care boxe, se pune la masa de mixaj, si învârte de butoane, si îsi spune inginer de sunet. De când saracia îsi spun inginer de sunet, si cine i-a  învatat asta? Pe vremuri, în socialism, faceai Conservatorul, faceai electronica, ca sa ajungi inginer de sunet, si erau vreo trei, patru în toata tara.

Rep. : La întoarcerea în Romania, ati gasit teaca Phoenix ruginita?
N. C. : Nu. Culmea, ne-a impresionat enorm primul concert dat la Bucuresti, la Palatul Copiilor, unde au fost în jur de 15.000 de oameni, tineri, copii nascuti dupa ce noi am plecat de-acasa, care cântau silaba cu silaba, toate piesele noastre. Asta ne-a impresionat foarte tare, încât s-a trezit un sentiment nou, si anume responsabilitatea.

Rep. : Pentru cine?
N. C. : Tineretul zilelor noastre este unul debusolat, depolarizat, nu mai crede în nimic, si ce e mai trist, este ca e usor de manipulat. E pacat sa-l pierdem. De aceea, toate piesele mele sunt piese cu mesaj. Ne cerea Ceausescu sa facem arta cu mesaj, nu arta pentru arta, doar ca mesajul nostru nu le-a prea placut atunci, si ce e mai trist acum e ca nici celor din ziua de azi nu le prea convine acest mesaj.

Rep. : Ce-ati lasat la plecare si ce ati gasit la întoarcerea în România?
N. C. : Am lasat o tara saraca, dar care avea o mare calitate, pe care astazi o vad cum … se pierde, si anume OMENIA. În schimb astazi, fiecare începe sa se razvrateasca unul împotriva celuilalt, în loc sa tina unul la celalalt. Pe vremuri, tara era împartita în doua, eram noi si ei. Astazi e fiecare împotriva fiecaruia, si pierdem cu totii.

Rep. : Înainte, primarii va cam goneau, iar acum vin si va primesc cu tot felul de protocoale…
N.C. : stiti piesa „În umbra marelul urssâ€, ……si ghearele le-au ramas, în orice-mbratisare………. Oamenii sunt aceiasi, doar ca au învatat niste smecherii, se-mbogatesc, si-i doare în fund de restul populatiei. Din pacate, în România  nu s-a schimbat mare lucru.

Rep. : Cum se vede viitorul, optimist?
N. C. : Prefer sa nu spun, daca as avea ceva optimist de spus, as face-o, dar asa prefer sa tac.

Rep. : Chiar asa tare a muscat urss-ul?
N. C. : Nu ca m-a muscat pe mine, ci pe cei crescuti în umbra marelui urss. Ei  au la aceasta ora o cu totul alta baza de functionare, una foarte serioasa. Dar din pacate si ei fac la rândul lor, ce li se spune, deoarece spiritul de  initiativa nu exista în România. Toti oamenii politici sunt pusi de niste bogatasi, ei îi finanteaza, iar ceilalti merg si fac niste legi pentru ei. Iar acesti bogatasi, la rândul lor, sunt si ei influentati de mafii si alte cercuri vicioase. Nu vad cum s-ar putea iesi din aceasta situatie.

Rep. Ce mesaj transmiteti tinerilor?
N. C. : Am sa-ncerc sa fiu scurt, am învatat în Germania un proverb care este extraordinar : Geteilte freude ist eine doppel freude (O bucurie împartasita este o bucurie dubla). Daca eu  fac o bucurie, ma bucur sa vad aceea persoana fericita, si fiecare ar trebui sa se bucure de cei  din jur. Paradisul se afla  pe aceasta planeta, nu în ceruri, dar din pacate suntem orbi, si nu vrem sa vedem acest lucru. Este important ca tinerii sa-si gaseasca coloana vertebrala si sa învete  sa spuna NU, sa ai aiba curajul sa faca asta, sa respinga  orice oferte de doi bani pe care le primesc.

Rep. : Cei de dupa 90 au violat-o pe Fata padure?
N. C. : Nu a fost violata, a fost trimisa în Italia, unde mai spune cât e ceasul la trecatori.

Rep. : Pregatiti ceva material nou?
N. C. : Binenteles. Va fi poate ultima noastra lucrare, dar care va fi si cea mai dura, care se cheama Ante Miorita. Albumul reda ce a fost înainte de Miorita, când toti behaiau, si venea  lupul, si cei din jur behaiau în continuare.

Rep. : Suntem un neam de Petrica?
N. C. : Mai rau. Aici nu e vorba de neam, suntem un popor sensibil, influentabil, si la bine, si la rau, de aceea, eu mai insist prin cântecele mele sa influentez pozitiv pe cei din jur, atât cât pot, si daca ma mai ajuta si altii, poate reusim ceva. Din pacate însa, raul e mult mai usor de facut decât binele.

Rep. : Mai suntem mioritici?
N. C. : Nu am fost mioritici din totdeauna. În istorie, dacii, împreuna cu celtii, treceau Dunarea si îi fugareau pe romani, si atunci noi eram cei rai. Astazi, cum bate vântul, asa si noi… si ne calaresc toti….

Rep. : Pe coperta albumului “Mugur de fluier†apare un cioban… Cum se mai simte el acum?
N. C. : Este o mare rusine nationala, ceea ce se întâmpla, din cauza acestei scârboase mode cu manelele. Din pacate, la aceste mizerii se adauga si clasa politica, care nu se preocupa deloc de nivelul spiritual al tarii. Pe vremuri, exista un Minister al Culturii, în schimb, astazi sunt niste mafioti acolo, care ne fura banii. Banii autorilor sunt furati, si în rest nu-i intereseaza. Cultura româneasca, spiritul românesc, tot ce s-a adunat de mii de ani, se va pierde în cel mai scurt timp.

Rep. : E nevoie de o noua Invocatie, precum cea din Cantafabule?
N. C. : Cu siguranta. Sper ca aceasta Miorita sa-i zguduie pe câtiva. Am gasit o varianta extraordinara, la granita cu sârbii, fata de care am o mare simpatie. Aceasta miorita fermecata, care  este precum un Highlander, ea a trait de când exista omenirea. Ea îi spune ciobanului ce urmeaza  sa se întâmple în seara respectiva. Atunci ea se întoarce catre prietenul ei cel mai bun, câinele (ciudat e ca în balada Miorita nu apare cuvântul prieten), si îi spune : „de seara ne vom bateâ€, cea ce se si întâmpla. Asta este miorita mea.

Rep. : Folclorul ramâne o sursa de inspiratie?
N. C. : Este un val acum în care toti iau folclorul în brate, dar care se va linisti usor, usor. Ma tem însa ca, atunci când se vor trezi, va fi prea târziu, deoarece eficienta vestului este atât de acerba, si cei care prind teren, îl si betoneaza, si nu mai lasa sa se întâmple nimic.