Uncategorized

Renaste PUNR?!

Consilierul local independent Florin Oproiescu ne-a dezvaluit in exclusivitate dorinta sa si a unui grup de initiativa, de a reinfiinta PUNR. In peste 30 de judete din tara exista deja grupuri locale care se ocupa cu aspectele organizatorice ale reinfiintarii partidului. Unii membri din Vatra Romaneasca si ai unor partide politice si-au exprimat dorinta de a se reinscrie in PUNR. Alti fosti membri nu mai vor sa auda de vechea dragoste.

Florin Oproiescu a declarat pentru Ziarul de Mures ca este hotarat sa reinfiinteze PUNR impreuna cu alti membri din Vatra Romaneasca, toti fosti membri ai partidului. “Am vorbit cu fosti membri din peste 30 de judete care au fost de acord cu aceasta idee si au promis ca vor face tot ce le sta in putere pentru a o realiza”, a declarat Oproiescu. Desi partidul a fost radiat, structura a ramas inca aproape intacta mai ales in judetele din Transilvania si Moldova. “Sunt judete din toata tara, dar baza ramane Ardealul si Moldova. In sudul tarii vom avea de muncit mai mult pentru a putea ridica organizatii judetene puternice”, a marturisit consilierul independent. In ceea ce priveste pasii care trebuie facuti, Oproiescu a precizat ca “pana la jumatatea lunii iulie se va constitui grupul national de initiativa care se va reuni intr-o sedinta ca mai apoi sa purcedem la strangerea de semnaturi”. In Targu-Mures grupul principal e format din cinci persoane care provin atat din Vatra Romaneasca cat si din fosti membri PUNR care acum fac parte din PRM, PSD sau PC si care doresc revenirea partidului pe scena politica din Romania. In aceasta vara se intentionaza desfasurarea unui turneu national in care sa se prezinte in fiecare judet motivele si intentiile noului partid. “Cele 25 de mii de semnaturi le vom strange pana in luna septembrie si nu cred ca va fi foarte greu sa realizam acest lucru”, a precizat Oproiescu. “Sper ca la sarbatoarea din septembrie de la Tebea o sa participam ca si partid reinfiintat si sa reluam sarbatorile pe care noi le-am initiat in ”90″, a marturisit consilierul local. Noul PUNR va avea o doctrina neo-conservatoare iar pe axa se va aseza pe pozitia de centru-dreapta. “Sunt convins ca majoritatea fostilor peuneristi vor reveni la vechea matca, inclusiv cei care acum sunt in randurile PRM, PSD sau PC”, spera Oproiescu. In ceea ce priveste strategia strangerii membrilor, consilierul a tinut sa sublinieze ca nu se va merge pe racolarea de la alte partide. “Crei care au imbratisat ideea de uniune nationala vor reveni cu siguranta fara sa-i rugam noi”, crede acesta. Finantarea campaniei de reinfiintare a PUNR se va asigura din donatiile membrilor grupului de initiativa si a altor persoane care vor revenirea PUNR. “Eu unu nu o sa ma abtin de la nicio cheltuiala pentru a-mi atinge scopul”, s-a confesat Oproiescu.

UDMR vrea sa para indiferent

Majoritatea liderilor UDMR au declarat ca nu sunt interesati sau nu le pasa de revenirea PUNR pe scena politica. Ministrul Borbely Laszlo candidatul UDMR pentru primaria Targu-Muresului a considerat ca “este o actiune fara impact pentru ca acest partid si-a pierdut si electoratul si liderii marcanti”. Liderul udemeristilor mureseni Kelemen Atilla, nu prea s-a aratat increzator in reinfiintarea PUNR. “Chiar daca va reveni nu stiu cu ce discurs vrea sa cucereasca electoratul pentru ca nimeni nu va mai crede in sloganurile anilor ”90″, crede Kelemen. Europarlamentarul muresean a precizat ca “ar fi pacat sa se compromita convetuirea normala intre etnii realizata in acesti ani in Targu-Mures, care a devenit deja o normalitate”. Deputatul Kerekes Karoly a recunoscut ca “in mod deosebit nu ma intereseaza reinfiintarea PUNR pentru ca rolul care ar vrea sa-l indeplineasca acest partid il joaca cu succes cei de la PRM”. Si Kerekes nu prea vede un posibil succes electoral pentru acest partid care s-a remarcat in trecut prin doctrina sa extremista. Cel mai drastic udemirist a fost senatorul Gyorgy Frunda care a caracterizat PUNR-ul si pe membrii acestuia ca fiind “desueti”. “Nu au nicio sansa ca partid intr-o tara care acum este membra cu drepturi depline a UE”, a declarat Frunda. Si acesta, la fel ca si deputatul Kerekes Karoly, crede ca “extremistii sunt deja grupati in jurul PRM si nu mai vor altceva”. Seful Uniunii Marko Bela, nu a vrut sa comenteze acest eveniment considerand ca subartenii sai pe linie de partid au exprimat fidel pozitia UDMR-ului, deci si a sa.

Fostii peuneristi tradatori

Dintre toti politicienii chestionati, fosti membri ai PUNR si nu numai, doar consilierul local PRM Mircea Stefanovici a recunoscut ca va da o mana de ajutor pentru a se realiza renasterea partidului. Nici el nu s-a aratat foarte optimist fata de viitorul politic al proiectului lui Oproiescu, dar a declarat fara ezitare ca l-ar tenta o revenire la vechea dragoste. “Stiam ca se doreste reinfiintarea PUNR si, cu toate ca nu stiu ce sorti de izbanda va avea, voi participa la realizarea proiectului chiar daca partidul va ramane doar cu numele pe esicherul politic”, a declarat cu sinceritate Stefanovici. Fostul vicepresedinte al PUNR, actualul consilier judetean PSD Lazar Ladariu considera ca reinfiintarea partidului cu acelasi nume si cu aceeasi sigla nu ar fi legala. “PUNR a fost absorbit de conservatori iar conform legii intreg patrimoniul a trecut la PC, inclusiv numele si sigla”, a declarat Ladariu. Desi a precizat ca va avea numai respect pentru un partid care va purta numele de PUNR, Ladariu a marturisit ca “nu voi sari dintr-o barca in alta pentru ca nu am intrat in PSD ca sa-l parasesc la prima ocazie”. Fostul lider al PUNR si-a exprimat indoiala ca “se poate creea partidul de alta data: moral, drept si mai ales de suflet”. Un alt vechi membru PUNR, reghineanul Eremia Pop considera ca “nu stiu daca este potrivit ca moment politic, avand in vedere fosta doctrina care nu mai este de actualitate”. Seful PRM Mures Constantin Amza, s-a declarat de acord oricarui partid romanesc infiintat in Transilvania. “Sunt curios sa vad cine va forma acest grup de initiativa si cine il va sustine”, a marturisit Amza. Intrebat daca exista sanse ca unii dintre actualii membri PRM sa migreze catre noul partid, Amza a adaugat ca “la noi in PRM este liber sa plece oricine nu e cu sufletul alaturi de partid si de liderul sau C.V. Tudor”. Presedintele PSD Ovidiu Natea nu a vrut sa comenteze intentia lui Oproiescu. “Din partea mea pot sa faca ce vor”, a declarat sec Natea. Vicepresedintele PC Dinu Socotar, considera intentiile fostilor peuneristi ca fiind fara valoare politica. “In acest moment sigla si numele de PUNR apartine legal Partidului Conservator, iar ei pot sa faca poate un alt partid”, a declarat Socotar. Desi nu stie sigur ce vor face liderii conservatori de la nivel central, Socotar nu exclude varianta atacarii in instanta a unei eventuale reinfiintari a PUNR. Senatorul PD, Mihai Antonie nu a dat prea mari sanse de reusita celor care doresc reintoarcerea PUNR pe scena politica. “Acest grup de initiativa doreste sa resusciteze un partid mort si ingropat”, a declarat senatorul. Vicele liberalilor mureseni Akos Mora i-a caracterizat pe cei care doresc acest lucru, ca si nostalgici ai perioadei nationaliste. “Asa cum nu vad viata lunga nici pentru UDMR, mi-e greu sa vad revenirea unui partid pe criterii etnice”, a declarat Mora.

Istoria PUNR

Partidul Unitatii Natiunii Române (PUNR) s-a format la data de 15 martie 1990. Denumirea initiala, sub care a fost înscris în Registrul Partidelor Politice a fost Partidul de Uniune Nationala a Românilor din Transilvania (PUNTR). La primele alegeri libere, din mai 1990, PUNTR a obtinut 9 mandate de deputat (2,12% din voturile exprimate) si 2 mandate de senator (2,15% din voturi), toate mandatele fiind din Transilvania. La Congresul National din 16 iunie 1990 este desemnat ca presedinte, profesorul universitar Alexandru Crisan din Cluj-Napoca. Tot atunci a fost schimbata denumirea partidului în Partidul pentru Uniunea Nationala a Românilor – PUNR. La cel de-al doilea Congres National din 16 – 17 noiembrie 1990 se schimba titulatura, în Partidul Unitatii Nationale Române, datorita fuziunii cu partidul Frontul Popular din Moldova, înfiintat în ianuarie 1990, la Iasi. La Consiliul National din Târgu Mures din 11 iulie 1992, este desemnat drept candidat P.U.N.R. la presedentia României, Gheorghe Funar, devenit primar al Clujului, în urma alegerilor locale. Procentul obtinut de P.U.N.R. la alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 a fost de 7,7% din voturile valabil exprimate pentru Camera Deputatilor si 8,1% din voturile pentru Senat. Gheorghe Funar, candidatul P.U.N.R. la functia de presedinte al tarii a obtinut 10,88% din voturi si locul trei în ierarhia candidatilor. Pe 17 octombrie 1992 este ales ca presedinte al partidului Gheorghe Funar. Pe 18 august 1994 P.U.N.R. intra în coalitia guvernamentala, alaturi de PDSR. Sunt numiti 4 ministri din partea PUNR: Valeriu Tabara – ministru al Agriculturii, Iosif Gavril Chiusbaian – ministrul Justitiei, Aurel Novac – ministru al Transporturilor, Ioan Turicu (apoi C. Munteanu) – ministru al Telecomunicatiilor. Pe 3 noiembrie 1996, P.U.N.R. a înregistrat un regres fata de rezultatul precedent al alegilor, obtinând numai 4,36% din voturile pentru Camera Deputatilor si doar 4,22% pentru Senat (18 deputati si 7 senatori). Gheorghe Funar a obtinut 3,22% din voturi pentru functia de presedinte al tarii. La Conventia Nationala din 22 martie 1997 Valeriu Tabara a fost ales presedinte al PUNR iar Gheorghe Funar a fost numit vicepresedinte. Ca urmare a contestarii noii conduceri, Gheorghe Funar a fost exclus din partid de catre Consiliul National din 4 noiembrie 1997. În ianuarie 2002, generalul Mircea Chelaru a devenit membru al PUNR, Consiliul National din 15 martie confirmându-l ca presedinte al Consiliului National PUNR. La Congresul PUNR din 11 mai 2002 a fost adoptat un nou Statut si Program al partidului si schimbarea denumirii partidului în Partidul Unitatii Natiunii Române.

Protocolul prin care Partidul Conservator si Partidul Unitatii Natiunii Romane s-au comasat prin absorbtia PUNR de catre PC

a fost aprobat de organele supreme de decizie ale celor doua partide, reunite in sesiune extraordinara comuna, la 12 februarie 2006.

Ionel ALBU

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close