Șomerii tineri din mediul rural vor munci de la distanță
Tinerii din mediul rural care au vârsta de până la 35 de ani și beneficiază de indemnizație de șomaj vor avea posibilitatea de a se pregăti și angaja prin intermediul programului „Noi oportunități de ocupare în mediul rural prin Telework”, prezentat joi, 30 aprilie, de Tiberiu Pănescu, managerul proiectului și directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita.
Conform acestuia, un număr de 158 de șomeri din județul Mureș vor fi instruiți și ulterior angajați să desfășoare muncă de la distanță cu ajutorul tehnologiei telecomunicațiilor. „Liderul de proiect este AJOFM Harghita, iar Consiliul Județean (CJ) Mureș și AJOFM Mureș sunt partenerii locali ai proiectului. Activitățile care vor fi implementate pe teritoriul județului Mureș au o valoare de 946.897 lei, din care contribuția proprie de 39.153 lei va fi asigurată de CJ Mureș. Alături de acești parteneri mai sunt implicate în proiect instituții din Covasna, Brașov, Alba și Hunedoara, precum și o echipă de consultanți din Italia”, a declarat Tiberiu Pănescu.
Proiectul se desfășoară pe o perioadă de trei ani, în prima fază întocmindu-se un studiu de evaluare și informare a potențialilor angajatori și beneficiari din zona rurală, invitați să completeze un chestionar pe baza căruia se va realiza selecția beneficiarilor. „Un număr de 650 de șomeri în plată au răspuns deja la chestionare, urmează ca acestea să fie încărcate electronic, după care se va face o selecție a lor”, a declarat Reghina Fărcaș, directorul executiv al AJOFM Mureș.
Următoarea fază va fi identificarea angajatorilor interesați să participe la proiect, în prezent datele culese de la aceștia nefiind centralizate, iar apoi tinerii selectați vor urma un program de pregătire profesional timp de opt luni, care va cuprinde nouă module de instruire a câte 120 de ore de curs. De asemenea, după expirarea îndemnizației de șomaj, tinerii vor beneficia de un ajutor financiar pentru a fi stimulați să finalizeze pregătirea, care va fi de minim 450 de lei.
În județul Mureș proiectul presupune înființarea a două telecentre care vor pune la dispoziția tinerilor calculatoare, imprimante, modem, fax și conexiune la internet, unde aceștia își vor putea desfășura activitatea și vor primi asistență și consultanță pentru inițierea unei activități independente. Locația acestora nu a fost încă stabilită, printre posibilele locații numărându-se comunele Petelea, Râciu, Bălăușeri, Ibănești, Nadeș, Suplac și Păsăreni, decizia finală urmând a fi luată de Consiliul Județean Mureș.
Alexandru TOTH
CASETA 1:
Ce este conceptul de Telework?
Folosirea conceptului de Telework (munca la distanță) oferă angajatorilor posibilitatea utilizării unor metode flexibile de muncă, care facilitează îmbinarea dintre activitatea personală a angajkaților cu cea familială. Firmele care angajează sau colaborează cu personalul care își desfășoară activitatea în adrul telecentrului elimină costurile privind asigurarea transportului angajaților, reducându-se astfel rata internă a navetistului.
Domeniile și serviciile ce pot fi practicate prin Telework se încadrează într-o gamă diversă cuprinzând printre altele: cercetare de piață, vânzări, servicii de publicitate și informare, contabilitate primară și marketing.
CASETA 2:
Ce este un telecentru?
Telecentrul este un spațiu dotat și utilat cu tehnologie specifică de comunicare care facilitează accesul la informații șiservicii oferind oportunitatea de practicare a muncii la distanță.
Telecentrul este un instrument care îmbină principii de dezvoltare participativă și integrare a capitalului social-uman prin învățarea pe parcursul întregii vieți, unul din avantajele acestuia fiind facilitarea dezvoltării economice și eliminarea diferențelor de dezvoltare locale și regionale.
CASETA 3:
„Cele două telecentre vor facilita lucrul de la distanță al tinerilor din mediul rural din Mureș, atât formarea lor, cât și angajarea lor. Vor beneficia atât angajatorii, pentru că în acest fel, mai ales în aceste condiții de criză, ei vor putea să-și reducă costurile administrative prin care susțin un angajat, pentru că pe parcursul proiectului, pentru angajații din cadrul telecentrului nu vor trebui să plătească, în afară de salariu, evident, și contribuțiile sociale aferente, niciun fel de sumă. Noi ne-am gândit să încercăm să acoperim atât întreprinderile mari, de peste 250 de salariați, dar și întreprinderile mici și mijlocii, respectiv microîntreprinderile. E adevărat, în mod diferențiat, în sensul că la întreprinderile mici ne-am gândit mai ales la activitățile de bază pentru a le externaliza, deci un exemplu costurile cu chiriile, respectiv la întreprinderile mari – în sensul de a externaliza doar anumite departamente de genul marketingului sau call center-ului.”
Tiberiu Pănescu, managerul programului „Noi oportunități de ocupare în mediul rural prin Telework”



