Uncategorized

Reînfiintarea Curtii de Conturi a României

Directorul Camerei de Conturi Târgu Mures, Florea Nut Viorel prezinta un scurt istoric al Curtii de Conturi precum si scopul si importanta reinfiintarii acestei institutii.

Legea pentru înfiintarea Înaltei Curti de Conturi se numara printre

primele care au urmat marelui act istoric al UNIRII PRINCIPATELOR.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat legea în acea zi, dupa ce a fost adoptata de catre Adunarea Legiuitoare a tarii în sedinta din 8 ianuarie 1864.

Curtea era însarcinata cu cercetarea si cu dreptul de decizie asupra calitatii operatiunilor care se realizau din veniturile tezaurului,

casieriilor generale de judete, ale regiilor si ale administratiilor contributiilor indirecte, precum si asupra legalitatii, oportunitatii si eficientei cheltuielilor facute de catre acestia

Reporter: Ce erau incluse în aceasta grupa?

Florea Viorel: Erau incluse în aceasta grupa veniturile si cheltuielile, fondurile si încasarile speciale din bugetele judetelor, caselor comunale, municipale si districtuale.

Rep.: Structura organizatorica si functionala îsi mentine si astazi valabilitatea?

F.V.: Structura organizatorica si functionala a Înaltei Curti de Conturi a României îsi mentine si actualmente valabilitatea, iar astazi, dupa 140 de ani de activitate, când se înfiinteaza sau se modernizeaza o asemenea institutie în lume,se considera o mare performanta o astfel de abordare conceptuala.

Rep.: Care a fost sursa de inspiratie?

F.V.: Initiatorii legii s-au inspirat din sistemul francez la legiferarea controlului postfaptic al gestiunilor, exemplele de acest fel fiind multiple.

Rep.: Care sunt momentele esentiale ale activitatii institutiei?

F.V.: Anul 1929, este unul distinct în istoria interbelica a institutiei, principalele mutatii calitative încorporate în Legea de organizare si functionare a Înaltei Curti de Conturi din România, reprezentând reflexul materializarii Constitutiei din 1923, Constitutie care, se stie fiind un mare câstig national, a ramas una dintre legile fundamentale, de referinta ale României moderne.

Din, pacate aceasta importanta institutie a fost desfiintata printr-un decret, în anul 1948.

Rep.: Când a fost reînfiintata ?

F.V.: Continuând traditia, în conceptia Legii nr. 94/1992 de organizare si functionare a Curtii de Conturi a României, pe baza careia aceasta institutie s-a reînfiintat, în martie 1993. Reînfiintarea Curtii de Conturi a fost o necesitate pentru protejarea patrimoniului public si privat al statului si al banului public.

Functioneaza pe lânga Parlamentul României, acesta fiind singura institutie abilitata sa verifice activitatea Curtii de Conturi prin comisiile sale de specialitate. Cuprinde doua structuri de control: controlul privind bunurile publice si private si a bunurilor ce reprezinta economia nationala la nivel central , precum si controlul privind bunurile publice si private si a bunurilor ce reprezinta economia nationala la nivel local.

Rep.: De când detineti functia de director al acestei institutii?

F.V.: Am fost primul angajat al acestei institutii, pe functia de controlor financiar, având sarcina de a realiza sediul institutiei, aici, în Tg. Mures, si a pune bazele organizarii activitatii viitoare. Practic, am fost cel care a pus prima caramida la temelia institutiei în acest judet.

În urma examenului- concurs de la mijlocul anului 1993, am fost numit director, functie pe care o detin si în prezent.

Rep.: Privind în urma, care a fost cea mai grea sarcina de realizat?

F.V.: Tinând cont ca la acea vreme autoritatile locale nu mi-au acordat sprijinul necesar, cred eu ca prima si cea mai grea sarcina a fost realizarea unui sediu pentru a putea desfasura activitatea. De asemenea si formarea colectivului nu a fost usor de realizat.

Rep.: Cum colaborati cu echipa pe care ati format-o si o conduceti?

F.V.: Trebuie sa va spun ca echipa pe care o coordonez este formata din buni profesionisti cu multa experienta, care respecta normele si etica profesionala, iar împreuna reusim de fiecare data sa ne realizam obiectivele din programul de control.

Rep.: Care sunt criteriile de selectie ?

F.V.: Ca în orice institutie publica personalul de specialitate este încadrat pe baza de concurs, care de obicei este organizat la nivelul de control al Curtii de Conturi, Comisia de examinare fiind prezidata de presedintele Curtii de Conturi.

Rep.: Ce pregatire profesionala trebuie sa aiba persoanele de specialitate din cadrul institutiei ?

F.V.: Având în vedere faptul ca activitatea de baza a institutiei este de control financiar, se impune ca viitorii specialisti sa fie pregatiti în domeniul stiintelor economice, dar având în vedere diversitatea problemelor cu care ne confruntam, de multe ori în activitatea noastra, este necesar un bagaj de cunostinte tehnice, juridice, sau de alte specialitati.

Rep: În ce consta complexitatea activitatii pe care o desfasurati?

F.V.: Pentru a putea raspunde la aceasta întrebare trebuie sa va spun ca pe lânga activitatea de control financiar, noi exercitam audituri externe de legalitate si regularitate, precum si auditul performantei. Va puteti imagina ca acest lucru implica cunostinte laborioase si vaste nu numai în domeniul financiar-contabil dar si în toate domeniile de activitate pe care le are economia nationala: plecând de la sanatate la protectia copilului; de la activitatea consiliilor locale pâna la activitatea societatilor comerciale, a regiilor autonome sau societatiilor nationale si exemplele ar putea continua.

Rep.: Care este rolul si scopul auditului?

F.V.: Noi verificam modul în care se desfasoara licitatiile publice pentru lucrari, servicii, sau produse si pâna la realizarea investitiilor respectiv, modul de întocmire a situatiilor de lucrari, receptia bunurilor sau a serviciilor precum si respectarea clauzelor contractuale prin care au fost realizate acestea..

Prin auditul de performanta verificam modul în care efortul financiar realizat de catre bugetul de stat sau bugetele locale si-a atins scopul; conduce la eficientizarea anumitor sectoare de activitate sau la satisfacerea nevoilor populatiei.

Rep.: Cum se realizeaza acest audit?

F.V.: În general, auditul de performanta se realizeaza pe domeniile în care eforturile financiar-bugetare sunt semnificative, iar acest lucru de cele mai multe ori nu presupune o singura entitate pentru ca realizarea acestor obiective majore se face în cooperare cu mai multi agenti economici bugetari si privati.

Rep.: Ne puteti face o prezentare a ceea ce va reprezinta pe plan personal?

F.V.: Provin dintr-o familie de oameni aspri de la munte, de pe Valea Superioara a Muresului; oameni de la care am învatat ca o promisiune facuta este lege, cuvântul dat trebuie respectat si ca onoarea si simtul dreptatii sunt unele dintre cele mai de pret atribute ale omului; acestea sunt câteva criterii dupa care am încercat sa ma calauzesc în viata.

Sunt un familist convins, am doua fete, pe care am încercat sa le educ în spiritul dreptatii si loialitatii. Realizarile lor sunt si împlinirile mele si ale sotiei, iar în acest moment sunt persoane realizate profesional.

Rep.: Va preocupa viata politica?

F.V.: Privesc politica, precum un simplu spectator si chiar daca, vrând-nevrând viata noastra depinde de foarte multe ori de hotarâri politice; nu m-a atras niciodata activitatea politica concreta.

Rep.: Aveti regrete?

F.V.: Ma simt un luptator si în general lucrurile pe care mi le-am propus le-am si realizat; chiar daca nu întotdeauna la performanta sau timpul programat. Tot ce am realizat a fost facut pentru ca asa am vrut, în viata am ocolit sa ma implic în ceva care nu mi-ar fi facut placere sau pe care nu le-am considerat necesare.

Rep.: Ce planuri de viitor aveti?

F.V.: Tinând cont de faptul ca una dintre pasiuni este calatoria, dorinta mea este sa explorez zona asiatica, sa vizitez Japonia si China, dar cu aceeasi placere as dori sa vad India.

Violeta Teban

Show More

Related Articles

Back to top button
Close