Examenul pentru C, tot la 18 ani la liceele auto
Reprezentanții liceelor cu profil auto din țară și-au dat întâlnire la Târgu-Mureș joi și vineri, gazdă fiind Liceul Tehnologic „Aurel Persuâ€. Timp de două zile, reprezentanții celor aproximativ 60 de licee cu profil auto din țară au lucrat pe patru ateliere, unul legat de curriculă, unul de legislație, unul pentru elaborarea unui soft educațional și unul legat de problemele directorilor, de încadrare și bază materială.
Ajutor de la comunitatea locală
La final au fost propuse și soluții care să vină în sprijinul unităților școlare cu profil auto. “Au fost dezbătute problemele legate de curriculă, de numărul orelor de conducere. Curricula este în revizuire și pentru aceste specialități s-a propus creșterea numărului de ore, pentru că dacă nu ai ore de conducere nu poți să mergi să faci examen în condiții optime. De asemenea, comunitatea locală trebuie să înțeleagă că trebuie să vină în sprijinul școlilor cu banii pentru carburanți. Este destul de dificil, nu poți cere bani la copii să asiguri carburantul pentru aceste unități și trebuie să apelezi la comunitatea locală pentru că așa e specificat și în legislație. O altă soluție ar fi această comisie interministerială, cu Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, ARR, în care toate aceste probleme din domeniul nostru să fie reglementate de comun acord, să nu le rezolve dumnealor și noi doar să luăm la cunoștință. Vrem să fim consultați pentru că și noi ieșim pe piața muncii, suntem la fel acreditați ca școli, ca elevi, ca examene, dar vrem să avem aceleași drepturi pe piața munciiâ€, a precizat Dragos Cozma, inspector general în cadrul Ministerului EducaÈ›iei și Cercetării.
Examen la 18 ani pentru C atestat de ARR
Un prim succes al unităților de învățământ cu profil auto a fost cel privind examenului pentru categoria C. “Noul Cod Rutier prevede 21 de ani pentru categoria C, ceea ce este un impediment pentru peste cele 60 de școli cu profil auto care au fost prezente la Târgu-Mureș, din toate județele țării, în ideea în care noi pregătim elevii care susțin examenul de conducere la categoria C la 18 ani. În urma unor adrese făcute la Ministerul de Interne am primit un răspuns în care se specifică că grupurile școlare auto pot școlariza și elevi din învățământul preuniversitar de stat pot susține examenul de conducere pentru Categoria C tot la 18 ani, cu rezerva că vor primi atestatul profesional eliberat de Autoritatea Rutieră Română (ARR) pentru a putea circula pe drumurile publice. S-a făcut această diferențiere de către Ministerul de Interne între vârsta de obținere a permisului, categoria C și dreptul de a conduce pe drumurile publice un camion mai mare sau mai mic. Noi îi pregătim cu examenul, iar ARR nu are decât să le dea atestatul C1 la 18 ani, să poți conduce un camion mai mic până la 21 de ani când urmează să primească atestatul Câ€, a precizat Florin Oproiescu, directorul Liceului Tehnologic „Aurel Persuâ€.



