Lifestyle

Thomas Lang despre teatrul performativ în Germania

Sâmbătă, de la ora 15.00, în sala mică a Teatrului “Arielâ€, a avut loc Conferința Internațională, susținută de profesorul universitar Thomas Lang, reprezentant al ASITEJ Germania. La conferința moderată de Călin Octavian Mocanu, managerul general al Teatrului “Țăndărică, au participat și reprezentanții teatrelor pentru copii și tineret din România, prezenți la Târgu Mureș, iar traducerea a fost asigurată de criticul de teatru Mircea Sorin Rusu. Thomas Lang predă teatru și regie de teatru de 10 ani, după ce îanainte, timp de 20 de ani a pus în scenă spectacole, și pentru o perioadă a condus un teatru pentru copii și tineret. Tematica principală a conferinței au reprezentat-o modalitățile de prezentare și de punere în scenă în spațiul teatral german. Aceasta fiind structurată în două părți: context și exemple.

“Propunem o dezbare estetică, nu una despre politici și politici culturaleâ€, a precizat Thomas Lang în deschidere. După care a continuat prin prezentarea noilor direcții de dezvoltare în teatrul pentru copii și tineret, precizând că pentru aceasta nu se poate trece peste tendințele teatrului pentru adulți. Nucleul discursului său a fost reprezentat de teatrul performativ, în contr-partidă cu teatrul psihologic și de tendințele postmoderne, ajungând chiar la indicarea unor direcții post-postmoderne.

Teatrul performativ

“Teatrul performativ nu trebuie confundat cu perfomance-ul și nici cu termenul englez “performanceâ€, care înseamnă reaprezentarea teatrală în sineâ€, a precizat Lang. “Teatrul performativ e mai transparent, mai comunicativ și mai ludic. Esteticile postmoderne sunt expresia timpului lor, ele vrând să arate complexitatea lumii, care nu mai poate fi cuprinsă într-o poveste, ci doar parțial, și în mai multe povești, de aici și aspectul fragmentar, întrerup al textelor și al spectacolelorâ€, a continuat Thomas Lang.

Lume a imaginii și imaginea lumii

Acesta este unul dintre subtitlurile, conferinței, domnului profesor Lang, în cuprinsul căruia a punctat faptul că omul contemporan trăiește într-o societate care-l bombardează cu imagini, fiind vorba în primul rând de imaginile media. Astfel elementele teatrului postmodern, care nu se mai raportează la o lume a simbolului/simbolurilor, ci la o lume a sistemelor de semne, pot fi descrise în forma în care își găsesc expresia. În plus, apar elementele documentare și biografice introduse alternativ în text. “O lume a imaginii, cea de azi, nu a cuvintelor și a gândurilorâ€, precizează Lang, care în continuare a vorbit despre rolul actorului în teatrul performativ. În acest tip de teatru actorului cerându-i-se mereu altceva, stilul său devine deschis spre interacțiune. “Actorii se transformă în ilustratoriiâ€, concluzionează acesta.

Teatrul psihologic vs. teatrul performativ

Direcțiile de dezvotare ale teatrului german au fost indicate prin referiri la spectacole și companii de teatru, la evenimente teatrale și la modalitățile prin care teatrul performativ încearcă să-și atingă scopul, acela de a emoționa și de a provoca. Spre deosebire de teatrul psihologic și de cel axat doar pe un tip de estetism scenic, teatrul performativ tinde să genereze dezbateri și să-l determine pe spectator să-și formuleze o opinie față de un anumit subiect. Cum “lumea nu se mai lasă prinsă într-o singură povesteâ€, spune Lang, fiecare experiență, fiecare participant la un spectacol, pornind de la statutul de “expert în el însuși†își poate aduce aportul fără să fie nimic tranșat.

Discuții și dezbateri, continuarea proiectului

Partea a doua a conferinței a fost mult mai dinamică, dezvoltându-se mici dezbateri, între participanți sau între participanți și Thomas Lang. În final, toată lumea căzând la unison asupra faptului că materialul prezentat constituie o bază de meditație pentru cei implicați în activitatea teatrelor pentru copii și tineret din România, fiind unul foarte dens. Călin Octavian Mocanu a precizat că, pornind de la textul acestei conferințe, se va trece la dezvoltarea unui proiect, care va fi prezentat la finalul lunii februarie, probabil tot la Teatrul “Arielâ€, și va conține în plus materiale video și cronici ale spectacolelor la care s-a făcut referire.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close