“Obezitatea-flagel al lumii moderne” în atenția specialiștilor
Reporter: Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară†Reghin respectă o tradiție de ani de zile privind organizarea unei conferințe medicale în această perioadă a anului. Povestiți-ne vă rog despre această tradiție și implicarea spitalului.
Dr. Iuliu Moldovan: Este a VI-a ediție a Conferinței Spitalului Municipal „dr. Eugen Nicoară†Reghin. În urmă cu șase ani directorul medical, dr. Farcaș Narcisa, a venit cu ideea de a organiza o Conferință a spitalului, idee agreată practic de toți colegii din spital. Am dorit să arătăm că putem organiza un eveniment medical la nivelul unui spital municipal, că putem face și altceva pentru lumea medicală reghineană. Pentru a putea fi creditată cu puncte de educație medicală continuă a fost nevoie de sprijinul Colegiului Medicilor Mureș și al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, sprijin pe care l-am avut de la început. Datorită faptului că suntem un spital de tip general, în fiecare an am ales o temă generală în care să se prezinte lucrări din mai multe specialități. Lucrările sunt realizate în primul rând de către medicii din spital și apoi de către invitați. Referitor la invitați, dacă la început au fost cadre didactice de la UMF Târgu Mureș, ulterior au răspuns invitației noastre și cadre didactice din alte centre universitare Cluj, București, Brașov iar anul acesta și Sibiu, astfel încât să venim în fiecare an cu ceva nou. Un alt aspect pe care aș dori să-l punctez este publicul căruia ne adresăm. La început au fost medicii din spital, medicii specialiști din ambulatoriul de specialitate din Reghin, medicii de medicină generală din Reghin și împrejurimi, astăzi participă medici din tot județul dar și județele limitrofe: Bistrița, Brașov, Harghita. De câțiva ani există și o sesiune dedicată asistenților medicali în care sunt prezentate lucrări de către cadrele medii din spital. Având susținerea Ordinului Asistenților Medicali Mureș manifestarea este creditată și pentru cadrele medii.
Rep.: În acest an tema o reprezintă “Obezitatea-flagel al lumii moderneâ€. Care este premisa de la care ați pornit privind acest subiect?
I.M.: În urma consultării medicilor din spital, după mai multe propuneri, s-a decis ca obezitatea să fie tema din acest an. Este o temă actuală din multe puncte de vedere. Este considerată o problemă de sănătate publică la nivel mondial, conform Organizației Mondiale a Sănătății peste 1 miliard de oameni fiind supraponderali și peste 500.000 declarate obeze, cu implicații psiho-sociale, financiare, etc.
Rep.: Ce sperați să obțineți în urma acestei conferințe și ce cunoștințe vor fi puse în practică de personalul medical, având în vedere că evenimentul li se adreseasează și este creditat EMC?
I.M.: Sper ca lucrările care se vor prezenta să ne aducă ultimele noutăți în domeniu de la modul de abordare al pacientului obez de către medicul practician, la tehnicile de tratament chirurgical al acestei patologii. Sunt mulți pacienți supraponderali care ni se adresează în special datorită complicațiilor care apar: hipertensiune arterială, dislipidemii, etc.
Rep.: Ce servicii noi sunt oferite din acest an pacienților? Ce dotări noi aveți la unitatea spitalicească?
I.M.: Ca noutate, în acest an am deschis un cabinet de neurologie în ambulatoriu de specialitate al spitalului și care asigură consultații de specialitate atât pentru pacienții internați în spital, cât și celor din ambulatoriul de specialitate. În ceea ce privește dotările, în acest an am achiziționat un ecocardiograf pentru cabinetul de cardiologie din ambulatoriu, o masă de operație și o lampă de operație pentru secția chirurgie și am pus în funcțiune un aparat Roentgen digital în spital. Toate au fost finanțate din fonduri ale Ministerului Sănătății în cofinanțare cu Consiliul Local.
Rep.: În ce măsură putem spune că spitalul a evoluat, în ultimii ani, din punctul de vedere al infrastructurii? Există specialiști care să lucreze cu aparatura existentă?
I.M.: În ultimii ani spitalul a beneficiat de investiții în aparatură, practic fiecare secție sau compartiment, ambulatoriul de specialitate a fost dotată cu aparatură nouă din finanțări de la Consiliul Local, unde în permanență am avut și avem un sprijin, și Ministerul Sănătății. În ceea ce privește infrastructura au fost reabilitate secțiile de boli infecțioase, pediatrie și maternitatea, laboratorul Roentgen diagnostic.