Uncategorized

USL tremura si Ponta le spune ”žAdieu” celor din PC

Unul dintre cele mai disciplinate partide, în ceea ce priveste comunicarea cu presa, este PC Mures. Conferintele de presa au loc saptamânal la data fixa si, de la crearea USL, fiecare conferinta aduce declaratii acide la adresa Uniunii. Nu o data, atât Silviu Morariu cât si Dinu Socotar (conducatorii reali ai filialei) s-au aratat nemultumiti de modul în care functioneaza Uniunea. Conservatorii au criticat lentoarea procesului de stabilire a candidaturilor si au declarat, nu o data, ca au oameni pregatiti sa-si asume candidaturile daca nu se clarifica lucrurile. Saptamâna aceasta Dinu Socotar lasa sa se înteleaga ca poate Dobre si Briscaru ar fi mai interesati de un loc în Parlament decât sa devina presedinte de CJ sau primar. Socotar lansa ipoteza ca daca se vor comasa alegerile anul viitor un astfel de scenariu ar fi posibil. Declaratia a fost facuta miercuri. O zi mai târziu Ciprian Dobre, cu Fratean în dreapta si Socotar în stânga vorbea, însa, despre zvonaci pedelisti care lanseaza asemenea ipoteze si despre cum nu sustine USL comasarea alegerilor.

Ponta le da unda verde conservatorilor

Coincidenta sau nu, tot joia trecuta, Victor Ponta ar fi declarat la Iasi ca PC poate merge si singur în alegeri daca tine neaparat. “Cred, si vad semne si în alte judete ca în final putem merge pe ideea ca PC-ul sa mearga peste tot, nu doar la alegerile locale sau parlamentare, singur în alegeri. Daca vor fi comasate si daca vor ajunge în Parlament sper sa fie partenerii nostri. (…)Colegii liberali si noi am stiut sa ne rezolvam toate probleme referitoare la candidaturi între noi. Nu exclud deloc varianta ca PC-ul sa mearga peste tot în alegeri, iar în anumite cazuri speciale, sa sustinem un candidat comun, cum este cazul primarului Piedone din sectorul 4. Nu as vrea sa apara discutii ca din partea USL-ului nu se poate dezvolta Partidul Conservator”, ar fi spus Ponta, potrivit News Iasi. Desigur, Muresul nu este nici Iasi si nici vreuna din cele trei formatiuni nu are vreun candidat de talia lui Piedone, dar semnele ca PC este nemultumit de funtionarea USL si mai ales de modul cum se împart candidaturile este limpede. „Zvonacii pedelisti†pot sa se ocupe de Alba ca Zapada si de alte mituri basesciene, daca USL nu va rezista, cauza va fi tot batalia interna pe ciolan si nu altceva.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close