Biblioteca ”žPetru Maior” din Reghin, renovată
În aceste zile se renovează depozitul de carte și sala de ședințe din sediul central al Bibliotecii Municipale din Piața „Petru Maiorâ€din Reghin, datorită faptului că de ani buni o serie de cărți au fost depozitate în condiții vitrege, într-o sală cu pereți cu igrasie și umezeală.
Terasă pentru cititorii fumători
„Am reparat acoperișul depozitului și am construit o terasă acoperită la etaj pentru cititorii fumători și astfel se protejează și o anexă a depozitului. Vrem să oferim un spațiu curat, aerisit și bine sistematizat pentru că funcționalitatea bibliotecii reghinene este dovedită, din plin, de numărul mare de cititori și de frecvența acestoraâ€, a precizat Sorina Bloj, directoarea instituției.
3.942 de cititori activi
Fondul de carte existent numără 123.186 de volume, dintre care 92.411 sunt expuse în rafturile secției de adulți, de copii și în cadrul sălii de lectură, conform criteriului sistematico-alfabetic, accesibil și eficient. Pe lângă cărțile expuse în sala raftului liber, secția dispune de două depozite de carte, organizate pe criterii ștințiifice, care sunt la dispoziția cititorilor prin intermediul celor 11 bibliotecari și a mijloacelor de informare de care dispune instituția. Sala de lectură a Bibliotecii “Petru Maior†este situată la etajul clădirii și dispune de un fond bogat de carte însumând 30.000 de volume din diferite domenii, care nu se împrumută la domiciliu. “Am acordat o mare importanță păstrării cu strictețe a cărților care fac parte din colecțiile de bază, cum ar fi lexicoane, dicționare, albume de artă, tratate și alte lucrări de referință. Aceste publicații prin valoarea conținutului lor satisfac dorința de informare a utilizatorilor în sala de lectură. Fondul de referință al sălii de lectură este alcătuit din lucrări valoroase precum: Dicționarul enciclopedic roman, Dicționarul Larousse, Meyers lexicon, Pallas lexicon, Revai lexicon, Enciclopedia Britanică, Magyarlexikon și alteleâ€, a declarat Sorina Bloj.
Conform statisticii interne realizată pe perioada 2007-2010, sau înregistrat 3.942 de cititori activi, în cadrul bibliotecii din care numai în anul 2011 s-au înscris 752 și s-au efectuat, în același an, 70.548 de tranzacții de împrumut și o frecvență de 21.265 de vizite la bibliotecă.
Biblionet și Centru de Informare
„Tot în aceste zile, în cadrul Casei de Cultură a Tineretului â€George Enescu†se igienizează și se remodelează foiaerul instituției, loc în care, în curând, va fi o secție a Bibliotecii â€Petru Maiorâ€, intitulată Biblionet Multimedia, cu acces public la internet gratuit pe zece calculatoareâ€, a afirmat Sorina Bloj. Aceasta a mai precizat faptul că în cadrul aceleiași instiuții se va înființa și un birou de documentare și de informare, cu ocazia Zilelor Bibliotecii. Centrul va funcționa inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică timp de patru ore, astfel toți cetățenii urbei și turiștii care vizitează municipiul pot beneficia de informații utile legate de instituțiile din Reghin și de date statistice economico-sociale despre “Orașului Viorilorâ€.



