Lifestyle

14 cupluri ”žde aur” premiate la Târgul Fetelor

Primarul comunei Gurghiu, Laurențiu Boar, a premiat 14 cupluri „de aur†cu ocazia Târgului Fetelor, eveniment care a avut loc duminică, 16 iunie, pe Platoul Mociar din localitate.

Mulțumiri dascălilor din comună

Târgul Fetelor este o manifestare tradițională care a ajuns în acest an la cea de-a 109-a ediție, iar din 2006 și până în prezent responsabilul principal pentru organizarea evenimentului este actualul primar, Laurențiu Boar, care a adus mulțumiri dascălilor care depun eforturi pentru perpetuarea tradițiilor în rândul tinerilor. „Perpetuarea tradițiilor se datorează cadrelor didactice din comună cât și intructorului Râmba Mihai, angajat al Primăriei, cărora țin să le mulțumesc cu sinceritate pentru că reușesc să ducă mai departe tradiția și portul nostruâ€, a afirmat Laurențiu Boar. 

Fetele din zonă, cele mai frumoase

În continuare, edilul șef al Gurghiului a făcut lobby pentru frumusețea fetelor din zonă. „Chiar dacă tradițiile s-au mai pierdut, e important că așa fete cum sunt în Gurghiu și în împrejurimi nu sunt oriundeâ€, a mai spus Laurențiu Boar.

Iubirea, premiată simbolic

De asemenea, primarul a invitat pe scenă 14 familii „de aur†din comună, care au fost premiate cu suma de 200 de lei: Szasz (Glăjărie), Szoke (Gurghiu), Husar (Cașva), Boaru (Cașva), Ciurba (Comori), Szasz (Gurghiu), Zoltan (Orșova), Palcău (Glăjărie), Butiulcă (Gurghiu), Pop (Cașva), Bloj (Păuloaia), Fărcaș (Gurghiu), Hârșan (Glăjărie) și Cota (Orșova).

Frătean, felicitări pentru localnici

Senatorul USL Alexandru Petru Frătean i-a salutat cu prietenie pe localnici și i-a felicitat pentru perpetuarea Târgului Fetelor și a tradițiilor populare. „Vă urez succes tuturor, succes acestei manifestări deosebite și mă bucur că administrația locală, școala, dumneavoastră cu toții, țineți această tradiție. Să vă dea Dumnezeu ani mulți și nepoții voștri să poată vorbi de Târgul Fetelor că îl știu de la bunici, de la părinți, de la străbunici. Este un gest formidabil pe care îl faceți împreunăâ€, a transmis Alexandru Petru Frătean.

Mora, îndemn pentru dragoste

Senatorul USL Akos Mora a mărturisit că este „puțin gelos pentru evenimentul pe care îl are Gurghiul care dă o frumusețe deosebită Văii Gurghiului†și a transmis cuvinte de apreciere pentru locurile din Gurghiu, istoria festivalului și primarul Laurențiu Boar. „La Târgul Fetelor există un ingredient pe care cu toții îl căutăm, nu numai la Târgul Fetelor, ci și în viața de zi cu zi. Și acel ingredient, dragii mei, este iubirea. Așa că tuturor celor care nu sunt luați încă vă doresc din tot sufletul să găsiți scânteia iubirii, să vă găsiți perechea, iar celor care sunteți deja luați, să găsiți resursele necesare să reaprindeți scânteia iubiriiâ€, a precizat Akos Mora.

Togănel, fascinată de Valea Gurghiului

La manifestare a fost prezentă și Mara Togănel, vicepreședinte al PNL Mureș, care a mărturisit că este fascinată de Valea Gurghiului, unul dintre cele mai pitorești locuri ale județului Mureș. „Valea Gurghiului este un loc drag mie. Târgul Fetelor este cel mai vechi târg de pe această vale, odinioară feciorii își găseau aici aleasa. Vin cu mare plăcere de fiecare dată și mă bucur că domnul primar Laurențiu Boar continuă să păstreze vie tradiția și să ne ofere prilejul de a ne bucura de obiceiul pețituluiâ€, a spus Mara Togănel.

Tradiția trebuie dusă mai departe

Viceprimarul comunei Gurghiu, Kiss Tiberiu, a arătat că autoritățile locale depun eforturi pentru a organiza și pe viitor asemenea evenimente care au ca scop perpetuarea tradițiilor populare. „Acest târg este o tradiție veche și populația de pe Valea Gurghiului ține la această sărbătoare, de aceea trebuie să îl organizăm în continuare, astfel încât să oferim clipe frumoase atât tinerilor cât și persoanelor de vârsta a douaâ€, a subliniat Kiss Tiberiu.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close